O voce caldă și pasiunea pentru istorie transpar încă din primele momente în care o întâlnești. De 20 ani, Lavinia Popescu este profesoară de istorie în aceeași școală în care a fost elevă: Școala Gimnazială „Adrian V. Rădulescu” din Murfatlar, jud. Constanța.

Cum a pornit totul? „Datorez această profesie, profesoarei mele de istorie din liceu. Era o doamnă deosebită, am prins-o în clasa a noua și a zecea. Mă uitam, o ascultam, o admiram, ca ținută, ca om, ca profesionist. Adolescentă fiind, mă gândeam că așa-mi doresc să fiu. Cred că am făcut alegerea cea mai potrivită pentru mine, pentru felul meu de a fi, pentru că orice altă meserie poate că mă plictisea. În relație cu copiii tot timpul trebuie să fiu fresh, eu sunt o persoană dinamică. E o meserie care mi s-a potrivit mănușă, clar. Am fost o norocoasă să fac ceva ce-mi place.”

Cele trei cuvinte care o definesc: Creativă. Competitivă. Pasionată.

„Îmi place să dăruiesc altora și să îi provoc, de aceea competitivă, chiar dacă cuvântul poate avea și alte sensuri. Îmi place să mă surprind pe mine, cu lucruri la care probabil nu m-am gândit până atunci. Pasiunea mă ține în priză.” Pasiunea o face să schimbe în fiecare zi ceva, pentru a face școala atractivă: „Vin generații de copii parcă din ce în ce mai buni, deși există o mentalitate că s-au schimbat generațiile. Poate. Totul e ca noi să ținem pasul cu ei și să facem școala atractivă pentru ei. Eu vorbesc și din perspectiva mamei a doi adolescenți. Cred că noi, ca profesori, trebuie să mai folosim tehnologia, să proiectăm un film sau un powerpoint, să căutăm împreună cu ei informații pe internet. Nu ține doar de noi, avem o programă care poate fi rigidă uneori. Dar, totuși, la clasă, profesorul este dirijorul. Dacă ai deschiderea asta, poți face ceva atractiv din materia ta, iar copiii să stea de drag la ora ta. Ține și de noi, și de sistem să facem școala atractivă.”

Dragul de copii și de istorie o motivează să facă în fiecare zi ceva diferit, cum ar fi să scrie piese de teatru istoric sau să inițieze proiecte în care să îi provoace pe copii să descopere istoria trăită chiar în jurul lor. Așa a apărut și proiectul Jurnaliști pe urmele…Istoriei, în care 15 copii din clasele a VII-a și a VIII-a au investigat cine au fost locuitorii Murfatlarului, eroi în Primul Război Mondial, al căror nume se află pe monumentul din centrul orașului.

„Am pornit de la un nume. Apoi a mai apărut încă un nume. Și tot așa. Pe copii i-a mobilizat foarte tare ideea, faptul că au putut să întrebe, să afle de la tata, de la bunicul, de la vecinul. S-a întâmplat și să nu afle, dar măcar au cercetat, i-a preocupat tema. A fost interesant, mai ales că unii dintre ei stăpânesc foarte bine tehnologia.” Deși începuturile au fost dezamăgitoare, căci vizita la Primărie nu le-a adus nici o informație, arhiva fiind distrusă ”după unele opinii accidental, după alții intenționat, în anii regimului comunist”, în urma investigațiilor în interiorul comunității, elevii au descoperit istoriile personale ale unor nume ca Ion Seceleanu sau Gheorghe Chisoceanu și legăturile de familie existente încă în regiune. Astfel, prin nepoții acestora, au scos la suprafață povești de pe frontul dobrogean și amintiri de la începutul secolului XX.

Părinții i-au susținut, inclusiv cu aparatură profesională sau cu diferite resurse pentru a ajunge la oamenii care dețineau informații, iar investigațiile s-au transformat într-un film documentar care a și câștigat, ulterior, Marele Premiu al unui concurs organizat de Muzeul de Arheologie din Constanța cu ocazia Zilei Dobrogei. „Fiecare a avut o contribuție. Unii au filmat, unii au întrebat, unii au venit cu poze de la monument, fiecare a contribuit cumva. Au făcut lista cu întrebări pentru interviu, au lucrat la montaj etc. Nu pot să uit emoția elevilor mei conștienți de importanța demersului lor, dar nici mândria părinților care i-au susținut și care și-au văzut copiii, acum, într-o altă postură, de jurnaliști, cameramani, fotografi, reporteri. Am fost impresionată de reacția celor intervievați, oameni cu vârste înaintate, cărora copiii le mulțumeau pentru participarea la proiect, dar care, la rândul lor, cu lacrimi în ochi, le mulțumeau copiilor.”

Cum se transformă elevii când își trăiesc istoria

Dincolo de povești autentice și memoria colectivă recuperată, de istoria trăită în comunitate, schimbarea adusă de un astfel de proiect este cât se poate de vizibilă: „Cred că s-a schimbat ceva în perspectiva lor și în cine sunt ei. Cu siguranță s-a schimbat ceva în percepția lor asupra trecutului. Totodată, au căpătat competențe pe care o simplă lecție la clasă nu le dezvoltă, competența de a pune întrebări, de a lua un interviu, de a filma, de a monta, competențe pe care cu siguranță le vor folosi în alte contexte și cu care vor rămâne toată viața.”

Vorbitul în public, susținerea proiectului în fața comunității, în fața autorităților, toate acestea le-au adus tinerilor implicați recunoaștere, dar mai ales curaj: „Faptul că pot face asta la 13 ani este extraordinar. Ei n-aveau de unde să știe de ce sunt capabili. Dacă sunt puși într-un astfel de context, câștigă încredere în sine. De exemplu, fetița care a fost reporteră chiar mi-a zis că nu îi vine să creadă că ea e cea mică din a V-a și unde a ajuns acum.”

Proiectele, schimburile de experiență și implicarea în astfel de contexte înseamnă, în cele din urmă, transformare: ”„și vor dori și ca adulți să acceseze spațiile astea, să se deschidă către lume.”

Aceasta este una dintre cele 10 experiențe câștigătoare în competiția ”Învățăm prin experiențe, transformăm școala”. Competiția este parte din proiectul ”ReSursa de Service Learning” finanțat prin programul “Împreună cu Lidl pentru un viitor mai bun”. Peste 200 de cadre didactice, din 100 de școli vor accesa pachetul de formare pe Service Learning pe care îl construim în cadrul proiectului: bibliotecă online de resurse, program de formare cu două rute (ruta acreditată MEN și ruta scurtă, acreditată UBB Cluj), dar și conferința internațională de service learning.