Tema activității
- Diversitate
- Violență
Domeniul de învățare
- Cetățenie activă
- Dezvoltarea caracterului
Warning: Array to string conversion in /home/fno/web/noi-orizonturi.ro/public_html/wp-content/themes/Divi-Child-Restore/single-activity.php on line 111
Array
Descriere
Materiale necesare: o batistă sau o bandană (se poate folosi și hârtie) pentru fiecare jucător.
Durata activității: între 15-30 minute
Scopul acestei activități este de a introduce conceptul câștig-câștig.
Pregătire și facilitare:
Fiecare persoană îşi atârnă câte o bandană sau o batistă în buzunarul din spate.Trebuie pusă astfel încât să permită celorlalţi jucători să o poată trage afară. Explică grupului doar această situaţie : “Bandana reprezintă tot ce aveţi nevoie ca să trăiţi în această lume (mâncare, adăpost, bani, dragoste etc.) Dacă bandana v-a fost luată, muriţi instantaneu şi ieşiţi din joc.”
Fără alte explicaţii, facilitatorul spune: “ Pe locuri, fiţi gata, start!.” Inevitabil, toţi fug încercând să îşi fure bandanele unul altuia. Când doar o singură persoană a rămas în viaţă, întreabă ce s-a întâmplat, repetă regulile şi începe o altă rundă. Continuă să joci pană când cuiva îi va veni ideea că nu are de ce să moară şi că nu are nevoie de mai mult decât are deja. Imediat, fiecare va prinde ideea. Câţiva participanţi s-ar putea chiar să formeze grupuleţe pentru a se proteja.
Întrebări de procesare/debriefing:
- Ce s-a întâmplat în cadrul jocului?
- Care au fost regulile?
- Este cineva care are mai multe batiste?
- Este cineva care a rămas fără batistă?
- Cum vă simțiți cu mai multe batiste?
- Cum vă simțiți fără niciuna?
- Seamănă această situație cu o situație din viața reală?
- Puteți să dați un exemplu când cineva a câştigat și cineva a pierdut? Sau când ambele părți au câştigat/pierdut?
- Ce ați învățat din această situație?
- Ce putem face ca o situație câștig-pierdere să devină una câștig-câștig?
- Ce ați putea face voi la nivel personal că să aplicați acest principiu în viața de zi cu zi?
- De ce credeți că e important să fim recunoscători pentru ceea ce avem și să nu dorim și resursele celorlalți?În ce fel ne ajută recunoștința?
Obiective de învățare
Valori, abilități, cunoștinte (V.A.C). În urma activității participanții vor putea:
- A – Să identifice motivele pentru care instinctual ne vine să luăm resursele celorlalți
- C – Să relateze principiile teoriei win-win(căștig-câștig) într-un mod practic.
- V – Să aibă o perspectivă mai clară asupra propriilor resurse și a resurselor celorlalți
- V – Să înțeleagă importanța recunoștinței în viața de zi cu zi
Warning: Array to string conversion in /home/fno/web/noi-orizonturi.ro/public_html/wp-content/themes/Divi-Child-Restore/single-activity.php on line 111
Array
Competențe Europene
- Civice şi sociale
Valori
- Perseverenţă
- Bunătate
- Spirit cetățenesc
- Recunoștință
Resurse necesare
- Resurse minime
Număr de participanţi
- mai puțini de 12
- 12 - 20
Vârsta participanților
- între 10 - 13 ani
- între 14 - 19 ani
Durată
- 15 - 30 minute
Sursa
Tiberiu Culidiuc (coord), IMPACT – jocuri și povestiri, Manual de educație nonformală, ediția a II-a, 2015, Fundația Noi Orizonturi