Nu poți face o schimbare adevărată în școală, dacă nu te schimbi tu!

20 noiembrie 2018

Veronica Bălan povestește cu avânt și mult entuziasm cum a ajuns să fie profesoară de română și face asta ”cu inima înainte” de peste 13 ani. Inițial spunea că ”nu-i pentru mine”, văzându-și mama, educatoare la vremea aceea, cât muncea, cum își pregătea toate materialele didactice, cum lucra cu atâția copii. După ce a făcut română-franceză a lucrat o vreme ca traducător și a colaborat ca jurnalist cu ziare locale din Suceava, până când, pentru că e ”o visătoare” și se întreba ”ce poți să faci ca să fii mulțumit sufletește?” s-a hotărât să dea examenul de titularizare la Cluj. A fost a cincea pe listă și a ajuns să predea la o școală gimnazială din Turda: ”Atunci eu am fost profesoară de română, dar mai mult am învățat cum să mă descurc în situații de criză, cum să mă port cu copiii care au probleme, cum să fiu mai tolerantă și să înțeleg niște lucruri pe care nu le poți înțelege, dacă nu le trăiești.”

Empatia, joaca și lecțiile valoroase din primul an de profesorat sunt prezente în fiecare zi din viața ei, la fel și gândirea critică sau provocarea de a vorbi despre teme importante pentru noi, ca oameni: ”A fi profesor înseamnă a învăța pe cineva ceva, a educa un copil, nu numai la materia ta. Eu nu mă axez numai pe materia mea, n-ai cum să nu oscilezi pe teme legate de educație civică sau chiar viață și moarte – așa îi las să îmi spună din viața lor. Sunt texte care au moartea în ele, iar eu sunt foarte curioasă ce gândesc ei despre asta sau cum s-au întâlnit cu ea? Ajungi să ai niște discuții cu copiii de a V-a, rămâi cu gura căscată ce fain gândesc, iar mulți îi subestimează pentru că sunt doar copii.” Veronica vorbește, de altfel, despre nevoia de a-i învăța pe copii să gândească pentru ei, să nu mai depindă de adulții care le spun ce să facă, așa că îi provoacă mereu la dialog și comunicare. Pentru noul an școlar pregătește o oră de lectură altfel: cu pernuțe puse pe jos, stat în cerc, pălăria povestitorului și multă învățare practică.

Cele 3 cuvinte care o caracterizează: Cărți. Călătorie. Suflet. Căci are ”inima plină de copii” și crede că a fi profesor înseamnă ”a face copilul să evolueze”. Mai mult decât atât, crede că ”schimbarea trebuie să înceapă de la oamenii mari” și să implice viziunea directorului care imprimă suflul școlii, dar și apropierea părinților de viața școlii: ”De exemplu, noroc cu Fundația Noi Orizonturi, ei mi-au întărit ideea că ceea ce eu am considerat că-i OK și nu era scris în nici o carte, era ce trebuie făcut – mi-au dat curaj. Până la urmă e important să ajungi la ceea ce vrei să ajungi, iar copilul să ajungă în clasă bucuros și să te aștepte cu gura până la urechi. Ce mai pățesc eu și mă bucur “ohh nu, se sună peste 5 minute”, nu vor în pauze. Ar trebui să fie obligatoriu ca fiecare profesor să facă o schimbare de mentalitate radicală. Nu poți face o schimbare adevărată în școală, dacă nu te schimbi tu.”

Veronica, însă, contribuie în fiecare moment la schimbare, în Şcoala Gimnazială Josenii Bîrgăului din Bistrița-Năsăud, care are aprox. 400 de copii cu totul, atât prin modul în care își organizează orele, dar și prin proiectele pe care le inițiază. Din 2016 a intrat în rețeaua Școlilor cu IMPACT alături de Fundația Noi Orizonturi, iar proiectul Privește-mă cu alți ochi! a fost începutul pentru a întări încrederea comunității în școala din sat.

”Când auzim de proiecte de service learning avem tendinţa de a le lega mai mult de comunitate şi de mediul exterior şcolii. Dar, la o analiză mai atentă, s-ar putea observa o schimbare petrecută la un nivel mai profund, chiar în interiorul şcolii, mai exact, în rândul elevilor ei. Astfel de proiecte încurajează gândirea critică, creativitatea, spiritul organizatoric şi curajul iniţiativei. Cumva, pe ocolite, copilul care participă la crearea şi implementarea de proiecte îşi cizelează şi perfecţionează felul lui de a se raporta la lume şi la sine. Este un pas uriaş pentru el, pas care trebuie fructificat de noi, profesorii. Nu îi poţi cere unui astfel de copil, căruia i-ai deschis larg o poartă luminoasă spre încredere în sine, curiozitate, altruism, dorinţa de a cunoaşte, nu îi poţi cere să fie obedient şi limitat la ore. Copilul acela deja vrea mai mult de la tine, ca mentor. Vrea acea apropiere necesară pentru a avea încredere in tine şi în sine, vrea umor şi joc, vrea să cunoască într-un fel creativ, incitant folosindu-se mult de experienţa personală.”, povestește Veronica despre proiect și implicarea copiilor.

Prin proiectul Privește-mă cu alți ochi! realizat de clubul IMPACT Aripi în Văzduh (în jur de 30 de copii, deși inițial fuseseră în jur de 50), echipa și-a dorit să redescopere comunitatea și să se lase redescoperiți. Veronica spune că le-a fost greu să aleagă ce să facă: ”Și am avut mai multe secțiuni, l-am făcut cam stufos, am învățat din el că trebuie să îți alegi foarte clar ce să faci și să fii realist, că nu o să reușești să faci mult într-un timp scurt.” Astfel, în proiect au făcut ateliere de cusut cu meșterii din sat, s-au hotărât să ajute o familie de bătrâni care trăiau izolați – au reușit să îi viziteze, să strângă bani pentru a le reface gardul, dar soțul bătrânei a murit, o nouă lecție de învățat pentru toți – au făcut întâlniri între 2 bătrâni ai satului, îmbrăcați în port popular, și copii: ”În sălile de clasă au intrat cu paşi timizi bătrânii satului care purtau în spate, alături de ani, uimirea şi emoţia că au de împărtăşit ceva celor tineri. Uimiţi că sunt ascultaţi şi că îi mai interesează pe copii cum era şcoala pe vremuri, cum se îmbrăcau, ce mâncau, pe ce scriau şi ce învăţau. Uimiţi că generaţia digitală pune mâna pe ac şi pe aţă şi vrea să ştie cum se coase cu mărgele. Uimiţi că vin copiii să le vopsească gardul sau să le văruiască în casă. Ca profesor, te învăluie emoţia şi respectul când devii liantul dintre generaţii. Staţi puţin, doamnă, să îmi mut calul şi vin cu matale…şi bătrânul de 90 de ani merge cât poate el de sprinten spre un cal alb care păştea într-o grădinuţă din apropiere. Acu îi bini, să îmi iau pălăria şi bastonul.(Benţa Ioachim).”

Comunitatea nu a înțeles inițial despre ce e vorba, dar acum, după mai multe proiecte făcute cu IMPACT, au început să susțină inițiativele: ”Trebuie să te adaptezi că sunt oameni și oameni, că ei nu înțelegeau prima dată despre ce e vorba, acum sunt atât de obișnuiți cu noi, sunt curioși ce mai facem. Sper că s-a schimbat un pic mentalitatea. Eu cred că a câștigat școala, eu personal am câștigat fără să vreau, pe mine oamenii mă iubesc pentru că mă văd lipită de copii. Comunitatea în general ne-a primit bine.” O parte au și donat pentru a susține Privește-mă cu alți ochi!,  copiii se duceau cu proiectul printat prin magazine, prin vecini, pe la oameni cunoscuți sau nu: ”Se duceau pe la patronii de magazine, pe la diverse neamuri, pe la vecini și spuneau Uite, vrem să facem asta și am avea nevoie de oricât ați putea să ne dați. Intrau și își făceau poze cu ei, în ziua aia îmi trimiteau poze cu oamenii care donau. Așa au strâns banii, vorbind cu oamenii și arătându-le proiectul.”

Transformări și lecții învățate

Veronica se bucură să vadă cum implicarea copiilor înseamnă mai multă încredere și curaj în forțele proprii, o gândire critică ce se propagă, de la elevii implicați direct, la colegii lor, plus faptul că s-au văzut altfel unii pe alții, dincolo de școală, întărindu-și legăturile: ”Sunt mai curajoși, au mai multă încredere în ei, încep să gândească în timp, deja se gândesc ce pot face pe viitor, pornind de la ce au făcut.”

Nici ea, nici colega ei de club, Adriana Tabără, nu au rămas neschimbate. Sau cum spune ea: ”Sunt multe de spus despre cum te schimbă, ca profesor, experienţa proiectelor de service learning. Schimbarea este dură, mai ales la început, te zguduie la nivelurile cele mai adânci ale fiinţei tale, te trezeşte şi începi să vezi cu alţi ochi tot ce înseamnă educaţie şi relaţia profesor-elev. E ca o renaştere, implică suferinţă, senzaţia că lupţi cu morile de vânt (sistemul, aici intră, din nefericire, şi mulţi colegi profesori), dar satisfacţiile bandajează rănile şi vin, în mare parte, de la copii. Cum zicea Ely, o impactă entuziastă, am devenit ca o familie care lasă în urma jocurilor și povestioarelor liderilor Veronica Bălan și Adriana Tabără, o stare de mai bine, de fericire, afecțiune între elevi și, dacă ai să-i întrebi vreodată ”Cum de sunteți așa zâmbitori toată ziua?”, ei vor răspunde: „Datorită Clubului IMPACT!”

Competențe învățate, competențe trăite

„Fiecare experienţă în cadrul unui proiect de service learning este un câştig la ore. Cusutul cu mărgele presupune vedere în spaţiu, aproximarea distanţelor, chiar geometrie. Dacă ar fi să desenăm traiectoria acului tridimensional, oare ce figura geometrică ne-ar ieşi? A lucra ceva migălos înseamnă răbdare şi cultivarea voinţei – virtuţi pe care orice om ar trebui să le posede.

Dorinţa de a cunoaşte trecutul devine prima experienţa personală cu istoria. Un copil care află din propria iniţiativă cum era „pe vremuri” va privi altfel lecţiile de istorie, iar implicarea directă în ajutorarea unui semen face cât o sută de lecţii de educaţie civică.

Ca profesor de limba şi literatura română, am valorificat la maxim experienţele de la club. Compuneri argumentative pornind de la situaţii întâlnite pe parcursul proiectului, descrieri sau naraţiuni având ca surse de inspiraţie oameni, locuri, fapte, dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi exprimare orală şi scrisă, toate m-au ajutat pe mine şi pe elevii mei în lungul drum al stăpânirii limbii române. Cu ajutorul metodelor non-formale utilizate mai întâi în întâlnirile de la club, elevii au receptat mai relaxat unele noţiuni de teorie literară sau de gramatică. Aici mă refer la joc şi povestire. Cum e ca, atunci când ai de predat copiilor de clasa a V-a ce este descrierea ca mod de expunere, să îi chemi pe toţi la geamul clasei şi, sub forma unui joc – pentru că este nevoie de reguli – să îi pui să observe, mai întâi în tăcere, străduţa de lângă şcoală¬? Sau să le spui că ai inventat un joc-concurs cu atributul adjectival versus atributul substantival? Elevii iubesc să se joace, să se întreacă, să cânte, să sară… Ce ar fi ca, atunci când ajungi la interjecţie, să chemi în faţă elevi care să exprime diverse sentimente sau care să imite sunete din natură pe care alţii să le „traducă în scris? Oare nu ar fi mai uşor de descoperit în texte, mai apoi?”

Aceasta este una dintre cele 10 experiențe câștigătoare în competiția „Învățăm prin experiențe, transformăm școala”. Competiția este parte din proiectul „ReSursa de Service Learning” finanțat prin programul “Împreună cu Lidl pentru un viitor mai bun”. Peste 200 de cadre didactice, din 100 de școli vor accesa pachetul de formare pe Service Learning pe care îl construim în cadrul proiectului: bibliotecă online de resurse, program de formare cu două rute (ruta acreditată MEN și ruta scurtă, acreditată UBB Cluj), dar și conferința internațională de service learning.

Contact

Sediul Central Lupeni

 

Bv. Păcii, bl. 5, ap. 9 | și în Cluj-Napoca

 

comunicare@noi-orizonturi.ro

 

 

0254 564 471