„Un #ProfAltfeldeIMPACT îi inspiră pe elevii lui și aduce bucurie în învățare”, interviu cu Canonenco Mirela

20 august 2019

Canonenco Mirela Aurora profesează la Școala Gimnazială „Pavel Dan” din Tritenii de Jos, județul Cluj – o școală din mediul rural, situată în apropierea orașului Câmpia Turzii. Timp de 5 ani, Mirela a predat la o școală privată din Cluj-Napoca, mediu care consideră că a dezvoltat-o și a îmbogățit-o cu multe experiențe. Nu s-a putut despărți definitiv însă de școala de la Triteni, așa că a revenit în locul în care și-a început activitatea de dăscăliță și se bucură că se află acolo de 15 ani. În anul școlar 2019-2020 va fi în continuare alături de cei 13 elevi de clasa a IV-a.

  • Cum este să fii un #ProfAltfeldeIMPACT? Ce provocări întâlnești pe parcursul unui an școlar?

Un #ProfAltfeldeIMPACT este conștient de faptul că elevii de azi sunt „altfel” decât generațiile anterioare și că este nevoie ca școala să se adapteze secolului XXI. Profesorul n-ar mai trebui să fie doar un furnizor de informație. Este foarte important să pui accentul și pe nevoile emoționale ale elevilor. Când copilul simte că ai încredere în el și-i oferi toată susținerea ta, cu siguranță va înregistra progrese în învățare.

În toate activitățile mele didactice îmi propun să valorizez fiecare elev în parte, să adaptez conținuturile învățării în funcție de particularitățile individuale ale copiilor și să fiu în permanență un exemplu pentru elevii mei.

Un #ProfAltfeldeIMPACT îi inspiră pe elevii lui și aduce bucurie în învățare.

Sunt multe provocări pe care le întâlnesc pe parcursul unui an școlar, printre care: lipsa resurselor material, programe școlare supraîncărcate, birocrația, prejudecățile unor părinți/ profesori, schimbările frecvente din sistemul de învățământ.

  • Vacanța de vară – o pauză în educație sau o prelungire a acesteia prin învățare experiențială?

Pentru elevi, vacanța de vară nu ar trebui să reprezinte o pauză în educație. Îmi doresc ca părinții să fie conștienți de acest aspect și să-i implice pe copii în diverse activități potrivite vârstei lor. Orice experiență în care tu, ca părinte, îți implici copilul este o activitate de învățare. De asemenea, încurajez participarea copiilor la activități educaționale organizate în vacanță de diferite instituții (este de preferat ca activitățile să fie alese de către copil, nu impuse de părinți), însă este important ca programul de vacanță al copilului să fie unul lejer, nu supraîncărcat. Uneori, copilul mai trebuie lăsat să se și plictisească. Plictiseala este tot o experiență de învățare.

Pentru mine, vacanța de vară nu a reprezentat niciodată o pauză în educație. Particip la diferite cursuri de formare și conferințe din dorința de a mă perfecționa continuu. De asemenea, îmi place ca în vacanța de vară să confecționez materiale pentru decorul sălii de clasă, deoarece în fiecare an școlar tematica clasei mele este alta. Tot în vacanță pregătesc materialele pentru prima zi de școală (pliante, orare, lista lecturilor suplimentare etc), studiez programa școlară, răsfoiesc manualele și-mi schițez proiectarea materiei. Deci, fără pauză în educație.

„Deoarece îmi doresc ca prima zi de școală să fie una specială, obișnuiesc să organizez în această zi scurte activități legate de tematica clasei (cuprinse într-o poveste).”

  • Și după această vacanță, cum și în cât timp se produce reconectarea cu copiii?

Pentru mine, reconectarea cu copiii se produce chiar din prima zi de școală, când elevii mei au parte de multe surprize.

Anul trecut școlar, de exemplu, am fost „Clasa piraților”. Pentru a fi desemnați pirați, copiii au avut de răspuns unor provocări. Am conceput mai multe jocuri care au avut ca scop familiarizarea copiilor cu obiectivele noului an școlar. Elevii sunt extrem de curioși să afle ce îi așteaptă în noul an școlar. M-am bucurat tare mult când în ultima zi de școală, anul acesta, unul dintre elevii mei a afirmat: „Abia aștept să venim din nou la școală, în septembrie, ca să vedem ce surprize o să găsim de data asta!”

În prima săptămână de școală obișnuiesc să organizez diverse activități de „reconectare” cu elevii. Reflectăm asupra experiențelor trăite în vacanță, ne familiarizăm cu noile discipline, ne stabilim obiective personale și de grup pentru noul an școlar.”

  • Cum aplici învățarea relevantă și ce rezultate ai văzut la clasă după activitățile de Service Learning realizate?

Am observat că atunci când activitățile didactice sunt legate de joc și poveste, învățarea are loc într-un mod natural, iar dorința copilului de a descoperi și experimenta lucruri noi este mai mare. Elevii dobândesc noi cunoștințe, abilități, atitudini și valori prin implicare activă.

Consider că învățarea relevantă nu are loc atunci când elevii stau în bănci, completează fișe de lucru interminabile și execută diverse sarcini. De aceea, mă străduiesc să concep activități didactice integrate în cadrul cărora copiii observă, colaborează, își exprimă ideile, experimentează, interpretează date.

Învățarea relevantă are loc atunci când elevii sunt puși în situații reale de viață și când le oferim momente de reflecție asupra experiențelor trăite.

În cadrul activităților de învățare experiențială, copiii învață cu plăcere, sunt mai relaxați, lucrează împreună, își asumă roluri și-și construiesc relații bazate pe încredere/ respect. Elevii devin mai implicați, mai responsabili și mai încrezători în forțele proprii.

În urma activităților de Service- Learning realizate împreună cu membrii Clubului IMPACT am constatat că elevii și-au îmbunătățit cunoștințele/ competențele la nivelul mai multor discipline școlare, și-au dezvoltat abilități (întocmirea unui buget, operare PC, lucru în echipă, comunicare eficientă, ascultare activă), valori (principii de responsabilitate comunitară, autocontrol, perseverență, respect față de mediu, recunoștință) și atitudini (ascultare activă, comunicare eficientă, implicare în acțiuni de protejare a mediului, voluntariat).

  • Ce proiecte pentru comunitate ai conturat împreună cu elevii de-a lungul timpului și ți-au rămas la suflet?

Fiecare dintre aceste proiecte mi-a rămas la suflet. Toate au fost speciale pentru mine și mi-au oferit multe lecții de viață:  „Un pas spre schimbare” (proiect de educație ecologică); „Bunicii de lângă noi” (proiect caritabil); „Universul copilăriei” (proiect de implicare civică).

  • Ce te-a determinat să devii un lider de IMPACT?

Consider că sistemul nostru de învățământ are nevoie de multe îmbunătățiri și dacă vrem să facem schimbări pozitive în educație este nevoie să ne implicăm cu toții. Este ușor să găsim vinovați și să subliniem neregulile, însă e mult mai greu să acționăm.

Cred în puterea educației și consider că toate cunoștințele, atitudinile, valorile și abilitățile pe care și le exersează elevii în IMPACT vor avea o contribuție majoră în formarea caracterului lor. Am încredere că acești copii pot dezvolta comunitatea și lumea în care trăiesc.

Sunt lider de IMPACT pentru că îmi pasă.

 

Contact

Sediul Central Lupeni

Bv. Păcii, bl. 5, ap. 9, județul Hunedoara

Ne găsiți și în Cluj-Napoca. 

comunicare@noi-orizonturi.ro

0254 564 471