Noi Orizonturi pentru Valea Jiului

Valea Jiului este o parte frumoasă a României: o zonă bogată în cărbune din județul Hunedoara, la sudul Carpaților. Timp de mulți ani, mineritul a adus prosperitate în regiunea care, odată cu declinul exploatării cărbunelui și prăbușirea comunismului, s-a transformat în zonă defavorizată economic.

Aici și-a început activitatea Fundația Noi Orizonturi, cu Tabăra VIAȚA, amenajată în stațiunea Straja, de lângă Lupeni. Organizația încă își are sediul într-o clădire cu apartamente din ciment pe strada principală a acestui oraș și deși programele noastre s-au extins la nivel național și internațional, nu ne-am pierdut legătura cu această comunitate în care ne-am început misiunea.

În Valea Jiului, activitatea noastră este puternic orientată spre educația în aer liber și prețuirea resurselor naturale bogate din zonă. Aceste programe reprezintă un microcosmos al muncii pe care o desfășurăm la nivel național și internațional, semănând semințe de speranță și împuternicind comunitățile locale să colaboreze pentru un viitor mai bun.

Semestru românesc

În parteneriat cu colegiile Northwestern şi Gordon, oferim studenților străini o experienţă de studii în România post-comunistă. Locuind în Valea Jiului, tinerii de la colegiile americane studiază şi experimentează cultura românească, istoria şi limba română, ortodoxia răsăriteană, dezvoltarea durabilă etc.

Toate acestea sunt îmbinate cu stagii de practică şi cu posibilitatea de a lucra în cadrul uneia dintre cele mai mari organizaţii non-profit în domeniul tinerilor şi educaţiei din ţară. Programul Semestrul Românesc include şi excursii, drumeţii cu rucsacul în spate în munţii Carpaţi şi cazare la familii din Lupeni.

Turism activ în Valea Jiului

O sursă de speranță pentru viitorul Văii Jiului este eco turismul, reprezentat în special prin ciclismul montan. În Vale sunt mai multe zone de schi care dispun de gondole moderne, nevalorificate pe parcursul verii.

Studiile Asociației Internaționale de Mountain Bike arată că ciclismul montan a dus la diversificarea și reînsuflețirea economiei, în anumite zone. Valea Jiului poate fi una dintre ele, având potențialul de a atrage turiști din toată Europa de Est! Fundația Noi Orizonturi a amenajat aici primul traseu fluid de coborâre din România și planifică să mai facă un parc de exersare a abilităților de manevrare a bicicletei și peste 500 km de trasee cross-country.

jiuvalley-adventures.ro

Sala de Cățărat Fără Limite

Fără Limite este o sală de escaladă pentru copii și adolescenți deschisă în cel mai sărac cartier din orașul Vulcan. Înființată de doi dintre voluntarii americani ajunși aici prin intermediul Fundației Noi Orizonturi, Fără Limite și-a propus să creeze un mediu sigur în care copiii din familiile cu venituri mici să participe la activități de recreere sănătoase.

Cei 45 de membri ai sălii de sport participă la o oră de lectură săptămânală, lecții de engleză și alte activități educaționale – concursuri de escaladă; excursii în aer liber și o tabără de alpinism anual în Retezat.

fără-limite.ro