ATELIER REALIZAT DE RUXANDRA MERCEA

Ruxandra Mercea, director al Transylvania College, a deschis atelierul cu o întrebare care a pus atelierul în contextul potrivit „De ce ați venit la acest atelier?”. Răspunsurile au fost diverse, însă toate au condus la esența atelierului „Pentru că recunoaștem că și noi greșim! Pentru că a greși e omenește! Pentru că din greșeli învățăm!”.

A urmat o altă întrebare: „Cum vor fi copii noștri când vor crește mari? Ce vor fi ei?”. Iar concluzia a fost că singurul predictor este să ne uităm la cine suntem noi ca părinți, iar în contextul nostru să ne uităm la cine suntem noi ca profesori. Vestea bună este că noi putem influența cine vor deveni ei când vor fi adulți. Iar vestea mai puțin bună este că avem de muncit cu asta într-un mod responsabil și plini de curaj.

Pentru a găsi răspunsuri utile în acest sens, Ruxandra ne-a provocat cu un film inedit al profesorului Benjamin Zander – How to Give an A, de unde s-au extras mai multe idei despre bariere, viziune, o nouă atitudine asupra greșelii și potențialului fiecărui elev.

Iată câteva dintre ideile discutate:

  1. Despre spirala negativității: ne spunem lucruri negative înainte să începem să facem ceva și cream o spirală negativă din care este foarte greu să ieșim. Atunci când spunem ceva bun despre educație și nu vedem doar cele rele, schimbam direcția. Ruxandra a provocat pe fiecare ca, începând de azi să spună în dreapta și stânga ceva bun despre educație. Toți și-au luat angajamentul în acest sens. Un lider bun (profesor) este cel care poate distinge spirala negativă și poate schimba perspectiva astfel încât fiecare să poată să-și atingă potențialul.
  2. Despre Viziune: un exemplu care să clarifice modul în care ne uităm la educație a fost acesta; putem spune că doar 3% dintre oameni iubesc muzica clasică, și viziunea este să ajungem ca 4% dintre oameni să iubească muzica clasică. Dar, un mod mai constructiv de a ne uita la educație ar fi „toți iubesc muzica clasică, doar că nu au descoperit-o ÎNCĂ”.
  3. Puterea limbajului: „Trebuie să… !”, „E obligatoriu să…” nu face ochii copiilor să sclipească, însă o abordare de tipul „Ce ar fi dacă…?”, „Ce cautăm să….?”, „ Ce am putea să….?”, „Ce aleg să….?” fac ochii să sclipească. Astfel, înlocuim vina, rușinea și amenințarea cu dorințe, posibilități, oportunități. Schimbam viziunea spre a-i împuternici, încuraja, energiza. Le dăm încredere și astfel pornim cu toți din punctul în care fiecare dintre ei are nota maximă deja. Dacă îl înlocuim pe „dacă” (condiționalitate) cu „când” sau „încă!” se schimbă total percepția asupra modului în care lucrăm cu elevii noștri.
  4. Despre eroare: când facem o greșeală ca și profesor sau elev aceasta merită sărbătorita! Dacă ați observat, atunci când facem o greșeală corpul nostru se adună, spatele se curbează și devenim mai mici. Dar greșeala merită sărbătorită. Și putem să sărbătorim greșeala spunând – Ce fascinant! și să ridicăm mâinile în sus de bucurie. Deodată, o să observăm că poziția corpului se modifică și ne umplem de energie și astfel se deschide un nou potențial de învățare. Eroarea nu mai este percepută ca ceva negativ, ci ca ceva constructiv. În acest fel, depășim o emoție negativă și distructivă cu care suntem învățați în școala românească – rușinea. Mai multe studii despre efectele distructive ale rușinii puteți citi în cărțile scrise de Brene Brown.
  5. Trezirea potențialului: când dai fiecărui elev nota maximă înainte să trebuiască să demonstreze ceva, relația dintre elev și profesor se transformă pentru că te uiți la potențialul lui maxim și îl investești cu putere. Iar elevul ia această putere cu care a fost investit și caută mai conștient să-și atingă potențialul. Misiunea fiecărui profesor este să trezească potențialul maxim în fiecare elev.
  6. Cine controlează învățarea? Trăim încă în paradigma- profesorul controlează învățarea și are puterea asupra informației! Însă, cum am putea să schimbăm direcția și să dăm elevului responsabilitate pentru propria învățare? Când învățarea este a elevului în ce rol intră profesorul? În cel de sprijin, ghidare, încurajare, apreciere. Astfel, ochii copiilor încep să sclipească.
  7. Când ochii copiilor sclipesc, înseamnă că se poate! Dacă ochii copiilor nu sclipesc când lucrăm cu ei, înseamnă trebuie să schimbăm ceva la noi. Ei ne oglindesc pe noi. Scopul nostru este să facem ochii copiilor/ elevilor să sclipească.
  8. 3 reguli ale lui Benjamin Zander– Totul este inventat! Totul e posibil! Acceptă greșelile (Ce fascinant). Nu te lua atât de în serios!

După vizualizare filmului participanții au lucrat pe grupe pentru a reflecta cu privire la:

  • Ce din ceea ce faceți azi ca educatori confirmă sau infirmă ce zice Benjamin Zander?
  • Ce ați putea face cu cele trei reguli ale lui Benjamin Zander?

Un principiu foarte important pe care Ruxandra l-a prezentat este că motivele pentru care nu ne schimbăm comportamentele sunt: pentru că nu știm ÎNCĂ, nu am exersat destul ceva ce poate știm teoretic și avem frică de reacțiile celorlalți.

Așa că Ruxandra i-a organizat pe grupe mici să exerseze următoarele sarcini:

  • Să se gândească la niște elevi care nu știu ceva sau nu se descurcă la ceva și să reformuleze de tipul: Andreea nu se descurcă să calculeze integrale… ÎNCĂ! și să vadă modul în care li se schimbă perspectiva asupra acestui elev și a potențialul său.
  • Să predea un conținut unui alt coleg și atunci când simt că au greșit sau nu se descurcă foarte bine să folosească replica „Ce fascinant!” Pentru a observa modul în care li se schimbă percepția și atitudinea față de eroare sau greșeală. A fost fascinant!

Spre final, Ruxandra a provocat participanții să mai reflecteze la anumite comportamente ale părinților sau profesorilor cu privire la responsabilitatea erorii. Unii profesori folosesc replica la clasă – Să ne facem temele! Sau când părinții au replici de genul- Acum suntem în clasa a I-a! Prin astfel de replici ne hiperresponsabilizăm ca părinți sau profesori, și luam toată responsabilitatea la noi.

De exemplu: părinții își ajută copii la teme de teama ca copii lor să nu greșească. În spatele acestei acțiuni se află teama de a nu se face de rușine elevul. Rușinea apare din cauză că noi credem că a greși e periculos și nu vedem valoarea greșelii. Copilul asociază astfel greșeala cu eșecul, iar părinții asociază eșecul școlar al copilului cu eșecul său ca părinte. Și astfel devine rușinea o emoție distructivă atât pentru copil cât și pentru părinte. Rușinea transmite mesajul NU EȘTI BUN și aceasta devine o convingere a copilului cu care va opera toată viața! Același principiu se aplică și profesorilor.

Spre final s-au concluzionat patru idei foarte importante:

  • Vocabularul e important atunci când lucrăm în educație
  • Atitudinea față de eroare e nevoie să fie schimbată
  • Să credem că toți copii sunt buni e vital
  • Doar din greșeli putem să învățăm! Ce fascinant!

 

Beneficii pentru elevi și profesori:

  1. Devin mai responsabili
  2. Își asumă ceea ce învață
  3. Încurajează formarea propriei opinii
  4. Încredere, comunicare
  5. Elevii învață unii de la alții
  6. Învățarea are loc într-un mod natural
  7. Profesorul este facilitator
  8. Învățarea este durabilă
  9. Elevii își asumă, profesorii pot regla procesul de învățare în mod real
  10. Eroare face parte din experiența de învățare
  11. Co-crearea este esențială și îl motivează mult pe elev

 

Brief realizat de Maria Butyka