Rezultatele Competiţiei de proiecte „Lume bună-împreună”

21 noiembrie 2018

Anul acesta, Fundaţia Noi Orizonturi a convocat cluburile din Reţeaua Naţională IMPACT să ia parte la cea mai mare iniţiativă de dezvoltare sustenabilă a planetei, în care nimeni nu este lăsat în urmă.

Astfel, prin competiţia de proiecte „Lume bună – împreună” le-am propus tinerilor, profesorilor şi lucrătorilor de tineret din cluburile IMPACT, să contribuie la crearea unei lumi mai bune prin proiectarea şi implementarea unor proiecte de Service Learning pentru a ameliora problemele de sărăcie şi cele legate de inegalităţile de şanse.

Am primit 35 de aplicaţii dintre care echipa de evaluare a selectat 30 de proiecte pentru a beneficia de premiul în valoare de 400 de lei, ca punct de pornire în implementarea proiectelor.

Bugetul alocat pentru această competiţie de proiecte provine din fondurile strânse de impacţi în campania 2%.

Impacţii ne demonstrază încă o dată că sunt atenţi la nevoile reale ale comunităţii lor, sunt perseverenţi şi curajoşi deoarece abordează subiecte grele, „de oameni mari”.

Astfel, ei îşi propun în proiectele lor:  activităţi de educaţie remedială pentru colegii rămaşi în urmă cu materia şi devin tutori pentru aceştia; activităţi prin care facilitează accesul la servicii de sănătate, cum ar fi cele stomatologice sau psihologice; dotează şcoli cu laboratoare, biblioteci, mobilier şi materiale didactice; dotează spitale cu aparatură şi diverse consumabile; învaţă personalul din unităţi cu deservire publică limbajul semnelor pentru a-şi putea oferi serviciile şi persoanelor hipo-acuzice; îngrijesc bătrâni, copii şi familii nevoiaşe propunându-şi să le ofere mese calde, haine şi încălţăminte pentru sezonul rece… şi multe altele.

Felicitări tuturor cluburilor IMPACT aplicante! Încurajăm şi cluburile care nu au primit finanţare de această dată să îşi implementeze proiectele.

Aşadar, câştigătorii acestei competiţii sunt:

Pentru clarificări privind rezultatele acestei competiţii, o puteţi contacta pe colega noastră Lidia Bondiuc, la adresa de e-mail: lidia_bondiuc@noi-orizonturi.ro.

Contact

Sediul Central Lupeni

 

Bv. Păcii, bl. 5, ap. 9 | și în Cluj-Napoca

 

comunicare@noi-orizonturi.ro

 

 

0254 564 471