Tema activității
- Comunitate
Domeniul de învățare
- Cetățenie activă
Metoda educațională
- Lucru/Exercițiu individual
- Discuţie facilitată
Descriere
Materiale necesare: foi de flipchart, markere, pixuri
Durata activității: între 15-30 minute
Scopul acestei activități este de a ajuta participanții sî identifice modalități prin care s-ar putea implica în viața comunității lor.
Pregătire și facilitare:
Oferă-i fiecărui participant câte o jumătate de coală A4 și un pix.
Roagă-i pe participanți să reflecteze asupra comunității lor – pot alege cartierul în care trăiesc, școala în care învață sau chiar întregul oraș. Spune-le să scrie pe foaia de hârtie primită numele comunității alese. După ce fiecare a notat ce a avut în minte, roagă-i să noteze modalitățile prin care au fost implicați în comunitate, atât în mod pozitiv, cât și în mod negativ. Ce fel de influență au avut în acel context asupra celorlalți? Oferă-le 5 minute pentru a se gândi la aceste aspecte și pentru a scrie cum consideră ei că au contribuit până acum în comunitatea din care provin.
Ulterior, în partea de jos a hârtiei, spune-le să noteze cel puțin două modalități prin care, în viitor, se pot implica și pot influența în mod pozitiv comunitatea lor. Încurajează-i să fie cât mai specifici și să noteze acțiuni concrete pe care le pot face pentru comunitate. După această etapă, invită-i să împărtășească tuturor ce au notat pe hârtie. Încheie activitatea cu un scurt discurs de încurajare, sfătuiește-i să meargă acasă și să trateze cu seriozitate acest angajament, astfel încât să puteți dezvolta subiectul și într-o activitate ulterioară.
Întrebări de procesare/debriefing:
- Ce ați observat din cele ce s-au prezentat?
- Care este modalitatea prin care vă propuneți să vă implicați?
- De ce credeți că este important să ne implicăm?
- Cum putem contribui la binele comunității?
- Cum ne ajută acest lucru la nivel personal?
Obiective de învățare
Valori, abilități, cunoștinte (V.A.C). În urma activității participanții vor putea:
- C- Să recunoască importanța propriei contribuții atât la nivelul comunității
- V- Să recunoască importanța implicării în comunitate și a ajutorului oferit celor din jur
Competențe IMPACT
- Management personal și de grup
- Comunicare
Competențe Europene
- Civice şi sociale
Valori
- Bunătate
- Spirit cetățenesc
Resurse necesare
- Resurse minime
Număr de participanţi
- mai puțini de 12
- 12 - 20
- mai mulți de 20
Vârsta participanților
- între 10 - 13 ani
- între 14 - 19 ani
- peste 20 ani
Durată
- 15 - 30 minute
Sursa
Tiberiu Culidiuc (coordonator), Maria Butyka, Kelly Organ, Curriculum Cetățenie Activă-module obligatorii, ediția a III-a, 2016, Fundația Noi Orizonturi