Școala de Leadership –  Pregătim o nouă generație de tineri schimbă-lume!

 

Apel de selecție în programul de formare a liderilor juniori

 

10 iulie 2019

Cu mare bucurie, Fundația Noi Orizonturi lansează apelul de selecție a 30 de tineri, membri IMPACT, pentru a beneficia de programul de formare a liderilor Juniori – ”Școala de Leadeship”, ce va avea loc în perioada 11-16 august, în județul Hunedoara, Stațiunea Straja (în tabăra VIAȚA).

Pregătim o nouă generație de tineri schimbă-lume, lideri juniori care să coordoneze împreună cu liderii seniori, cluburile IMPACT din care fac parte!

Ce vei învăța la Școala de Leadership?

  • Ce înseamnă să fii un bun lider (caracteristici, situații reale întâmpinate la club)
  • Cum ne motivăm echipa (metode, provocări, soluții)
  • Facilitarea și procesarea învățării (cum conducem activități experiențiale și cum facem debriefing-ul)
  • Promovarea proiectelor de Serviciu în folosul comunității
  • Recrutarea și selecția noilor membri din clubul IMPACT

Activitățile din acest program vor conține o parte teoretică (20%) și o parte practică (80%). Astfel, veți participa la ateliere pe temele menționate mai sus și veți pune în practică cele învățate, prin utilizarea metodelor specifice educației prin aventură (trasee și activități la sol, curs de frânghii la înălțime, escaladă, etc.). Programul va începe în fiecare zi la ora 08.00 cu micul dejun și se va încheia în jurul orei 20.00-21.00 cu activități distractive și de socializare: foc de tabără, seri de jocuri și carnaval.

Cine poate aplica la Școala de Leadership?

Membrii IMPACT care: iubesc programul IMPACT și clubul din care fac parte; doresc să devină lideri juniori sprijinindu-și astfel clubul și colegii, pentru a învăța și pentru a aduce schimbări pozitive în comunitate; care sunt motivați să deprindă abilități de leadership.

Profilul liderilor juniori:

  • Cu valori puternice: modestie, curaj, spirit de inițiativă, empatie, compasiune, perseverență, recunoștință, onestitate și corectitudine;
  • Activi (prezenți la cel puțin 80% din întâlnirile de club), cu experiență de cel puțin un an în cadrul unui club IMPACT din țară;
  • Implicați în cel puțin un proiect de serviciu în folosul comunității realizat împreună cu clubul lor IMPACT;
  • Responsabili, dinamici și cu spirit de inițiativă: și-au asumat responsabilități de sprijinire a activității clubului, ca suport pentru liderul senior (adunarea membrilor pentru întâlniri, suport administrativ, activități de promovare și recrutare a noilor membri, coordonare activități din proiecte, implicare în activități de comunicare și strângere de fonduri, etc.);
  • Cu minimă experiență în facilitarea întâlnirilor de club: jocuri, povești, concepere și implementare proiecte de serviciu în folosul comunității;
  • Cu vârste cuprinse între 14 și 25 de ani, din județele: Alba, Bihor, Braşov, Bistriţa-Năsăud, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Hunedoara, Iaşi, Mehedinţi, Maramureş, Neamţ, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea.
  • Cu disponibilitatea de participare la Școala de Leadership pe tot parcursul acesteia;
  • Cu disponibilitatea de a coordona activitatea clubului său, împreună cu liderul senior, pe o durată de minim un an;
  • Angajamentul de a organiza la nivel local o campanie de promovare a clubului şi de recrutare/selecţie a noilor membri pentru clubul lor IMPACT (septembrie-octombrie);
  • Consimţământul părinţilor sau a tutorelului legal pentru a participa la Școala de Leadership și de a călători pe cont propriu (singur sau însoțiț de părinți);
  • Consimțământul liderului senior de a participa ca reprezentant, lider junior, al clubului tău.

Pe baza acestui profil vom realiza și procedura de selecție.

Condiţii de cazare şi masă: în cabane, cu câte 2-4-6 persoane în cameră (fiecare cameră cu baie proprie).  Cazarea şi masa pe tot parcursul Școlii de Leadership vor fi asigurate de Fundaţia Noi Orizonturi prin finanțarea oferită de Ministerul Tineretului și Sportului, în cadrul concursului Național de Proiecte de Tineret.

Cheltuielie legate de transport vor fi asigurate prin contribuţie proprie. Transportul din localitatea Lupeni până în stațiunea Straja va fi asigurat de Fundația Noi Orizonturi.

Cum aplic pentru internship în VIAŢA?

Până în 28 iulie 2019:

  1. Trimite formularul de candidatură online AICI
  2. Trimite scan/fotografie după Acordul Părinţilor (atașat) semnat și o poză portret cu tine la adresa de e-mail: lidia_bondiuc@noi-orizonturi.ro 

Evaluarea formularelor primite se va face cu respectarea principiului confidenţialităţii şi al egalităţii de şanse. Formularele de candidatură vor fi evaluate de membrii echipei IMPACT. Candidații cu cele mai bune aplicații vor avea si un interviu telefonic pentru finalizarea procesului de selecție.
Până la data de 31 iulie vor fi anunţate prin e-mail, rezultatele selecțiilor.

Etape

Calendar

Perioadă de trimitere a aplicațiilor

09- 28 iulie 2019

Evaluarea aplicațiilor

28-31 iulie

Anunțarea tinerilor selectați, pe site-ul FNO și pe e-mail

31 iulie

Participarea în programul Școala de Leadership

11-16 august 2019

Campanie de promovare a clubului și de recrutare de noi membri

1 septembrie-20 octombrie

Raportarea rezultatelor campaniilor către FNO

25 octombrie

 

Pentru mai multe detalii contactaţi:
Lidia Bondiuc, Coordonator Reţeaua Naţională IMPACT
Telefon: 0735 843 173
E-mail: lidia_bondiuc@noi-orizonturi.ro

………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Proiectul ”Școala de Leadership” este implementat de Fundaţia Noi Orizonturi prin finanțarea oferită de Ministerul Tineretului și Sportului, în cadrul concursului Național de Proiecte de Tineret, încadrat în tema nr. 1 Stimularea participării tinerilor la viața societății. Scopul proiectului este de a contribui la creșterea nivelului de implicare activă în acțiuni comunitare, a tinerilor din România (din 26 de judeţe targetate).

 

Contact

Sediul Central Lupeni

Bv. Păcii, bl. 5, ap. 9, județul Hunedoara

Ne găsiți și în Cluj-Napoca. 

comunicare@noi-orizonturi.ro

0254 564 471