Provocați, elevii descoperă în ei răspunsuri – Interviu cu Liliana Bulgagiu, profa altfel de IMPACT

 

28 iunie 2019

Liliana Bulgagiu este unul dintre #ProfiiAltfeldeIMPACT. Lider de club Ștefi IMPACT, Liliana a absolvit Facultatea de Psihologie, este profesor consilier școlar de 20 de ani, predă psihologie și, de câțiva ani, cultura civică. Are 4 ore de predare la clasă și 14 ore de activitate terapeutică și de consiliere la cabinetul psihologic din școală. A avut și ani în care a creat și susținut la unele clase discipline noi, opționale precum Informare și consiliere privind cariera, Dezvoltarea EQ, Dezvoltare personală prin joc și poveste.

  • Ești unul dintre acei #ProfiAltfeldeIMPACT. Cum reușești să creezi echilibru între relația profesor – elev?

Cu naturalețe și, mai ales, din momentul în care am ales să fiu eu, dincolo de rolul de profesor, să îi cunosc și să îi iubesc, să îi accept, să maximizez ceea ce sunt ei și ce pot să facă, în termeni de abilități, valori, atitudini. 

Relația profesor – elev este o interacțiune între doi oameni, între două creiere ce se conectează și două inimi ce se activează ori se închid, în funcție de frecvențele emise. Este un întreg proces ce se construiește cu fiecare experiență comună, se ajustează. Eu știu ce am de făcut, care sunt obiectivele mele de profesor și le ajustez mereu la nevoile lor de învățare și devenire personală.

  • Cum aplici învățarea relevantă la clasă? Și ce rezultate ai văzut la clasă după activitățile de Service Learning făcute?

Învățarea relevantă este una cu sens. Indiferent de contextul de învățare, este important ca elevul să aibă un scop clar asumat, să știe de ce învață și, mai ales, ce învață, cum poate internaliza, procesa și aplica în viața de zi cu zi. Altfel, memorează, reproduce și apoi devine ceva de care nu mai are habar. Câți dintre noi nu am procedat astfel? Eu însămi m-am văzut neputincioasă în a-mi reaminti ceva din miile de informațiile de la școală. 

„Mereu am pus accentul pe cum să creez un context, o experiență, o provocare pe care elevii să o trăiască și să o învețe.”

Îmi amintesc de începutul anului școlar trecut, când elevii unei clase m-au întrebat: „La ce ne trebuie psihologie?”

Și atunci le-am sugerat ca timp de o săptămână să „vâneze” elemente reale cu conotație psihologică, să noteze când aud termeni, expresii cu semnificație psihologică, să fie conștienți la ce gândesc, la ce simt, ce fac, ce văd, cum se îmbracă, în ce cred, cum rezolvă unele probleme din viața zilnică. Să observe cât le ocupă din timp manifestările psihice și cât rămâne pentru altceva. Iată cum, provocați, descoperă în ei răspunsuri. Le-am activat curiozitatea nativă, explorarea, spiritul de auto-observație și vigilența, fiind acolo ca suport și sprijin dacă nu au înțeles.

Procesând împreună experiența, au devenit actori ai învățării și ai schimbării atitudinii față de învățare. Practicând astfel de activități, ca rezultate la clasă, vizibile sunt: centrarea pe ei înșiși, răbdarea, ascultarea activă. Ei sunt parteneri în stabilirea propriilor obiective și mult mai curajoși în a lua inițiative, în a-și asuma responsabilități, a da glas ideilor nerostite, a sistematiza și a sumariza informații și a le transpune în abilități de viață. 

Dovada acestora este realitatea creată în școală, aceea de a implica elevii la care am ore de predare în acțiunile proiectelor clubului Stefi IMPACT, al cărui lider sunt.

  • Ce proiecte pentru comunitate ai realizat împreună cu elevii de-a lungul timpului? Ce le-a făcut să devină din teorie…realitate?

Sunt multe asemenea inițiative, mă rezum la cele devenite deja tradiție în școală și în comunitate: „De impact e toleranța”, primul proiect al clubului nostru, cel care adună, de 6 ani, în cadrul unui festival regional, copii din toată zona spre a transmite un mesaj la prietenie prin artă, sport, muzică. În cadrul acestui proiect, de 3 ani am inițiat și un „Marș al prieteniei”, acțiune ce a scos în stradă peste 1200 de participanti: copii, părinți, cadre didactice, cu mesaje vizibile la acceptare și prietenie, armonie și bună înțelegere.

În cadrul proiectului „Poiana cu destine” am adoptat bătrâni singuri și familii cu mulți copii, organizând un spectacol caritabil pentru a le cumpăra hrană și lemne de foc. Și pentru că au înțeles care le este menirea, elevii mei au inițiat o continuare a acestui proiect de succes, prin „Caruselul cu povești”, proiect care ne asigură de peste 4 ani sustenabilitatea și, mai ales, asigură hrană caldă bunicilor adoptați de noi. 

Ce a făcut că acestea să fie nu doar niște proiecte pe hârtie? Curajul, încrederea în copii, crearea cadrului de siguranță și de comunicare deschisă între mine și ei, validarea muncii lor, , perseverența.

  • Când ai înțeles că menirea ta este de a deveni și formator și mentor, pe lângă profesia deja avută?

Când am simțit că munca mea contează, când am primit validare și recunoaștere, când am realizat că pot face mult mai mult, devenind parte a echipei voastre, Fundația Noi Orizonturi.  A fost și este o șansă de a crește constant, de a-mi depăși limitele, a crea contexte de formare inedite, și, mai ales, de a constitui rețele de oameni ce devin agenți ai schimbării în locuri, comunități, acolo unde copiii au atâta nevoie de implicare și flexibilizare a procesului de învățare.

  • Care sunt momentele în care vezi că munca ta prinde roade? Ne poți oferi câteva exemple, pe scurt, din perspectiva de profesor?

Pentru mine fiecare întâlnire, fiecare rezultat al muncii individuale ori de grup este un succes. În terapie nu există eșec, este ca în viață, când, de fapt, culegem roade, rezultate ale unei inițiative, ale unui gând, manifestări, acțiuni. Remarcabile sunt situațiile în care copiii conștientizează nevoia de schimbare. Iată de ce introspecția este esențială și când văd asta la elevii mei, este semn că pot să își ia singuri lecțiile, indiferent de context.

Mă gândesc la un elev care la un moment dat mi-a spus: „vă mulțumesc pentru răbdarea pe care ați avut-o cu mine și îmi cer iertare pentru comentariile ori atitudinea de respingere de la începutul anului. Am învățat să știu cine sunt”.

  • Dar din perspectiva de formator?

Văd că munca mea prinde roade atunci când oamenii pun preț pe relații, când înțeleg că înainte de a fi profesori, sunt oameni, oameni care chiar contează în viața copiilor din clasă. Sunt, la început, tributari convingerilor că nu se poate, pentru ca apoi, când se relaxează și văd relația profesor – elev, nu doar cu mintea, ci și cu inima, activează expresia umană a omului care poate face ceva bun. Și de aici vin celelalte mulțumiri ale formării: feedback-urile constructive, lucrul pe proiecte, implementarea la clasă a unor tehnici, metode, skill-uri experiențiale, abordări alternative în situații de conflict. Și dacă măcar 10 % aplică și fac transfer în viață de zi cu zi, este un câștig. 

  • Cum consideri că ajuți la îmbunătățirea educației în școală?

Prin inițiativă. Prin idei exprimate și puse în practică, prin transparență și popularizarea reușitelor, a inițiativelor, maximizând ce funcționează la mine la școală, în munca mea zilnică cu elevii, cu colegii mei profesori, cu părinții, cu alți colaboratori din comunitate. Îmi asum de ani buni să creez și să facilitez contexte cât mai variate în care vocea acestei generații să fie auzită. Oferindu-le copiilor și adulților posibilitatea de a se exprima, de a fi autentici, de a coopera și conlucra pentru scopuri comune, păstrându-și obiectivele de creștere personală. 

„Asta transmit mereu părinților și profesorilor – în spatele unei note se află omul. Și acest om are propria sa poveste.” 

  • Și cum crezi că ar putea ajuta profesorii în general? Dar părinții?

Cred că este nevoie de o reîncadrare a rolului nostru în viață copilului. Să ne mutăm pe setarea că este la fel de important ca el să și simtă, să acționeze ca întreg socio-emoțional, valoric, nu doar să gândească în termeni de informații și abilități cognitive. Notele sunt dovada unei performanțe școlare, dar, dincolo de școală, se află viața cu infinite contexte care se vor manifesta nu doar în minte, ci și în relații, fiind nevoiți să ia decizii, să se autodisciplineze, să își asume roluri noi, să știe să gestioneze rezultate imprevizibile și, adesea, dezarmante. 

Iar noi, profesorii, să ne asigurăm că îi vedem, că le surprindem bucăți din sinele lor de dincolo de rolul de elev, că îi abordăm ca parteneri ai propriei lor transformări. 

Să fii profesor este o misiune divină, în continuă devenire și creștere. Iar părinții rămân modele primare de învățare. Când părinții vor fi pregătiți să accepte că ei sunt cei care au de învățat de la proprii copii, copiii fiind varianta lor îmbunătățită, când vor putea să vindece rănile activate de rolul de părinte, vor putea privi copiii cu deschidere, cu atâta binecuvântare și acceptare, fiind capabili să ofere un spațiu de siguranță emoțională. Iată cum părinții sunt cei care educă, întocmai ca și noi, profesorii, dar într-o dimensiune mult mai profundă, esențială pentru echilibrul copilului.

Poze: arhiva personală

 

Contact

Sediul Central Lupeni

Bv. Păcii, bl. 5, ap. 9, județul Hunedoara

Ne găsiți și în Cluj-Napoca. 

comunicare@noi-orizonturi.ro

0254 564 471