Cristina Hangea a ajuns profesor dintr-o întâmplare. A terminat Facultatea de Litere, Limbi Moderne Aplicate, pregătindu-se pentru meseria de traducător, însă a primit o ofertă de a fi profesor de limba engleză și de atunci predă cu drag și grijă pentru copii.

„În orice comunitate există o nevoie, și în mediul rural și în cel urban, dar la cei din mediul rural totuși nevoia e mai mare. Am avut șansa să experimentez, am început cu orașul, apoi m-am titularizat în mediul rural.”, iar acum predă la Școala Gimnazială Dumitrița din jud. Bistrița. „Lucrez cu elevi buni, la minte și la suflet, plini de energie, dornici de comunicare și afirmare, dar cu posibilități reduse de implicare în activități care să îi ajute în procesul de „transformare” în adulți responsabili, încrezători în sine, determinați.”, adaugă ea. De aceea, crede în puterea școlii și a proiectelor, a înființat un club IMPACT și un ONG – Tineri pentru Comunitate.

Proiect Scoala ca un loc de joaca

                                                                Elevi implicați în #ServiceLearning

Se descrie în 3 cuvinte astfelCurioasă. Prietenoasă. Responsabilă.

Și spune despre școală că „trebuie să fie cât mai maleabilă”. Crede că școala românească încă produce elite și că există mulți profesori care vor să se adapteze și să transmită informații ”astfel încât copiilor să le fie ușor de receptat”, de aceea crede în îmbinarea „metodelor formale cu cele non-formale” pentru a forma deprinderi, pentru a-i învăța pe copii să își ia facă propriile alegeri.

Deși nu locuiește în satul în care predă, pentru că îi place să se implice și să facă multe pentru elevii ei, creează proiecte alături de elevi și își dorește să îi pregătească pentru viață: „Poate nu întotdeauna poți să pregătești elite în disciplina ta, dar nu numai la asta se rezumă formarea elevilor, ci și la formarea personală, la creație și dezvoltare personală. Practic nu îți dai seama neapărat în cadrul proiectului, îți dai seama după aceea ce ai facut si mai vrei să faci. Tot timpul sunt tineri dupa proiect care te întreabă „ce mai facem, când mai facem?”.

Așa începe și povestea proiectului Colțul de creativitate și timp liber desfășurat în perioada martie-iunie 2017, care a avut scopul de a dezvolta un spațiu de creativitate și timp liber pentru 50 de elevi ai claselor V-VIII de la Școala Gimnazială Dumitrița. „Nevoia acestui proiect a fost identificată de membrii Clubului Impact Micii Voluntari Dumitrița prin metode non-formale precum brainstorming, harta comunității sau arborele problemei. Mai precis, aceștia au identificat că, la nivelul școlii, elevii nu aveau un spațiu de petrecere a pauzelor, de organizare a unor evenimente educative sau culturale în aer liber și de stimulare a creativității. Exista o curte a școlii destul de mare, însă aceasta era adesea spațiul de depozitare al lemnelor pentru foc.” Mai mult decât atât, curtea avea doar două bănci pe care, adesea, copiii se certau, deși și-ar fi dorit să poată sta la povești, să se bucure cu adevărat de pauze. De aceea, și-au propus re-amenajarea spațiului prin curățarea lui, crearea unei zone destinate colțului de creativitate și timp liber prin amplasarea de cauciucuri pictate și realizarea de bănci și mese din lemn.

20171020_132103

                                                                                                  Colțul de creativitate și timp liber

Încă de la începutul proiectului, Cristina Hangea și-a propus să fie facilitator și să îi lase pe elevi să își asume responsabilitatea: „Ne-am organizat rapid și eficient în mai multe echipe cu diferite sarcini: echipa responsabilă de comunicarea cu autoritățile locale, echipa de cumpărături, echipa responsabilă cu evenimentele caritabile, etc. și am dat start activităților. După ce am stabilit obiectivele și ne-am împărțit, am fost lângă fiecare dintre ei și am observat schimbări, în sensul că deveneau mai responsabili, iar unii care în clasă nu prea se înțelegeau, au început să lucreze în echipă și au văzut că pot să comunice și să fie diferiți decât la clasă. La alții am observat inițiativa, veneau ei cu idei și propuneri, sugestii noi ca să putem face lucrurile să fie cât mai bine. Mulți voiau sa îi implice și pe alții, să aducă colegi din afara clubului, ceea ce au și făcut. Au înțeles că fac asta pentru ei, nu pentru note, că este ceva care le ramane lor, așa că au fost diferiți față de cum sunt la ore”.

Tot elevii au fost cei care au mobilizat comunitatea: și-au convins părinții să le dea unelte de lucru (bormașini, roabe etc.), au organizat un Târg de Prăjituri de Dragobete pentru a strânge fondurile necesare și și-au implicat bunicii cu gătitul de bunătăți, au făcut un spectacol – Talente de Primăvară – în parteneriat cu Primăria, care le-a oferit spațiu, și Școala Gimnazială Pietriș, Liceul Tehnologic Sfânta Maria și Asociația Tineri pentru Comunitate Bistrița, tot pentru strângere de fonduri, ba chiar i-au convins pe oameni să doneze cauciucuri, flori și alte lucruri necesare parcului.

„A urmat apoi partea cea mai plăcută a proiectului, în care membrii Clubului Impact Micii Voluntari Dumitrița au lucrat cot la cot alături de alți elevi din școală, profesori și părinți pentru a amenaja colțul de creativitate și timp liber în curtea școlii lor: au pictat, au plantat flori, s-au distrat, au învățat. Și…credeți că ne-am oprit aici? Nici pomeneală! Spațiul amenajat cu atâta drag, a reprezentat locul de desfășurare a unor ore de limba engleză, franceză, muzică, desen, în zilele însorite din mai-iunie 2017, precum și a unor activități non-formale precum întâlnirile de club, activități din cadrul Săptămâna Școala Altfel, Ziua Copilului. A reprezentat de fapt locul în care am realizat, noi, cei implicați în proiect, că învățarea se produce și în afara pereților    sălii de clasă.” De altfel, spațiul este în continuare folosit pentru ore, dar și pentru alte activități creative.

Proces de învățare și transformare continuă

Bineînțeles că au fost momente și momente în cadrul proiectului, așa că procesul de reflecție și evaluare era parte din activitate: „ Purtam discuții despre ce a fost bine și ce nu, scriau pe post-it-uri sau mai jucam Jenga și extrageau din turnuleț câte o piesă și spuneau ce a fost sau nu a fost bun la o activitate, făceau ei propuneri și analizam și modul în care au lucrat echipele, ce ar face mai bine pe viitor. Au fost tot felul de discuții, încercam să ne ascultăm unii pe ceilalți, să ajungem la un compromis și să mergem mai departe cu activitățile, să nu rămânem blocați din cauza unor certuri. Practic astea au fost problemele în cadrul proiectului, iar cei care erau mai motivați incercau sa îi motiveze și pe ceilalți.”

Poveste Cristina Hangea

                                                                                                   Amenajări și voie bună la Dumitrița

În cele din urmă, au reușit să amenajeze spațiul și au descoperit câte s-au schimbat: „Fiind o școală mică, în jur de 100 și ceva de elevi, cu toții ne implicăm în proiecte și mai ales în acest proiect toți ne-au ajutat, dintr-a V-a pana în a VIII-a, fiecare a făcut câte ceva. Fără doar și poate, am învățat cu toții o mulțime de lucruri pe care le putem aplica atât în viața de zi cu zi, cât și la clasă.”

Iar când vorbim de competențe dezvoltate, care le vor folosi în continuare, Cristina subliniază: „Mai precis, elevii au dezvoltat abilități de comunicare, argumentare, negociere, ceea ce a fost confirmat și de profesoara de limba română, aceasta menționând că unii elevi au mai mult curaj de a răspunde la oră și își argumentează mai structurat răspunsurile. Apoi, elevii au dezvoltat abilitatea de a realiza calcule matematice, fiind nevoiți să calculeze bugetul proiectului, banii colectați la evenimentele caritabile, să facă adunări, scăderi, înmulțiri, împărțiri.  Au mai fost dezvoltate competențe în domeniul educației plastice privind combinarea culorilor la pictarea cauciucurilor, astfel încât acestea să aibă un aspect plăcut.

Pe lângă aceste competențe vizate de programele școlare la disciplinele limba română, matematică, educație plastică, au fost dezvoltate atitudini (responsabilitate, atenție la detalii, implicare),valori (creativitate, curaj, curiozitate, perseverență, iubire, bunătate, echitate, recunoștință, speranță, umor) și abilități (munca în echipă, comunicare, negociere, organizare) necesare pentru o bună derulare a procesului de predare-învățare, indiferent de disciplină și programă școlară. Și este important de menționat că acestea nu au fost dezvoltate doar de către elevi ci și de către profesorul coodornator, în speță, eu, Cristina Hangea, care pot mărturisi că am devenit mai apropiată de elevii mei, comunic mai ușor cu ei, reușesc să transmit mai eficient informații la orele de limba engleză, mă organizez mult mai bine și mai rapid în condiții de stres și sunt mult mai degajată în timpul inspecțiilor școlare și a lecțiilor deschise deoarece sunt mai sigură pe mine și pe elevii mei.”

Aceasta este una dintre cele 10 experiențe câștigătoare în competiția „Învățăm prin experiențe, transformăm școala”. Competiția este parte din proiectul „ReSursa de Service Learning” finanțat prin programul „Împreună cu Lidl pentru un viitor mai bun”. Peste 200 de cadre didactice, din 100 de școli vor accesa pachetul de formare pe Service Learning pe care îl construim în cadrul proiectului: bibliotecă online de resurse, program de formare cu două rute (ruta acreditată MEN și ruta scurtă, acreditată UBB Cluj), dar și conferința internațională de service learning.

Surse foto: Arhiva proiectului

Text de Alice Teodorescu, colaborator-povestitor pentru Fundația Noi Orizonturi