Noi Orizonturi pentru Profesori

Arhitecții educației este programul prin care ne dorim să aducem cât mai aproape de fiecare profesor din România informații, idei, instrumente prin care munca sa să fie cât mai eficientă şi sustenabilă. Credem că fiecare oră petrecută la clasă poate să inspire copiii de azi să devină cetăţenii implicaţi de mâine. Şi mai credem că rolul principal, pentru ca această transformare să poată avea loc, îl are profesorul-arhitect. Programul oferă educatorilor din România cursuri de formare, evenimente de învățare și schimb de experiență și resurse educaționale.

www.arhitectiieducatiei.ro

Advocacy pentru o Școală Altfel

În iulie 2016, Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice a publicat structura anului școlar 2016-2017, care a propus o nouă abordare a programului Școala Altfel. Aceste propuneri au venit în urma unei campanii de advocacy a Fundației Noi Orizonturi, inițiată în proiectul „Educaţia nonformală. Tot educaţie!”, lansat în aprilie 2014.

Scopul proiectului nostru a fost de a promova metodele încadrate acum la categoria „educația nonformală” la nivel de sistem, fiind dovedit că acestea creează contexte prin care tinerii devin mai responsabili, mai implicaţi în problemele comunităţii şi dornici să schimbe lucrurile.

Mai multe amănunte despre demersul nostru, care a durat doi ani și a presupus de la dezbateri până la grupuri de lucru și discuții cu Ministerul Educației, găsiți pe blogul lansat special în acest scop, care continuă să promoveze metodele alternative de educație, de care sistemul nostru de învățământ are atât de multă nevoie: 

scoalaltfel.wordpress.com