Selecție mentori pentru liceenii din mediul rural
20 iulie 2020

În perioada 2-14 iulie, Fundația Noi Orizonturi împreună cu VITAS România a lansat EduLab– programul de antreprenoriat în educație, dedicat liceenilor din mediul rural. Acest program este gândit ca un laborator care îi ajută pe tineri să își dezvolte gândirea & abilitățile antreprenoriale în timp ce aduc soluții la educația din mediul rural.
Deși inițial ne-am propus să selectăm doar 15 echipe, în final am selectat 19 echipe, adică 57 de liceeni din mediul rural, dornici să învețe lucruri noi și să își ajute satele din care fac parte. Rezultatele AICI.
Pentru a trece prin acest program educational, tinerii au nevoie de sprijin constant din partea unor experți care să îi mentoreze în conceperea și implementarea ideii antreprenoriale.
Am primit 47 de aplicații din toată țara, de la persoane cu diferite ocupații: antreprenori, fondatori de ong-uri și companii, bibliotecari, oameni din zona de resurse umane, learning & development, marketing, jurnalism, reprezentanți ai autorităților publice dar și mediul academic- profesori și lectori universitari. Vă mulțumim tuturor pentru interes și inițiativă!!
”Avand in vedere ca programul se adresează tinerilor din zonele rurale, iar eu personal am crescut la țară pană la varsta de 16 ani (deci știu cat de dificil este sa beneficiezi de condiții decente de dezvoltare personală și profesională) doresc ca sa îi ajut pe tineri să-și formeze o imagine mult mai clară a ceea ce își doresc sa devina. Cred ca este datoria si responsabilitatea noastra, a celor care am trait ceea ce trăiesc acești tineri din rural, sa punem umărul la crearea unui ecosistem prielnic pentru o dezvoltare sustenabilă a acestor copii, atat profesional dar și personal” mărturisește Clipici Bogdan, PBS Proven Business Solutions (Fondator)
Pentru că modul în care a fost conceput programul presupune structura: 1 mentor la o echipă de 3 liceeni, vom lucra îndeaproape cu 20 de persoane, selectate în funcție de calitatea aplicației, experiență, domeniu & pasiuni.
Mentori alocați |
Numele echipelor |
Localitate |
Județ |
Tatarciuc Ioana, lucrător de tineret Asociația Hope4Humanity |
AGAedulab |
Frumosu |
Suceava |
Iulia Romana Comerzan, PR&Employer Branding Yardi |
School Mind |
Comuna Pietrari |
Vâlcea |
Dana Rădulescu, bibliotecar, manager Centrul de Informare Europe Direct Vâlcea, președinte Asociației Vatra cu idei |
Team A.G.A |
Com. Sascut Sat. Sascut |
Bacău |
Greciuhin Violeta, Consultant proiecte- Univ Tehnica „Gheorghe Asachi” IASI |
Echipa „Grizzly” |
Comuna Valea-Seacă,satele: Valea-Seacă, Conțești, |
Iași |
Gogelescu Vlad, profesor Babel / Edu Networks |
Voci la unison |
Satul Scobâlțeni, |
Iași |
Dragoș Giorgiana, specialist marketing SocialBee |
Corbencele |
Capu Corbului |
Harghita |
Maria-Antoanela Ionita, freelancer |
Educația înseamnă viitor |
Sat Scobâlțeni, |
Iași |
Pantiru Mihai, programator, ong-ist Asociatia Cavalerii Turnului Inclinat |
Cavalerii Turnului Inclinat |
Comuna Slimnic, Sat Rusi |
Sibiu |
Țoc Valentin, manager și community builder la Rubik Hub |
Joyfulkids |
comuna Bîra |
Neamț |
Gal Diana Lavinia, Learning & Developement,Bombardier&Groupama |
I-TECH LTSH |
Comuna Maieru, Comuna Rodna |
Bistrița Năsăud |
Gavrila Simona, profesor |
Echipa TRIO / Team TRIO |
Sat Bicazu Ardelean, comuna Bicazu Ardelean |
Neamț |
Mihai Simona, Specialist Lucru cu tinerii, World Vision |
Micul Ajutor |
Satul Bârnova |
Iași |
Clipici Bogdan, PBS Proven Business Solutions (Fondator) |
Determinarea producerii noilor speranțe |
Comuna Apahida, judetul Cluj |
Cluj,Maramureș |
Serbanescu Elena, Fondator Asociația ”Casa Naturii” |
CMCteam |
sat Troianul, comuna Troianul |
Teleorman |
Viorel Voicu, OTP Bank Romania |
Împreună reuşim! |
Sat Scobâlțeni |
Iași |
Agnes Țolescu, Specialist de Evaluare a impactului, Teach for Romania |
Moții |
Scărișoara Nouă, Pișcolt, |
Satu Mare |
Raluca Apostol, Digital marketing-Event Marketing Stars |
Visatorii din Crizbav |
Comuna Crizbav |
Brașov |
1. Militaru Mihai Lucian , antreprenor MIL TEX PRAHOVA |
Echipa 1- fromată din înscrieri individuale |
Nereju |
Vrancea |
Florentina Onișor, manager learning & development Sustaynalitics |
Echipa 2- fromată din înscrieri individuale |
Comuna Gioseni |
Bacău |
”Am 19 ani, dețin propria afacere, am trecut prin experiențe care m-au obligat sa găsesc soluții. Compania mea se ocupă cu partea de construcții și amenajării. La doar 18 ani mi-am deschis propria firmă, acum îmi doresc sa impactez lumea cu soluțiile și cu expertiza pe care o ofer în domeniu și să ajut tinerii să dețină o alta mentalitate, sa iasă din mediul lor să se dezvolte și să acționeze. Cunosc drumul pe care îl parcurge un tânăr, fricile, temerile și probleme și îi pot ajuta” , ne mărturisește Militaru Mihai Lucian, fondator MIL TEX PRAHOVA
Suntem impresionați de motivația mentorilor de a ajuta și de încrederea pe care o oferă tinerilor. Mulțumim tuturor aplicanților!
Noi Orizonturi
Inițiative
Vreau să mă implic
Contact