Directorul școlii – lider al învățării

10 mai 2019

Am luat „la întrebări” un director pentru a afla care este perspectiva cu privire la învățare. Cine învață, cine facilitează învățarea, ce presupune învățarea, în ce condiții se produce, care este rolul ideal într-un context de învățare al acestuia într-o școală. Ana Moldovan, director la școala din Sânmihaiu a răspuns curiozităților noastre.

După ce a terminat studiile în 2008, Ana s-a întors la școala de unde a plecat la finalul clasei a 8-a. Aici a lucrat ca profesor de geografie și de cultură civică, iar după patru ani, a devenit consilier educativ al școlii.

Ana consideră că rolul unui director este „acela de învățare permanentă. În primul rând trebuie să fie pus pe învățare, iar la nivel de relații – să fie lider pentru ceilalți, în sensul în care să reușească să inspire, pe toate direcțiile funcționale ale unei școli, și în raport de colaborare permanentă cu echipa.”

 

Care a fost drumul de la consilier educativ la director?

Ana Moldovan: Am fost 10 ani consilier educativ. Din acest rol, în primul rând coordonam, și apoi mă implicam direct în activitățile non-formale, activități care m-au apropiat mai mult de copii.

Îmi spuneau copiii „ce frumos e, ce frumos e cu dvs., la orele dvs, ce idei frumoase aveți.” ,„Când mai facem atelier?”, „Când mai gătim? Când mai facem expoziția de desene? Când vă mai ajutăm să aranjați colțul de pe hol cu afișe?”. Ulterior, după aprecierea copiilor și apropierea de ei a venit și aprecierea părinților.

În fiecare an am adăugat câte ceva, atât pentru mine, cât și pentru copii, pentru comunitate, și am ajuns într-un moment în care m-am simțit sigură pe mine, stăpână pe mine și căutam o portiță în care să merg și în sala de clasă, să fac un pic mai mult. Consideram că pe non-formal lucrurile erau într-o direcție care îi ajută pe copii, ajută comunitatea, însă ca să ajung în sala de clasă, eram oarecum neputincioasă la nivel de decizie.  Asta a fost determinarea pentru care am mers la concursul de directori, îmi doream să fiu director tocmai pentru asta, să încerc să influențez învățarea și relațiile și în sala de clasă.

Și atunci cum vedeai posibilitatea  de a influența relațiile din sala de clasă din perspectiva de director?

A.M.: Nu m-am gândit niciodată că voi reuși să influențez pe cineva să își schimbe oarecum atitudinea în sala de clasă, până când eu nu voi face mult mai bine acest lucru. Asta am încercat eu să văd: cum să întăresc relațiile sau cum adoră copiii mai mult ora experimentând…altfel. Tot timpul eram preocupată de dezvoltare profesională, căutam portițe, oportunități în care să citesc, să relaționez cu foarte mulți oameni.

Ce obiective ți-ai propus, ce ar trebui să se întâmple să te mulțumească, să te simți foarte mulțumită la finalul acestui an școlar?

Tot ce vreau să îmbunătățesc e strict legat de învățare. Nicidecum de infrastructură și dacă aș reuși 95% să responsabilizez oamenii transferându-i, poate, în poziția de elevi și încercând să-i întreb sau să le facilitez situații în care să conștientizeze anumite atitudini nesănătoase pe care le au. Sau anumite activități care nu sunt relevante în fața copiilor, de exemplu, copii care să nu aibă atâtea absențe, copii care să nu mai rămână corijenți, copii care să rămână cu drag dacă e vorba de o pregătire suplimentară, copii care să povestească cu drag despre cele învățate, în viața de zi cu zi, în cercul lor.

Ce te-a determinat să ajungi la aceste concluzii?

A.M.: Felul în care eu am experimentat cu oamenii din școală aceste direcții. În momentul în care am fost director, am început, în primul rând, să fiu transparentă în ceea ce înseamnă inclusiv lucruri legate de buget, de exemplu. Apoi, documentându-mă și învățând eu, am încercat să vin în ajutor sau să lămuresc aspecte pe diferite compartimente care nu erau clare, la care oamenii erau neputincioși la rândul lor, pentru că lor li se cerea fără să îi fi învățat cineva sau fără să le fi explicat. Am amenajat un spațiu și am văzut pe urmă pași mărunți, în săli de clasă au început să apară rânduieli, în colțișoare și, pe urmă, în toate sălile. Cred că asta ar trebui să fie directorul. Cel puțin din punctul meu de vedere, omul care să inspire și să învețe permanent, atât pentru el, cât și pentru echipă și să fie în ajutorul tuturor. Și am mai simțit că ajutându-i, oamenii s-au și responsabilizat oarecum.

Și din partea copiilor sau din partea comunității, ce fel de așteptări simți că sunt față de director, față de tine?

A.M.  Acum din partea comunității simt că oarecum mă responsabilizează pentru buna funcționare în ansamblu a școlii, astfel încât să mai vină copii aici la școală, să nu ajungem în situația de a face simultan la învățământ gimnazial, de a avea clase sub efectiv. Asta simt că e presiunea de moment, oarecum, iar pe de altă parte, pregătirea copiilor, astfel încât trecerea spre liceu să fie destul de accesibilă pentru ei.

Cum ai defini relația dintre director și învățarea ca proces?

A.M.: Când spui director, trebuie să spui și învățare. Obligatoriu. Nu văd să fie direcții diferite, nici măcar paralele, director și învățare merg pe același drum și nu cred că se termină învățarea pentru director nicicând. Cred că dacă ar fi altfel, directorul nu are cum să răspândească în jurul său învățare. De exemplu, prin faptul că la o discuție din pauză de multe ori mă leg de lucruri pe care le-am descoperit, pe care le-am aflat, pe care mi le-am clarificat ulterior – le spun și colegilor și evident de la o discuție apar o serie de întrebări despre „unde ai citit, unde ai văzut, chiar așa e?” și o întrebare pe care mi-o adresează cu siguranță e un pas spre studiul aceluia care întreabă.

Gândindu-te la activitatea profesorilor de proiectare – învățare – evaluare, ce rol crezi că are directorul în această ecuație?

A.M.: În primul rând să vină cu dovezi concrete în fața comisiilor, întrunirilor: cum a funcționat un anume tip de evaluare la ora mea pentru acești copii, cum a influențat această metodă de predare parcursul lecției și cum au reușit copiii să fie mai determinați sau nu.  Cred că asta fac eu, de fapt, acum. Merg cu exemple concrete în fața colegilor în care le arăt impactul unui test inițial altfel decât acela centrat pe cunoștințe numai – asupra copiilor. Interpretarea lui și discutarea lui am transferat-o la comisie metodică și la învățători, și la profesori, și din nou s-a lansat o întreagă serie de dezbateri.

De exemplu:  În acest an, pentru prima dată am aplicat test inițial la geografie care nu a fost centrat numai pe cunoștințe. Mai exact, am întrebat în testul inițial la clasa a V-a, le-am dat un exercițiu la prima vedere în baza căruia am adresat întrebări de geografie, și am adresat câteva întrebări de cunoaștere a grupului, prin care i-am întrebat: „îți place să vorbești în public?” sau „când te simți bine? La ora făcând…”Am văzut răspunsurile copiilor, am văzut uimirea lor și chiar am primit întrebări precum „dar de ce ne întrebați lucrurile astea? Că nu țin de geografie.”

Așa am văzut ceea ce au scris, mi-am dat seama cât am reușit să-i cunosc și cât de mult mă ajută pe mine în ceea ce urmează să fac cu ei și să-l poziționez pe fiecare acolo unde se simte confortabil, iar ulterior cu testul inițial și cu interpretarea am mers la colegi și le-am arătat cum a funcționat din punctul meu de vedere această abordare de evaluare inițială, centrată și pe competențe oarecum, nu numai pe cunoștințe. Am aflat printre altele că elevul x poate să facă atât sau poate să argumenteze, elevul y nu poate să argumenteze, elevului z îi place să vorbească, celuilalt nu-i place să vorbească, dar îi place să scrie – și iarăși am simțit și aici partea de învățare și acceptare în același timp ale colegilor. Căci prin aceste lucruri concrete îți câștigi încrederea în ei, mergi cu ceva palpabil, experimentat de tine, fără să vii să spui din cărți.

 

„Căci toți știm, dar e greu să aplici. Cred că aici e rolul directorului în învățare transferată la cadre didactice – să meargă cu ceea ce el a experimentat și crede că e util, spre ei, nu să meargă cu teorii.”

 

Testul pe care l-am făcut l-am mai experimentat, ca să merg și mai convingătoare în fața lor, cu încă trei colege, din alte școli. Am aplicat la trei clase, una a fost din urban, dar două din rural. Și cu interpretări, cu trei interpretări am mers și le-am zis.

Cand vine vorba de discuții organizate în colectivul de profesori despre tema învățării, cum faceți? Sau cum te-ai gândit să faceți?

A.M.: Am fundamentat oarecum tematici personalizate și țintite spre aspecte care trebuie îmbunătățite la noi și care, la un moment dat, erau făcute doar la nivel de documente, iar colegii foarte bine răspund. Foarte-foarte bine, și îmi spun, „da, măi, uite, ai dreptate, așa trebuie să facem pentru că asta ne e de folos”, dar aceste concluzii vin după una – două întâlniri, cum e și firesc. Am încercat destul de mult să facilitez întâlnirile, să fiu acolo și la învățători, și la profesori. Și să tot pun întrebări și să îi conduc spre direcția în care ei să-și dea seama că povestesc de un lucru real, palpabil, până în sala de clasă, nu povestesc despre o teorie care efectiv înconjoară școala Sânmihaiu și nu ne reprezintă. Acum nici nu mai e un mare efort să ne adunăm, pentru că dacă ne-am adunat eficient, scurt și am răspuns unor nevoi, efort care la început pentru mine a fost de speriat, nefiind învățați să facem acest lucru și m-am gândit că niciodată n-am să reușesc să le spun oamenilor să stăm la discuții. Dar v-am avut și pe voi mentori buni și am învățat eu foarte mult și atunci încrederea pe care mi-am câștigat-o în oameni a ajutat.

Poți să ne dai un exemplu concret, nu specific pe disciplină, dar tipul de chestiuni pe care le observi, pe care dai feedback când mergi în postura de director să asiști la o lecție?

  1. M.: Tonul vocii, poziția în sala de clasă în timpul învățării, poziția în bănci a copiilor, de foarte multe ori le spun lucrurile astea, modul cum la sfârșit trec prin ceea ce a făcut, se întâmplă, bun, s-a sunat, tema pentru acasă este…, modul cum asigură chestia asta de învățare pentru fiecare, cum diferențiază procesul și cum nu-i lasă în urmă pe niciunul. Cam astea sunt cu prioritate.

Ce rol crezi că ai tu ca director în a-i încuraja pe colegii profesori să învețe?

  1. M.: Din experiența mea am simțit că propriul meu exemplu e rolul. Omul dacă te vede că ești interesat, că ești preocupat, vrând-nevrând, îl influențezi și pe un set de relații bine fundamentate, puterea exemplului e suficientă ca să îi determini și pe alți oameni.

Ana, legat de proiectul nostru Școli conectate la comunitate, îți amintești vreun moment sau vreo activitate care a fost de impact, foarte utilă pentru tine?

A.M.: Proiectul în sine a fost pentru mine un start al liderului pentru învățare într-o școală, prin primul contact cu descriptorii din Standarde; când le-am citit prima dată, atunci m-am poziționat ca om, ceea ce fac eu, ceea ce știam că știu și ceea ce credeam că pot să fac, dar nu știam că este destul de esențial să parcurgi anumiți pași ca ulterior să te dezvolți. Descriptorii aceia mi-au pus foarte multe semne de întrebare și m-au ajutat să gândesc, să-mi sedimentez ceea ce știam sau nu știam și ceea ce consideram până atunci ca prioritate, și un pic lucrurile acolo mi s-au răsturnat.

Care sunt lucurile foarte importante pentru tine, ca lider al școlii?

  1. M.: Foarte important, pentru mine, în primul rând, este ceea ce se întâmplă în sala de clasă. Nu știu dacă asta poate să fie o prioritate sau nu, dar mă preocupă foarte, foarte mult atmosfera și modul în care se petrec orele și feedback-ul pe care îl primesc de la copii zi de zi. Nu există zi în care să nu întreb copiii cum se simt, ce fac, ce au învățat, să-i observ. De multe ori nu-i întreb nimic, doar stau printre ei și îi observ, și e o prioritate în următorii doi – trei ani. Îmi doresc foarte mult să avem o schimbare în sala de clasă, nu 100%, căci lucrurile se întâmplă binișor, dar este nevoie de un pic mai mult.

Iar în ceea ce privește relațiile cu toți – comunitate, părinți, toți cei care beneficiază de faptul că școala este aici, relațiile cu aceștia îmi doresc să le menținem, nu neapărat să le schimbăm, căci am reușit să le legăm destul de bine și consider că le putem menține doar dacă facem bine ceea ce facem.

Contact

Sediul Central Lupeni

Bv. Păcii, bl. 5, ap. 9 | și în Cluj-Napoca

comunicare@noi-orizonturi.ro

0254 564 471