Tema activității
- Înțelepciune
- Identitate personală
Domeniul de învățare
- Angajabilitate
- Dezvoltarea caracterului
Metoda educațională
- Joc de cunoaștere
Descriere
Materiale necesare: Post-it-uri, instrumente de scris.
Durata activității: între 15-30 minute
Scopul activității este de a stimula cunoașterea între participanți și de a-i ajuta să conștientizeze faptul că fiecare membru al grupului poate avea o contribuție în dezvoltarea acestuia.
Pregătire și facilitare:
La acest joc sunt invitați să participe toți membrii grupului. Participanții sunt încurajați să respecte instrucțiunile. Se ține cont de regulile comunicării. Nu se emit judecăți de valoare legate de ceea ce spune fiecare participant. Este recomandabil ca facilitatorii să manifeste atenție și să îi încurajeze pe participanți să fie sinceri, onești.
Participanţilor li se dau câte două post-it-uri. Pe unul dintre acestea li se cere să scrie trei aspecte (calități, aptitudini, deprinderi, hobby-uri ș.a.) cu care ar putea contribui la dezvoltarea grupului din care fac parte. Pe celălalt post-it notează trei aspecte ale personalității pe care cred că și le-ar putea îmbunătăți cu ajutorul colegilor din grup. O dată completate, post-it-urile sunt afișate, fiecare dintre participanții la joc prezentând ceea ce a notat. Individual vor fi încurajață să fie atenți la ce calități, aptitudini, deprinderi, hobby-uri au colegii lor pentru a ști de la cine pot învăța ceva anume. După prezentare adresați întrebările de procesare de mai jos.
Întrebări de procesare/debriefing:
- Cum a fost pentru voi să identificați care sunt acele aspecte de imbunătățit la voi personal? A fost greu, ușor? Ce a determinat asta?
- Ați putut identifica cu ușurință calitățile, deprinderile, hobbyurile voastre?
- Credeți că e posibil ca în acest grup să putem să învățăm din calitățile celorlalți?
- Cum credeți că ar trebui să fim sau ce să facem pentru a reuși să învățam de la cei din jurul nostru?
- Ce poţi face tu personal pentru ca grupul din care faci parte să devină mai bun?
- Ce calități/deprinderi/hobby-uri de-ale tale crezi că ar fi de folos dezvoltării grupului?
- Crezi că grupul poate avea o influență decisivă în modelarea caracterului și a competențelor tale? Cum crezi că te-ar putea ajuta grupul? În ce privință mai specific?
Obiective de învățare
Valori, abilități, cunoștinte (V.A.C). În urma activității participanții vor putea:
- A – Să comunice onest despre sine în cadrul grupului
- V – Să-și cunoască propriile trăsături de caracter, deprinderi, aptitudini
- A – Să fie mai conștienți de propriile oportunități de învățare în cadrul grupului din care fac parte
Competențe IMPACT
- Management personal și de grup
- Comunicare
Competențe Europene
- Lingvistice - în limba maternă
- A învăța să Înveți
Valori
- Integritate
- Plăcerea de a învăţa
- Inteligență socială
Resurse necesare
- Resurse minime
Număr de participanţi
- mai puțini de 12
- 12 - 20
- mai mulți de 20
Vârsta participanților
- între 10 - 13 ani
- între 14 - 19 ani
Durată
- 15 - 30 minute
Sursa
Tiberiu Culidiuc (coord), IMPACT – jocuri și povestiri, Manual de educație nonformală, ediția a II-a, 2015, Fundația Noi Orizonturi