Tema activității
- Înțelepciune
- Luarea deciziilor
- Antreprenoriat social
Domeniul de învățare
- Cetățenie activă
- Antreprenoriat social
- Dezvoltarea caracterului
Metoda educațională
- Poveste
Descriere
Materiale necesare: nu este cazul
Durata: între 15–30 minute
Scopul acestei povestiri este de a scoate în evidență efectele egoismului.
Pregătire și facilitare. Citiți cu voce tare povestirea. După ce ați terminat, încheiați cu o discuție de procesare/debriefing, folosind întrebările sugerate.
Un fermier avea un frate la oraş, care era grădinar şi care avea o magnifică livadă, în care creșteau cei mai rafinaţi pomi fructiferi. Intr-o zi, fermierul a mers la oraş să-şi viziteze fratele şi a fost uimit de rândurile de pomi care creşteau zvelţi şi netezi ca hârtia cerată.
‒ Uite, fatele meu, spuse grădinarul, o să îţi dau unul din pomii mei un măr, cel mai bun din grădina mea, astfel încât tu, copiii tăi şi copiii copiilor tăi să vă bucurați de el.
Apoi grădinarul a chemat un muncitor şi i-a cerut să scoată din pămant mărul şi să-l ducă până la ferma fratelui său. Aşa s-a intamplat şi în dimineaţa următoare fermierul a început să se întrebe unde ar trebui să-l planteze.
‒ Dacă îl plantez sus pe deal, îşi spuse, s-ar putea ca vântul să scuture delicioasele fructe înainte să se coacă. Dacă îl plantez aproape de drum, trecătorii îl vor vedea şi mă vor prăda de merele suculente. Dacă îl plantez prea aproape de uşa casei mele, servitorii ori copiii ar putea lua din fructe.
Deci, după ce a crezut că a rezolvat problema, a plantat pomul in spatele hambarului, spunându- şi: „mă rog ca hoţii să nu caute după el aici.”
Pomul nu a facut nici flori, nici fructe, nici în primul an, nici în al doilea. Fermierul a trimis după fratele său grădinarul și, nervos, i-a spus:
‒ Ai decis să-mi dai un pom neroditor în locul unuia roditor pentru că, iată, este al treilea an şi el nu îmi va aduce nimic altceva decât frunze!
Grădinarul, după ce a văzut unde a fost plantat copacul, râzând, i-a spus:
‒ Ai plantat pomul într-un loc în care este expus vânturilor reci, într-un loc în care soarele nu poate pătrunde. Cum, atunci, aştepţi flori şi fructe? Ai plantat copacul cu inima lacomă şi cu o minte suspicioasă. Cum te aştepţi să culegi o recoltă bogată?
Întrebări de procesare/debriefing:
- Cum vi s-a părut povestirea?
- Ce sentimente v-au încercat pe parcusrul povestirii?
- Ce s-a întâmplat în povestire?
- Ce părere aveți despre fermier, despre ezitările lui de a planta undeva pomul? Cum ați fi procedat, în locul lui?
- Vi s-a întâmplat vreodată să primiți sfaturi și să nu țineți cont de ele? Ce s-a întâmplat apoi?
- Considerați că este important ca acțiunile noastre să aibă un scop prestabilit? Credeți că este necesar un plan de acțiune, o strategie de lucru, în activitățile întreprinse?
- Cum vi s-a părut atitudinea fermierului nostru?
- Ce semnificații are această povestire?
- Ce asemănări ați putea găsi între această povestire și viața reală, de zi cu zi?
- Ce lecții putem învăța din această povestire? Cum puteți aplica aceste lecții?
- Ce ați face diferit de-acum înainte?
Obiective de învățare
Valori, abilități, cunoștinte (V.A.C). În urma activității participanții vor putea:
- C – Să descrie importanța responsabilității personale în tot ceea ce facem
- C – Să explice diferite forme de manifestare a egoismului
- V – Să manifeste iubire pentru aproapele prin faptele de zi cu zi
- V – Să fie conștienți de motivele/ sentimentele personale dar și ale altor oameni
Competențe IMPACT
- Management personal și de grup
Competențe Europene
- Civice şi sociale
Valori
- Discernământ
- Viziune și perspectivă
- Iubire
- Spirit cetățenesc
Resurse necesare
- Fără resurse
Număr de participanţi
- mai puțini de 12
- 12 - 20
- mai mulți de 20
Vârsta participanților
- între 10 - 13 ani
- între 14 - 19 ani
- peste 20 ani
Durată
- 15 - 30 minute
Sursa
Tiberiu Culidiuc (coord), IMPACT – jocuri și povestiri, Manual de educație nonformală, ediția a II-a, 2015, Fundația Noi Orizonturi