fbpx

2020 – “Just showing up is half the battle”

14 iunie 2021

În calitate de fondator, s-ar putea spune că Dana Bates cunoaște Fundația Noi Orizonturi încă dinainte de a se naște. Dar nu, lucrurile nu stau chiar așa, pentru că FNO este, în fapt, o colecție de oportunități cărora le-a deschis, când le-a auzit bătând la ușă. În 2020, când s-au împlinit 20 de ani de la începuturile FNO, Dana s-a convins, o dată în plus, că „just showing up is half the battle”. „Mă trezesc în fiecare zi cu frica de eșec și asta mă consumă. Dar merg înainte. Cred că, dacă lucrezi sincer pentru binele comun, nu ești singur în misiunea asta. Îl ai alături pe Dumnezeu”.

Cetățean american, Dana Bates s-a mutat în România în 1999, împreună cu soția lui, Brandi. S-a stabilit într-o zonă extrem de afectată, Valea Jiului, unde, cu sprijinul organizației de absolvenți de la universitatea lui din Statele Unite, a lansat Tabăra VIAȚA. IMPACT a fost un „accident” – Dana nu s-a gândit dinainte la un program de educație prin service learning – dar s-a transformat în principalul instrument de expansiune a FNO, ajungând în peste 30 de țări.

De altfel, rolul său în dezvoltarea FNO a fost mereu acela de a aduce resurse și know-how și de a identifica noi direcții de dezvoltare a organizației. În ultimii ani, Dana și-a concentrat efortul pe trei proiecte care îi sunt mai apropiate: Students Abroad (program de șase săptămâni pentru studenții străini, care experimentează o puternică imersiune locală și culturală în România, locuind la familii din Valea Jiului), MTB în Valea Jiului (prin care FNO practică ceea ce propovăduiește, făcând serviciu în folosul comunității) și CredoIMPACT.

Cum crezi că au contribuit proiectele în care ai fost mai implicat în 2020 la succesul organizației?

Nu sunt manager bun. Nu e darul meu. Dar sunt vizionar, antreprenor, deschizător de drum. Asta este pasiunea mea și nu se gestionează cu acte. Titlul meu este de CEO (Chief Executive Officer) al organizației, dar Anca (Gaidoș – n.r.) îndeplinește, în fapt, acest rol. În programele în care am fost implicat mai mult în 2020 s-au făcut pași importanți. Am reușit să ajungem la 30 de cluburi CredoIMPACT și să găsim o deschidere fără precedent la Patriarhia Română, care ne ajută să scalăm și să dezvoltăm în cascadă programul.

În plus, am stabilit relații strânse de colaborare cu cinci mănăstiri unde putem organiza tabere aproape gratuit. Am lucrat pentru asta mulți ani, dar pământul nu era foarte fertil. Acum ni s-a alăturat, de la Alba Iulia, o colegă nouă – Bianca Matei, care ne ajută în relația cu Biserica și Mihai Pavel (responsabil, la Patriarhie, de activitatea pastoral-misionară și de formare a tinerilor – n.r.), care ne cunoaște foarte bine activitatea, pentru că a lucrat în IMPACT prin World Vision, partenerul nostru de extindere internațională. Și proiectul cu bicicletele face pași importanți, deși nu prea sunt bani în Valea Jiului pentru asta.

Dar oamenii vin alături de noi și ne ajută cum pot – cu un excavator cu care asigurăm mentenanța traseelor, cu donații pentru niște pavaje într-o zonă mlăștinoasă… Inclusiv pentru Students Abroad, care reprezintă o resursă financiară importantă pentru FNO, am reușit să facem promovare astfel că în 2021 avem 14 studenți înscriși – cei mai mulți de până acum.

Care a fost, pentru tine, cea mai mare schimbare pe care ai sesizat-o în 2020?

M-am gândit la asta, dar mi-e greu să zic. Cred că deschiderea CredoIMPACT, pentru mine, pentru că acesta a fost visul meu de mulți ani. De altfel, așa am început replicarea IMPACT la nivel național în 2006, în parteneriat cu Biserica Ortodoxă, prin deschiderea a 18 cluburi în 10 județe, mulțumită unui grant International Orthodox Christian Charities/United States Agency for International Development. Dar după asta am primit un grant de la Nokia și programul a explodat, însă într-o altă direcție, iar colaborarea cu Biserica și-a pierdut din intensitate.

Asta pentru că tu ai venit în România cu o misiune creștină? Are legătură cu asta?

Are, dar asta e o întrebare foarte complexă. Am un citat de la Ioan Gură de Aur pe care îl folosesc mereu, care spune că cea mai înaltă expresie a creștinismului este să lucrezi pentru binele comun. Pentru mine asta înseamnă religia. Să ai grijă de celălalt, mai ales de nevoiași. Prin CredoIMPACT noi nu ajutăm doar tinerii să-și dezvolte caracterul, ci ajutăm și biserica să pună în practică ceea ce predică – pentru că ortodoxia (dreapta credință) este și despre ortopraxie (dreapta făptuire).

De ce ai ales această schimbare și nu alta? De ce e importantă pentru tine?

Cred că are mare-mare potențial. Sunt 11-12.000 de parohii în România și dacă prin CredoIMPACT putem să facem compassionate competent agents of change, atunci acest program are șanse foarte mari să facă schimbări în cascadă, scalabile. Atât CredoIMPACT, cât și programul de promovare a ciclismului în Valea Jiului sunt direcții strategice de dezvoltare. Pentru că, deși nu sunt atât de evident programe educaționale, ele oferă un context nou prin care putem face educație. Ca vizionar, rolul meu este să unesc punctele. Și reușesc de cele mai multe ori să fac asta, chiar dacă în mintea mea sunt, uneori, prea multe posibilități (râde).

Ce recomandări ai avea pentru alte ONG-uri active în domeniul educației?

Am simțit o schimbare destul de profundă și în sufletul meu când am găsit ambasadori mai buni pentru proiectele mele. Oameni care să mi se alăture. Asta mă ajută să mă mai relaxez. Este cazul Biancăi, de exemplu. Să găsești niște oameni care să meargă alături de tine – asta aș recomanda. Pentru că atunci va fi mai ușor și rezultatele se vor vedea mai repede. Dar, oricum, ca să reușești, you just have to work your ass off. Nu știi dinainte care dintre oportunitățile care îți ies în cale este cea potrivită, așa că trebuie să explorezi mai multe. Pentru că oportunitatea bate la ușă o singură dată.

Articol realizat de Elena Nicolae 

Un an 2020 mai provocator ca niciodată pentru educația copiilor noștri. Avem acum nevoie de fiecare strop de ajutor. Susține activitățile Fundației Noi Orizonturi și direcționează gratuit 3,5% din impozitul pe venit din anul 2020 pentru a face în continuare o diferență pozitivă în dezvoltarea copiilor și tinerilor.

Contact

Sediul Central Lupeni

Bv. Păcii, bl. 5, ap. 9, județul Hunedoara
Ne găsiți și în Cluj-Napoca.

comunicare@noi-orizonturi.ro

0727 301 245