„Creăm liderii societății de mâine, asta simt și asta mă motivează”

interviu cu Ilie Popescu, directorul de program VIAȚA

 

04 septembrie 2019

Ilie Popescu este de 18 ani în programul VIAȚA, iar de 14 ani este director de program, cu un număr ce variază între 400 și 1100 participanți tineri care se află în Tabăra VIAȚA în fiecare vară.

Tabăra VIAŢA este programul de educaţie prin experienţă, folosind în principal metodologia educaţiei prin aventură, alături de educaţia prin serviciu în folosul comunităţii. Programul îşi propune să dezvolte competenţe în rândul copiilor şi tinerilor pentru a deveni cetăţeni responsabili, de încredere, integri şi perseverenţi, capabili să contribuie la propria lor dezvoltare, susţinând astfel binele comun şi bunăstarea comunităţii.

  • Care sunt diferențele dintre un parc de aventură și ropes course-ul din cadrul Fundației Noi Orizonturi, programul VIAȚA?

Diferența este extrem de mare, primul are un rol pur recreațional, iar cel de-al doilea are un rol educativ. Activitățile sunt special create de către psihologi pentru a-i provoca pe participanți să învețe.

VIAŢA utilizează educaţia prin aventură pentru a-i scoate pe participanţi din mediul lor obişnuit şi a le oferi activităţi cu un grad ridicat de provocare. Folosim distracţia şi aventura pentru a dezvolta capitalul social şi a cultiva abilităţi de viaţă şi valori pozitive în rândul tinerilor: de la stimularea şi dezvoltarea a 7 valori pe care participanţii le vor pune în practică în viaţa de zi cu zi, în familie, la şcoală, în comunitate (respect, solidaritate, compasiune, curaj, încredere interpersonală, toleranţă, perseverenţă) până la dezvoltarea a 7 abilităţi de viaţă care îi pregătesc pe participanţi pentru viaţa de zi cu zi (lucrul în echipă, luarea deciziilor, comunicarea, gândirea critică, negocierea şi rezolvarea conflictelor, planificarea timpului şi a resurselor, abilităţi psihomotorii: de orientare cu busola şi harta, de realizare a produselor manufacturate – felicitări, mini-construcţii din lemn, etc.)

Toate activităţile sunt destinate a-i învăţa pe tineri lucruri practice despre viaţă şi a le comunica valori şi comportamente pozitive. Fiecare activitate desfăşurată în Tabăra VIAŢA are un scop bine definit şi îşi propune o serie de obiective de învăţare cognitive, afective şi psihomotorii. În tabără, tinerii participă activ la procesul de învăţare, abordarea fiind una practică, în care aceştia se implică în activităţi, discuţii de grup şi pun în practică la activitatea următoare ceea ce au învăţat în cadrul activităţii anterioare.

  • Care activitate ți se pare că este cea mai așteptată de tinerii care vin în Tabăra VIAȚA?

Cu siguranță activitățile care implică escalada pe stâncă, cursul de frânghii la înălțime și, bineînțeles, carnavalul de joi seara.

Programul taberei este structurat  într-o succesiune de activităţi antrenante, planificate, care au la bază diverse situaţii şi teme de învăţare pentru grup (ex. dezvoltarea încrederii sau dezvoltarea muncii în echipă ca norme pentru grup). În urma proceselor de reflecţie şi generalizare, aceste norme sunt preluate şi transferate în cadrul următoarelor activităţi şi în cadrul discuţiilor de grup post-activităţi. Etapa de transfer este esenţială, deoarece valorile morale insuflate participanţilor se transferă în viaţa de zi cu zi. În felul acesta, tinerii sunt stimulaţi să devină cetăţeni activi şi să contribuie la dezvoltarea comunităţii din care fac parte.

O componentă esenţială pentru învăţare este şi decizia conştientă a participantului de a-şi atinge scopul sau scopurile personale în timpul experienţelor de grup. Prin folosirea unui proces de stabilire a scopurilor şi dezvoltare a unui plan de acţiune personal, membrii grupului sunt ajutaţi în procesul de definire a obiectivelor pe care vor să le atingă şi cum să le atingă. De asemenea, sunt ajutaţi să argumenteze modul în care au atins un scop specific. Participarea la fiecare activitate ca membru al grupului este opţională, având la bază provocarea prin alegere. Acestă metodă de lucru reflectă libertatea individuală şi dreptul de a avea decizii personale, aspecte care din punct de vedere educaţional încurajează participarea activă la procesul de învăţare şi îndrumă participanţii spre performanţă.

  • Dar personal, care activitate consideri că ajută cel mai mult la dezvoltarea competențelor tinerilor?

Activitățile din cadrul programului sunt gândite ca și un tot unitar, programul are structura asemănătoare unei scări, începe cu activități de socializare (icebreakers, name games, large group games) și continuă cu activitățile cursului de frânghii la joasă înălțime, activități care necesită multă muncă în echipă, comunicare interpersonală, luarea deciziilor în cadrul grupului, adoptarea de norme pentru viitoarele provocări și sfârșește cu activitățile cursului de frânghii la înălțime, activități care au rolul de a te ajuta să îți depășești propriile limite.

 „Totul se petrece în natură, pe munte, într-un cadru care facilitează și încurajează procesul de învățare prin experiență, dar și dezvoltarea caracterului pentru participanții programului.”

  • Ce feedback îți oferă aceștia? Ce cuvinte ți-au rămas în minte dintre cele exprimate de tineri?

De când sunt aici nu am primit niciodată un răspuns negativ privitor la program. Oamenii sunt în general recunoscători, entuziaști și mirați de schimbarea în bine care are loc înăuntrul lor. Mulți se îndrăgostesc de program și revin an de an, ajung voluntari în cadrul fundației sau se întorc regulat pentru a ajuta alți tineri să se descopere.

  • Ce te îndeamnă ca, an de an, să fii parte din VIAȚA?

Eu simt că aici noi chiar clădim caractere, simt că aici chiar facem dezvoltare morală cu tinerii și că acest aspect este foarte benefic pentru societatea în care trăim. Creăm liderii societății de mâine, asta simt și asta mă motivează. La fel, să pot învăța și să mă pot descoperi este foarte important pentru mine, la fel și faptul că avem rezultate palpabile, bucuria tinerilor și recunoștința lor, a părinților, libertatea de a descoperi lucruri noi despre oameni, echipa extraordinară pe care o formăm, natura…totul.

  • De unde îți iei energia zi de zi?

Din program, eu chiar cred în ceea ce facem aici și pentru mine, eu cred că este o chemare. Personal, cred că dacă mai mulți tineri ar veni aici, societatea noastră ar fi una mai bună și mai dezvoltată, așa cum ne dorim. Îmi iau energia din frumusețea naturii și a oamenilor care sunt aici.

  • Cum arată o zi din viața ta în Tabăra VIAȚA?

Pentru mine este așa: la ora 6:00 trezirea, ora 6:30 – 8:00 antrenament (îmi place să fac sport), mic dejun la 8:30, ședință cu liderii de grup de la 9:00-10:00, după care suntem la activități (escaladă, curs de frânghii, hike, orientare) până la cină, la ora 19:00.

La ora 20:30 începem programul de seară (scenete, foc de tabără, carnaval, jocuri, discuții de grup), după care la ora 00:00 mergem la somn. Când mai putem, mai strecurăm câte un pic de timp pentru a citi ceva (îmi plac cărțile practice,) a scrie un email sau un raport financiar.

 

Tabăra VIAŢA este subiectul unei cercetări derulate de specialiştii de la Universitatea Babeş-Boylai din Cluj-Napoca. În urma cercetării efectuate, a reieşit că nivelul de încredere al tinerilor participanţi la acest program a crescut cu 20%, ceea ce reprezintă un rezultat mai mult decat eficient. În plus, datorită activităţilor (escalada, curs de frânghii la mare înălțime, curs de frânghii la joasă înălţime, orientare cu busolă, excursii etc.) şi a mediului foarte dinamic, Tabăra VIAŢA se bucură de un real succes în rândul tinerilor.

Unicitatea programului este dată atât de diversitatea elementelor de la cursul de frânghii, cât şi de discuţiile purtate după fiecare activitate în cadrul cărora se pune accentul pe transfer – cum se pot tinerii folosi de ceea ce au învăţat în activităţile taberei atunci când se întorc în comunitate.

 

Mai multe detalii găsești aici: https://www.noi-orizonturi.ro/tineri/tabara-viata/

Contact

Sediul Central Lupeni

Bv. Păcii, bl. 5, ap. 9, județul Hunedoara

Ne găsiți și în Cluj-Napoca. 

comunicare@noi-orizonturi.ro

0254 564 471