header buton englezabuton romana
contactharta site          

Harta Romaniei
 
     Programul Viata: De ce Viata?

printati aceasta pagina print

Strategiile tradiţionale de dezvoltare nu au produs în România rezultatele aşteptate. Eforturile pentru promovarea instituţiilor democratice, a unei dezvoltări durabile la nivel micro şi macroeconomic şi la nivel de comunitate s-au lovit de moştenirea culturală lăsată de regimul comunist. Majoritatea economiştilor sunt de părere că dezvoltarea economică lentă a României trebuie să fie văzută în contextul unei lipse de capital social. Capitalul social cuprinde obiceiurile şi valorile care fac posibile încrederea şi cooperarea. Cei 40 de ani de comunism au subminat drastic capitalul social prin distrugerea intenţionată a încrederii interpersonale, a capacităţii de organizare şi a valorilor morale şi civice care înlesnesc cooperarea. Una dintre principalele strategii de dominare totală ale regimului comunist a fost fragmentarea societăţii prin prezenţa neîncrederii la toate nivelurile ei, ceea ce face imposibilă organizarea socială spontană (afectând societatea civilă şi productivitatea economică). Aşa cum Vaclav Havel afirma, "Fără existenţa unor valori şi datorii morale comune şi adânc înrădăcinate, nici legea, nici guvernarea democratică şi nici economia de piaţă nu vor putea funcţiona corespunzător."

În 1999, un studiu despre valorile societăţii în lume plasa România la coada tuturor ţărilor europene în ceea ce priveşte încrederea interpersonală. Suspiciunea este boala naţionala a României. Bazele suspiciunii între oameni sunt prea adesea confirmate de persistenţa intenţiilor de acaparare. Suspiciunea şi lipsa valorilor împiedică dezvoltarea aptitudinilor morale şi sociale pe care se bazează capacitatea de organizare. Acest lucru este important pentru că s-a demonstrat că nivelul de încredere, respect şi responsabilitate într-o societate determină atât buna funcţionare a economiei, cât si eficienţa democraţiei
(vedeti Roata unei Dezvoltari sustinute). Mulţi economişti cred că progresul economic lent al României trebuie să fie înţeles în acest context. Românii sunt îndreptăţiţi să vrea un standard mai bun de viaţă. Şi totuşi, pe scară culturală largă, este limpede acum că standardele noastre în viaţă (valorile) determină standardele noastre de viaţă (venitul). Doar atunci când respectul, responsabilitatea şi cooperarea reciprocă sunt integrate şi aplicate în mod consistent în acţiunile întreprinse, putem vorbi de o dezvoltare economică complexă şi durabilă.

Obiectivul Programului Viaţa este transmiterea valorilor pozitive (inclusiv capitalul social) tinerilor din Valea Jiului. Pentru mai multe informaţii legate de studiile externe realizate asupra Programului Viata, efectuaţi click aici.


©2008 Fundatia Noi Orizonturi. Toate drepturile rezervate.
Judetul Cluj Judetul Timis Judetul Hunedoara Judetul Mehedinti Judetul Dolj Municipiul Bucuresti Judetul Ialomita Judetul Constanta Judetul Neamt Judetul Iasi IMACT International