TEDxYouth@Cluj din noiembrie 2019 este dedicat tinerilor care fac lucrurile să se întâmple! Ne vedem acolo, la standul expozițional #NoiOrizonturi!

05 Octombrie 2019

Sâmbătă, 23 noiembrie 2019, va avea loc la Cinema Florin Piersic din Cluj-Napoca un nou eveniment marca TEDx, cu totul special. Fiind dedicat în primul rând tinerilor, poartă numele de TEDxYouth@Cluj și este organizat de echipa care, de 10 ani, se ocupă de conferințele internaționale TEDxCluj. Pe noi, Fundația Noi Orizonturi, ne veți putea întâlni la standul nostru expozițional, unde putem interacționa direct cu voi.

Ba mai mult de atât, vom avea și un reprezentant al cluburilor IMPACT pe scena TedxYouth.

Ideea proiectului TEDxYouth@Cluj a apărut odată cu nevoia tot mai acută de a scoate talentele în față, de a arăta că tinerii sunt exemple pozitive pentru societatea în care trăim și, mai ales, de a pune umărul la forma pe care educația non-formală o va lua în următorii ani.

La fel ca toate celelalte evenimente TEDxCluj, și acesta are o temă centrală în jurul căreia se vor construi discursurile celor invitați să vorbească.

Tema TEDxYouth@Cluj de anul acesta este „Find Your Voice”.

„Mai devreme sau mai târziu, fiecare dintre noi trebuie să facem alegeri pe cont propriu. Acasă și la școală, părinții și profesorii ne echipează, cum știu ei mai bine, cu deprinderile necesare pentru a ne descurca singuri în viață.  De la un punct încolo, depinde doar de noi. Depinde doar de noi să ne găsim locul și rostul. Să avem curaj să spunem ceea ce credem și ceea ce vrem. Să fim sinceri cu cine suntem în fața lumii.”

O parte din speakerii ediţiei TEDxYouth@Cluj 2019 au fost deja anuntati pe site-ul evenimentului https://youth.tedxcluj.com/ , iar printre ei se numără Matei Dima, Virgil Ianțu și Mihai Hinda.

TEDxCluj are o tradiție de 9 ani în România și a reusit să creeze o adevărată comunitate în jurul conceptelor adresate în cadrul evenimentelor. Temele evenimentelor TEDxCluj, speakerii aleți, oamenii care au ales să discute idei care contează, grija pentru public, toate acestea au pus TEDxCluj pe harta celor mai importante evenimente din Cluj-Napoca.

Biletele la eveniment sunt disponibile la https://youth.tedxcluj.com/#bilete .

Pentru detalii urmăriți pagina de Facebook a evenimentului: www.facebook.com/TEDxYouthCluj.

 

Contact

Sediul Central Lupeni

Bv. Păcii, bl. 5, ap. 9, județul Hunedoara

Ne găsiți și în Cluj-Napoca. 

comunicare@noi-orizonturi.ro

0254 564 471