Șezători cu GreenIMPACT

20 decembrie 2018

Copiii din cluburile de voluntariat GreenIMPACT, deschise în zone ecoturistice cu scopul de a promova patrimoniul local, reînvie, în această iarnă, șezătorile de odinioară.

Peste 600 de copii din zone preponderent rurale, care fac parte din cluburile GreenIMPACT, deschise cu sprijinul Fundației Noi Orizonturi, învață despre comorile pe care le au acasă și despre cum pot să le pună mai bine în valoare. În acest proces ei devin mai implicaţi, mai responsabili şi mai încrezători în forţele proprii, dobândind valori, atitudini şi abilităţi care pot să-i ajute cu adevărat în viață.

Un exemplu concret în acest sens sunt proiectele de antreprenoriat la care lucrează acum cluburile GreenIMPACT. Finanțate cu sprijinul Fundației Orange, care a susținut și pregătirea coordonatorilor  cluburilor, inițiativele copiilor demonstează faptul că aceștia au înțeles valoarea tradițiilor și obiceiurilor străvechi, pe care încearcă să le reînvie prin evenimente de lucrat și învățat împreună, numite, pe vremuri, șezători sau clăci.

Startul a fost dat de Ziua Națională a României, când Clubul GreenIMPACT Coconii din Breb, ecodestinația EcoMaramureș, a organizat, la școală, o șezătoare la care au invitat meșteri și meșteșugari din sat, dar și turiștii aflați în vizită. Veniți din alte localități maramureșene și din alte părți – Sălaj, Bihor, Cluj și chiar București, turiștii au avut ocazia să-și confecționeze propiul zgărdan, au învățat să coasă, au aflat cum se fac celebrele trăistuțe moroșene în alb și negru și s-au cinstit cu pancove și alte bunătățuri locale. Coconii din Breb sunt recunoscuți, de-acum, pentru farmecul cu care promovează tradițiile locale, așa că sunt invitați la tot felul de evenimente care au loc pe raza județului – anul acesta vor participa în 22 decembrie la un concert de colinde organizat la Catedrala din Sighetul Marmației, iar în 23 decembrie, vor susține chiar ei un concert de colinde la Pensiunea Casa din Vale din Breb. În ianuarie coconii planifică să-și reia șezătorile, așa că stați cu ochii pe pagina de facebook a clubului: https://www.facebook.com/brebgreenimpact/.

Clubul GreenIMPACT din Biertan, ecodestinația Colinele Transilvaniei, a organizat pe data de 14 decembrie o șezătoare la biblioteca din sat, copiii pregătind pentru această ocazie deja celebrul lor Donarium (un simbol local) astfel încât să poată fi agățat în pomul de Crăciun.

Șezătorile continuă pe tot parcursul lunii decembrie – clubul GreenIMPACT GreenFAMILY din Bîra, în zona ecodestinației Ținutul Zimbrului, are deja două programate – una pe 20 decembrie la biblioteca din sat și a doua, pe 27 decembrie, la Pensiunea Condor Resort dintr-o localitate învecinată (Dulcești). Evenimentele au în centru zestrea de rețete culinare pusă în valoare într-o carte de bucate printr-un proiect anterior al clubului, dar și  alte „produse locale” care merită promovate – pernele decorative ale bunicilor, portul popular și obiceiurile de iarnă – ”Capra Mare ” , Ursul” , colinde și dansuri populare.

Tot în ecodestinația Ținutul Zimbrului, clubul GreenIMPACT de la Răucești pregătește pentru data de 31 decembrie un festival de datini și obiceiuri „Mirajul Sărbătorilor de iarnă” care oferă copiilor prilejul de a-și expune măștile de An Nou la care au lucrat toată luna decembrie, iar în 2 ianuarie copiii participă cu parada maștilor la un festival al datinilor organizat în Târgu Neamț.

Înapoi în Colinele Transilvaniei, clubul GreenIMPACT Cocoșul de munte, de la Rășinari, județul Sibiu, organizează o șezătoare în 24 ianuarie, la Muzeul Etnografic din localitate. Copiii au convins deja mai mulți meșteri populari să li se alăture și pregătesc și alte surprize. Detalii pe pagina de facebook a evenimentul – https://www.facebook.com/events/201235227422915/.

În Țara Dornelor, clubul Cercetașii Curioși, de la Dorna Arini, județul Suceava, organizează șezători la cerere. Turiștii pot lua legătura cu clubul prin intermediul paginii de facebook: https://www.facebook.com/groups/627839380719688/. Copiii s-au pregătit cu datini și obiceiuri tradiționale locale – „Ursul”, , „Irozii” -, lucruri de meșteșugit – semne de carte cu motive tradiționale, sticle ornamentale, suporturi din iută pentru oale, colțuni de lână împletiți și o băutură non-alcoolică făcută de ei – bere de casă.

Chiar dacă nu au organizat șezători deschise publicului, restul cluburilor și-au gândit întâlnirile săptămânale sub formă de clacă. Suvenirurile confecționate pe parcursul acestor întâlniri, care valorifică comori locale, sunt scoase la vânzare la evenimentele programate în zonele lor. Clubul  GreenIMPACT Baia Sprie, de exemplu, a confecționat „borcănele care spun povești”, pe care le-a vândut în 16 decembrie la Târgul de Crăciun; clubul GreenIMPACT din Sighetul Marmației  spune și el prezent la Târgul de Cărciun din Sighet, pe 27 decembrie, cu suveniruri și trăistuțe făcute de membri.  

Lansată în 2017, rețeaua GreenIMPACT numără 32 de cluburi de inițiativă comunitară pentru tineri. Înființate cu sprijinul unor parteneri care cred în valoarea acestei inițiative, Romanian-American Foundation, Lidl Romania, Banca Transilvania, Fundatia Orange, Trasmec și Rotary Visio, cluburile GreenIMPACT promovează programul de învățare prin serviciu în folosul comunității al Fundației Noi Orizonturi.

Contact

Sediul Central Lupeni

 

Bv. Păcii, bl. 5, ap. 9 | și în Cluj-Napoca

 

comunicare@noi-orizonturi.ro

 

 

0254 564 471