fbpx

2020 – „Unde se vrea, se poate, chiar dacă afară plouă”

7 iunie 2021

Smara Suciu a auzit pentru prima dată de Fundația Noi Orizonturi în urmă cu 10 ani, în cancelaria Liceului Avram Iancu. Cineva de la organizație venise să prezinte profesorilor programul IMPACT. S-a înscris la trainingul de formare pentru a deveni lider de club și de atunci a lucrat constant cu fundația, mai întâi ca voluntar, pe urmă ca angajat, formator, animator, asistent manager, coordonator de program. În 2020 s-a ocupat de unul dintre cele mai curajoase proiecte ale FNO: Viața la Țară, iar experiența a ajutat-o să înțeleagă că unde se vrea, se poate.

 

Cum crezi că a contribuit în 2020 programul în care ai fost implicată la succesul organizației?

De ce am fost eu foarte mândră de programul ăsta: a început în februarie și la final de martie era cu semnul întrebării. Se face, nu se face; sponsorul mai rămâne în picioare, nu mai rămâne? PEPCO era atunci cu magazinele închise, cu trimis lumea în șomaj tehnic, noi nu mai puteam să facem trainingul face-to-face la Straja… Dar atât de mult am adaptat și re-adaptat programul ăsta, până când am putut să-l facem: am mărit bugetul, ca să angajăm mai mulți oameni, am făcut trainingul online și am respectat toate măsurile impuse (cu grupe formate din mai puțini copii, cu dezinfectanți, cu masă nu știu cum, cu transport nu știu cum). A fost foarte fain să le arătăm că se poate comunităților unde ne-am dus – unde se vrea, se poate.

Care a fost cea mai importantă schimbare pe care ai trăit-o în 2020?

Pentru mine, perioada asta de izolare a fost ca o iarnă foarte lungă, ca un anotimp ploios în care stai în casă, te uiți pe geam, îți cauți câte ceva de lucru, iarăși te uiți pe geam și nu vrei decât să se termine odată, ca să poți să faci chestiile care îți plac. În fiecare zi primeam e-mailuri cu event cancelled, project cancelled și, de la un moment dat, m-am gândit: now what?! Ce ar trebui să fac? Că trebuie să fac ceva. Și văzând cât de rapid se adaptează oamenii din jurul meu, m-am simțit motivată să mă gândesc și eu ce pot să fac pe lângă lucrurile pe care nu le mai pot face. Ce altceva mai știu să fac. Și am început să lucrez și pe alte proiecte. Mi-am dat seama că mai știu să cos, să pictez, să repar și am început să-mi întind antenele în toate direcțiile. Capacitatea asta de adaptare cred că este cea mai importantă schimbare din 2020.

Ce a fost cel mai dificil de adaptat în perioada asta?

Lucrurile care reprezentau esența programului nostru: activități, jocuri, prin care îi încurajam să interacționeze cât mai mult. Să te apropii de celălalt, să îl ajuți, să îi dai mâna. La final de zi, să te îmbrățișezi cu persoana respectivă. Să ne îngrămădim cât mai mulți la un loc într-un spațiu mic, că oamenii faini încap oriunde… Era important să transmitem ideea că poți fi fizic alături de cineva; că ceilalți te susțin concret, palpabil, când ți-e greu. Partea asta de „cot la cot” era foarte importantă. Ei bine, în 2020 a trebuit să le spunem copiilor că nu mai putem face lucrul ăsta. Și am găsit modalități de a-i face să se distanțeze fără să sune ca la poliție. Le-am spus, de exemplu, că trebuie să-și dea spațiu ca să aibă loc să dea din aripi. Am adaptat toate jocurile. Dar a fost foarte greu să le spunem că nu mai pot să facă lucrurile care știam că îi ajută, de care știam că au nevoie.

Revenind la schimbarea pe care ai sesizat-o – de ce este importantă pentru tine?

Înainte de pandemie, jumătate din viața mea era în bagaj; eram mereu pe mașină sau în avion. Iar 2020, care ne-a forțat să ne izolăm, să ne reducem mobilitatea, a fost ca o întoarcere la rădăcini. Un slow down benefic. Down-shifting, ca și la mașină, când bagi într-o viteză inferioară ca să ai mai multă forță. Să poți demara. A fost o perioadă în care totul a încetinit și ai putut recalcula multe lucruri. Și mie mi-a dat un boost, am reînvățat să apreciez lucruri pe care înainte le consideram absolut normale. Și o să mă strădui să păstrez starea asta de spirit. O să-mi dau reminders: anul trecut pe vremea asta tânjeai să călătorești în străinătate; să ieși cu prietenii; să lucrezi cu tineri.

Ce ai recomanda altor ONG-uri din domeniul educației care au experimentat, poate, blocaje?

Să își dea un termen limită la on hold și să se gândească ce fac în timpul ăsta de on hold. Îți faci cinci planuri și speri ca unul să funcționeze sau, dacă nici unul nu funcționează, să iei ce-i mai bun din fiecare și să-l faci pe al șaselea. Am o prietenă foarte bună în Târgu Mureș care are cinci săli de sport în oraș, și în martie s-a trezit că trebuie să închidă tot. Și am văzut la ea cum e cu adaptarea – a găsit o soluție de ambele părți, ca să-i mențină și ei businessul la 0 și să ajute și oamenii care sunt în lockdown: a închiriat tot ce avea în sală (echipament mobil, aparatele de cycling etc.). Și a supraviețuit, ba chiar și-a fidelizat clienții, care au apreciat această inițiativă. Despre asta este vorba: despre adaptare!

Articol realizat de Elena Nicolae 

Un an 2020 mai provocator ca niciodată pentru educația copiilor noștri. Avem acum nevoie de fiecare strop de ajutor. Susține activitățile Fundației Noi Orizonturi și direcționează gratuit 3,5% din impozitul pe venit din anul 2020 pentru a face în continuare o diferență pozitivă în dezvoltarea copiilor și tinerilor.

Contact

Sediul Central Lupeni

Bv. Păcii, bl. 5, ap. 9, județul Hunedoara

Ne găsiți și în Cluj-Napoca. 

comunicare@noi-orizonturi.ro

0727 301 245