fbpx

“Clubul Familiei” oferit de grădințe

– program pilot lansat de Fundația Noi Orizonturi în județul Bistrița-Năsăud

 

Comunicat de presă

20 aprilie 2021

Pentru a progresa lin în dezvoltarea competențelor de scris-citit-socotit la școală, în clasele primare, pentru a avea liniștea emoțională și siguranța relațională pentru a se angaja cu curiozitate și curaj în activități de învățare și socializare, copiii au nevoie de sprijin în familie, încă de când sunt bebeluși. Dar de unde învață un adult, o familie, cum să fie cu adevărat suport și ghidare pentru copiii săi? Și cum am putea avea familiile aproape în eforturile școlilor și grădinițelor de a dezvolta copii armonioși și pregătiți pentru învățare?

 

Fundaţia Noi Orizonturi crede că una dintre cele mai bune investiții de timp și efort ale grădiniței, ale școlii, ar fi în stabilirea unui parteneriat real cu familiile din comunitatea pe care o deservește astfel încât să fie o școală nu numai pentru copii dar și pentru familiile acestora.

 

***

Lansăm în luna aprilie 2021, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud și Asociatia OvidiuRo, proiectul pilot Clubul Familiei, o abordare prin care școlile și grădinițele își extind rolul educațional pentru a sprijini adulții din familie astfel încât aceștia să-i crească pe copii așa cum și-ar fi dorit să fie și ei îngrijiți în copilărie.

 

Șapte grădinițe din județul Bistrița-Năsăud vor fi selectate și vor fi sprijinite să demareze un Club al Familiei – Mâini, Inimi și Minți dibace. Finanțarea proiectului este asigurată de către Fondazione Generali The Human Safety Net și Generali Romania.  

“Clubul Familiei Mâini, Inimi și Minți dibace se clădește atât pe lecțiile proiectelor din ultimii ani dezvoltate de Fundația Noi Orizonturi în care a susținut ateliere de educație parentață Cercul Siguranței în comunități în care părinții se confruntă cu diverse provocări, cât și pe observațiile directe din comunitățile în care proiectele educaționale ale fundației sunt active”  declară Vasile Brașovanu, managerul proiectului.

 

Părinților, dar nu numai, le vor fi oferite o serie de activități pe următoarele tematici:

  • Meșterit – prin care, alături de copil, descoperă și învață despre mediul înconjurător (oameni, natură)
  • Dezvoltare relațională și emoțională – prin care învață să răspundă corect nevoilor copilului
  • Citire cu voce tare, împreună – prin care valorizează importanța lecturii în viața de zi cu zi.

“Într-un club al familiei părinții, bunicii, frații mai mari sau adulții care se ocupă de îngrijirea copiilor, cu sprijinul școlii, vor descoperi cum pot deveni adulți iubitori, hrănitori emoțional, care acordă timp de joacă și învățare cu acei copii pe care îi au în grijă, cu resursele la care pot avea acces, care își sprijină copiii să-și facă pași încrezători către învățare.” ne spune Vasile Brașovanu despre intențiile acestui proiect.

Invităm echipe formate din cel puțin două educatoare alături de directorul unității de învăţământ să se înscrie în proiect și timp de 6 luni, sprijiniți de Fundația Noi Orizonturi, să aducă învăţarea mai aproape de părinții copiilor de grădiniţă pe care îi au în grijă. Termenul de trimitere a aplicației pentru a face parte din proiect este 29 aprilie 2021.

Toate informațiile privind proiectul, oferta către grădinițe, așteptările din partea echipelor selectate se regăsesc pe website-ul proiectului: www.scolicusclipici.noi-orizonturi.ro/clubul-familiei

 

***

Despre Fundația Noi Orizonturi

Noi Orizonturi are un istoric de 20 ani în educația pentru transformare, oferind programe de dezvoltare personală și de construire de abilități de viață care au ajuns la peste 80.000 de copii și tineri. Din 2015 susține școlile să devină conectate la comunitate, dezvoltând o rețea de peste 80 de școli la nivel național, aducând spre comunitatea școlară programul acreditat Cercul Siguranței. Mai multe informații despre Fundația Noi Orizonturi sunt disponibile pe www.noi-orizonturi.ro

 

Despre Fondazione Generali The Human Safety Net

Fondazione Generali The Human Safety Net este o fundație inițiată de grupul Generali, unul dintre cei mai mari asigurători din lume. Aceasta extinde scopul Generali de a „permite oamenilor să-și modeleze un viitor mai sigur, având grijă de viața și visurile lor”, segmentelor vulnerabile din societate. În acest sens, Generali își mobilizează oamenii și resursele – sprijin financiar, timp, abilități, rețele, active, produse – pentru a ajunge la câți mai mulți oameni și a amplifica impactul benefic.

 

Despre Generali România

Generali Romania este unul dintre primii 10 asigurători locali conform volumului total de prime brute subscrise și face parte din grupul italian Generali. Independent din 1831, grupul este unul dintre cei mai mari asigurători din lume și activează în 50 de țări. Cu aproape 72.000 de angajați și 61 de milioane de clienți, grupul ocupă o poziție de lider pe piețele vest-europene și un loc tot mai important pe piețele din Europa Centrală și de Est și din Asia.

 

Contact:

Fundația Noi Orizonturi

comunicare@noi-orizonturi.ro

Tel: 0751938604 Vasile Brașovanu, manager program

Contact

Sediul Central Lupeni

Bv. Păcii, bl. 5, ap. 9, județul Hunedoara

Ne găsiți și în Cluj-Napoca. 

comunicare@noi-orizonturi.ro

0727 301 245