Preotul român Gheorghe Calciu Dumitreasa, preot ortodox anticomunist, încarcerat în România timp de 21 de ani, a decedat în 21 noiembrie, în vârstă de 80 de ani, în urma unui cancer la pancreas, la spitalul Inova Fairfax Hospital.

Părintele Calciu, din 1989 preot la Holy Cross Romanian Orthodox Church, în apropiere de Baileys Crossroads, a fost un erou pentru comunitatea religioasă şi pentru toată lumea anticomunistă, prin faptul de a-şi fi susţinut cu tărie credinţa, în ciuda anilor de închisoare, tortură şi ameninţări cu moartea. A fost eliberat din închisoare în urma eforturilor fostului preşedinte Ronald Reagan şi ale vicepreşedintelui George H. W. Bush, care au făcut presiuni asupra dictatorului Nicolae Ceauşescu. Părintele Calciu a fost forţat să exileze în 1985 şi de atunci a trăit în Virginia de Nord.

Părintele Calciu, care în anii 80 ţinea predici la Radio Vocea Americii şi Radio Europa Liberă, s-a întors în România în 1990 pentru a oficia o slujbă în Piaţa Universităţii, în pofida faptului că era urmărit de poliţia secretă a guvernului de atunci.

Pentru prima dată a fost arestat în 1948, la vârsta de 21 de ani, în timpul studenţiei, şi închis pentru discursuri contra impunerii conducerii comuniste. „Am protestat împotriva ateismului, a colectivizării mijloacelor de producţie, a distrugerii intelighenţiei şi a burgheziei”, a declarat părintele în 1989 pentru The Washington Post. „Comuniştii nu au suportat acest lucru, şi am fost închis pentru 16 ani.”

În timpul detenţiei, a ajuns să admire preoţii aflaţi în închisoare, iar credinţa i-a fost sporită. Eliberat în urma unei amnistii generale, i-a fost interzis studiul teologiei. Ca urmare, a studiat limba franceză pentru patru ani, şi a aranjat, în secret, să studieze teologia, cu acordul patriarhului ortodox de atunci, Iustinian.

Credinţa sa clandestină a fost descoperită de poliţia secretă în 1972. Pentru a-i salva viaţa, Iustinian l-a numit profesor de franceză şi de studiul Noului Testament la Seminarul Ortodox din Bucureşti. În acel an, a fost investit ca preot. În următorii 5 ani, guvernul lui Ceauşescu a tolerat predicile sale anti - Marxiste.

Însă după moartea lui Iustinian, în 1977, şi numirea unui nou patriarh, circumstanţele s-au înrăutăţit. Părintele Calciu şi-a anunţat intenţia de a oficia un număr de şapte ceremonii religioase în toamna lui 1978. Slujbele au atacat politica de persecuţie religioasă a lui Ceauşescu, astfel încât după a treia slujbă, preotul a fost scos afară din biserică. A continuat însă să predice pe treptele bisericii. Autorităţile au închis porţile seminarului, dar credincioşii s-au urcat pe ziduri pentru a asculta în continuare predica. Noul patriarh l-a excomunicat pe preotul disident, care, lipsit de protecţia bisericii, a fost arestat.

A doua încarcerare a fost mult mai rea. „Ceauşescu mă vedea ca pe inamicul lui personal”, declara părintele Calciu. „Tocmai de aceea mi-a aplicat metode speciale de tortură.” Deoarece nu a cedat, autorităţile au hotărât să aranjeze lichidarea lui de către cei doi colegi de celulă, criminali calificaţi cărora li se promisese clemenţă dacă îşi fac datoria. Preotul a fost obligat să stea într-un colţ al celulei, şi împiedicat să vorbească, să mănânce, să bea sau să-şi facă nevoile, fără obţinerea permisiunii. Deseori, a fost bătut.

După trei săptămâni, ceilalţi doi prizonieri au fost chemaţi de şefii poliţiei secrete. Părintele Calciu spune că, la întoarcere, aceştia aveau un alt comportament. Într-una din curţile închisorii, aceştia i-au spus părintelui Calciu să stea într-un colţ, în timp ce ei discutau. Pregătit să moară, preotul şi-a mărturisit păcatele şi s-a rugat pentru familia sa. Cincisprezece minute mai târziu, cei doi s-au apropiat de el. „Cel mai tânăr dintre ei mi-a spus Părinte”  - aceasta a fost prima dată cand mi s-a adresat cu părinte  - am hotărât să nu te ucidem.” În acea duminică, preotul a cerut permisiunea de a oficia o slujbă. Atunci i-a văzut pe cei doi criminali în genunchi, pe pardoseala de beton.

Pe tot parcursul detenţiei părintelui Calciu, administraţia Reagan a făcut lobby la Ceauşescu, pentru eliberarea preotului. În august 1983, aceste eforturi, dublate de teama dictatorului că Statele Unite vor retrage clauza naţiunii celei mai favorizate, au dus la eliberarea preotului. Poliţia secretă i-a spus preotului că va fi transferat la o altă închisoare, unde va muri în anonimat, însă în realitate a fost eliberat în ziua următoare.

Părintele Calciu şi-a petrecut următorii doi ani în arest la domiciliu, înainte ca Ceauşescu să îl trimită în exil în Statele Unite, în 1985, împreună cu soţia Adriana şi fiul Andrei. Articolul din Post, din 1989, îl descria pe Părintele Calciu ca având „o figură roz, ca de copil, şi ochi de un albastru fără umbră. Ceva în privirea lui sugerează triumful bucuriei asupra angoasei.”

„De când am venit aici, am decis să spun adevărul, să trezesc conştiinţa celor din Vest, care îl vedeau pe Ceauşescu ca pe un sfidător al comunismului”, declara preotul Calciu. „A fost un mare criminal, şi am ştiut mereu acest lucru.”

La Washington, pe lângă predicile de la radio, a condus demonstraţii şi a făcut lobby la Congres, rămânând critic faţă de ateismul guvernului de la Bucureşti. În 1989, FBI l-a informat că a identificat asasini care îl căutau. Pentru scurtă vreme, a locuit în zona rurală din Pennsylvania, iar la fiecare sfârşit de săptămână s-a întors pentru a oficia slujba la parohia Holy Cross, unde a fost preot până la sfârşitul vieţii.

Deşi iniţial a dorit să se întoarcă în România, în final a decis că menirea lui este de a rămâne în Virginia, unde poate să întărească biserica şi să atragă atenţia asupra situaţiei din ţara lui natală. Sute de oameni l-au întâmpinat de câte ori a făcut o vizită. Înmormântarea va avea loc în România.

--------------------------------

De Patricia Sullivan
Washington Post Staff Writer
26 Noiembrie 2006; C09