fbpx

VIAȚA la țară,

cu Pepco România

 

 

04 octombrie 2021

Am încheiat încă un an al proiectului VIAȚA la țară, cu Pepco România, un proiect de descoperire, valorificare și apreciere a copiilor, profesorilor și comunităților din zonele rurale. Vânătoare de “comori” din patrimoniul local, săptămâna Școala Altfel pe tematica florei spontane sau o tabără de valorizare a propriei comunități sunt activități derulate în 59 de comunități din toată țara la care au luat parte 1909 copii și elevi, de la grădiniță la liceu, conduși de 539 adulți. 

Ce a însemnat VIAȚA la țară cu Pepco România în anul școlar 2020-2021 – o scurtă recapitulare

VIAȚA la țară a reprezentat o gură de aer și speranță sezonieră, pentru toți cei care au dorit să se simtă utili și parte a unui grup de inițiativă.

  „În sezonul de toamnă-iarnă, am lansat o provocare de redescoperire a autohtonului local, prin organizarea a trei runde de vânătoare de comori. Învățătorii, profesorii, bibliotecarii care au dorit să îmbrățișeze această provocare, alături de elevii din echipele lor, au parcurs 10 puncte de control, fiecare dintre acestea presupunând surprinderea în imagini sau înregistrări video a elementelor de patrimoniul local. Ulterior, imaginile au fost încărcate într-o expoziție virtuală, deschisă tuturor vizitatorilor curioși să o descopere.

În perioada în care școlile au fost online, au fost organizate în total, 31 de vânători de comori fructificate în 31 de muzee virtuale. Vă invităm să vă plimbați pe ulițele redescoperite de elevi:

sat Picior de Munte, comuna Dragodana

Dâmbovița

Click spre galerie

Botosani

Botosani

Click spre galerie

Lechința, Chiraleș

Bistrița-Năsăud

Click spre galerie

Ungureni, Suciu de jos, Remecioara, Cicârlău, Berchezoaia, Săcălășeni, Pribilești, Firiza, Surdești

Maramureș

Click spre galerie

Satele: Căianu Mic, Căianu Mare, Dumbrăvița, Spermezeu, Hălmăsău, Spermezeu-Vale

Bistrița Năsăud

Click spre galerie

Drăgănești-Olt

Olt

Click spre galerie

Comuna Țețchea cu satele: Hotar, Subpiatră, Telechiu, Țețchea

Bihor

Click spre galerie

Bicazu Ardelean

Neamț

Click spre galerie

Cozmești

Iași

Click spre galerie

Petrila

Hunedoara

Click spre galerie

Ghidigeni

Galati

Click spre galerie

Comuna Corbu

Harghita

Click spre galerie

Sighetu Marmației, Săpânța, Călinești,Desești

Maramureș

Click spre galerie

Garvăn

Tulcea

Click spre galerie

Gornet Cuib și Lipănești

Prahova

Click spre galerie

Salcea

Suceava

Click spre galerie

Valea Lupului

Iași

Click spre galerie

Localiatea Borlesti, sat Borlesti si Mastacan

Neamt

Click spre galerie

Picior de Munte, Dragodana

Dâmbovița

Click spre galerie

Timişoara, Sânmartinul Sârbesc, Diniaş, Vaiaş

Timiş

Click spre galerie

Teaca

Bistrita-Nasaud

Click spre galerie

com. Nicolae Balcescu/sat Fantana Doamnei

Calarasi

Click spre galerie

Sfîntu Ilie

Suceava

Click spre galerie

Salva

Bistrita-Nasaud

Click spre galerie

Sânpetru

Brașov

Click spre galerie

Viișoara și Urca

Cluj

Click spre galerie

Feldru

Bistrita Nasaud

Click spre galerie

Nicolae Bălcescu

Vâlcea

Click spre galerie

Panaci

Suceava

Click spre galerie

Sighetu Marmatiei

Maramureș

Click spre galerie

Hălmagiu

Arad

Click spre galerie

 

În sezonul de primăvară al programului VIAȚA la țară am mutat procesul de învățare în aer liber, propunând un program în 5 pași menit să țină copiii angajați și implicați în activități practice, prin parcurgerea a 5 ateliere zilnice de aproximativ 3 ore/atelier/zi, de explorare, culegere, procesare și marketare a plantele medicinale crescute pe dealurile din vecinătatea comunității lor.

În total au fost organizate 23 de programe VIAȚA la țară ALTFEL, majoritatea în perioada Săptămâna Școala Altfel.

Biblioteca “Radu Rosetti”

Comuna Răducăneni,

jud. Iași

BIBLIOTECA ”A.E.BACOSNKY”

Jiblea Noua,

jud. Vâlcea

Biblioteca Comunală Tămășeni

Tămășeni,

jud. Neamț

Biblioteca Comunală „General C.Olteanu”

Vulcana-Pandele,

jud. Dâmbovița

Biblioteca Comunală Botiz

Comuna Botiz

jud. Satu Mare

Biblioteca Publică Mirsid

Mirsid

jud. Sălaj

Biblioteca Raciu/Școala Gimnazială Raciu

Comuna Raciu

jud. Dâmbovița

Colegiul Tehnic ,,August Treboniu Laurian”

Agnita

jud. Sibiu

Liceul Tehnologic ”AL.FILIPAȘCU”

Petrova

jud. Maramureș

Liceul Tehnologic Todireni

Comuna Todireni

jud. Botoșani

Scoala Gimnaziala Budila

Budila

jud. Brasov

Școala Gimnazială Neagra Șarului-Structură

Șaru Dornei/Neagra Șarului

jud. Suceava

Școala Gimnazială Nr.1 Cuza-Voda

Comuna Cuza-Vodă

jud. Călărași

Școala Gimnazială Panaci

Comuna Panaci

jud. Suceava

Școala Gimnazială Prejmer

Comuna Prejmer

jud. Brașov

Școala Gimnazială ,,Nae A. Ghica”

Rucăr

jud. Argeș

Școala Gimnazială „Ștefan Cel Mare„

Sat Mastacăn, Comuna Borlești

jud. Neamț

Școala Gimnazială ”Kadar Marton”

Comuna Pănet, Sat Cuieșd

jud. Mureș

Școala Gimnazială Nr. 1 Orășeni Deal

Orășeni Deal, Comuna Curtești

jud. Botoșani

Școala Gimnazială Nr. 2 Picior De Munte

Satul Picior De Munte

jud. Dâmbovița

Școala Gimnazială Racovița

Comuna Racovița

jud. Sibiu

Școala Gimnazială Nr. 1 Gherghești

Comuna Gherghesti

jud. Vaslui

Liceul Tehnologic “Zimmethausen”

Localitatea Borsec

jud. Harghita

 

Iată o selecție de fotografii realizate în timpul activităților implementate de copii în VIAȚA la țară ALTFEL, o alternativă a Școlii ALTFEL în 5 zile.

Ultimul, dar nu cel din urmă sezon, este cel dedicat vacanței de vară. Cu sprijinul financiar consistent din partea Pepco România am susținut organizarea a șase tabere și am apreciat continuitatea programului la Sântămaria Orlea, care ca urmare a experienței de anul trecut, a organizat din nou tabăra, cu forțe proprii.

În vara 2021, în Panaci (jud Suceava), Ceahlău, Tazlău, Vânători Neamț (jud Neamț), Saschiz (jud Mureș), Slimnic (jud Sibiu) și Sântămăria Orlea (jud Hunedoara), peste 300 de copii au avut parte de o tabără de zi în care au primit rucsaci echipați, masă de prânz și de o multitudine de activități cu avut tematici diferite, în funcție de specificul local. În fiecare localitate, Fundația Noi Orizonturi a pregătit și a coordonat o echipă locală de voluntari care au ales specificul taberei: unele tabere s-au axat pe gastronomie, altele pe tururi tematice, altele pe meșteșuguri, toate punând în lumină aspecte de mult uitate care țin de traiul autentic la țară.

Iată aici o serie de fotografii din timpul programelor:

VIAȚA la țară, ediția completă 2020-2021 a fost dezvoltată cu sprijinul PEPCO România. Toate informațiile despre program sunt pe websiteul programului:  www.viatalatara.noi-orizonturi.ro

Despre Fundația Noi Orizonturi

Noi Orizonturi are un istoric de 20 ani în educația pentru transformare, oferind programe de dezvoltare personală și de construire de abilități de viață care au ajuns la peste 80.000 de copii și tineri. Inovează și aduce în sistemul educațional românesc abordări care împuternicesc copiii și tinerii și îi pregătesc pentru a fi cetățeni competenți și activi în comunitățile lor. Lucrăm cu profesori, directori de școli, învățători în programe de formare de lungă durată dar și cu tineri de gimnaziu și liceu.
Mai multe informații despre Fundația Noi Orizonturi sunt disponibile pe: www.noi-orizonturi.ro

Despre PEPCO România

PEPCO  este un lanț european de retail care oferă clienților săi acces ușor și rapid la toate produsele dorite sau necesare, pentru a-și îmbrăca familia și pentru a-și îngriji sau decora casele, la prețuri mici. PEPCO operează 2500 de magazine în Bulgaria, Cehia, Croația, Estonia, Lituania, Letonia, Italia, Polonia, Romania, Slovacia, Slovenia, Serbia, Ungaria, Austria si Spania. Brand-ul a fost lansat în 2004 în Polonia și de atunci a captat interesul unui număr tot mai mare de clienți, extinzându-și ulterior operațiunile în Europa Centrală și de Est.
În domeniul responsabilității sociale, PEPCO se concentrează pe sprijinirea copiilor, implicându-se în principal în activități care vizează îmbunătățirea calității timpului liber. Există în derulare zeci de programe CSR la locul de muncă în fiecare țară în care PEPCO este prezent. În toate aceste țări cooperăm cu organizații neguvernamentale care ajută copiii din familiile sau comunitățile defavorizate. Aceste organizații se concentrează pe dezvoltarea personală și emoțională a copiilor, pe consolidarea abilităților și competențelor acestora și pe sprijinirea accesului la educație. De asemenea, întreprind activități care vizează creșterea interesului lor pentru artă, cultură și sport.
www.pepco.ro

Contact

Sediul Central Lupeni

Bv. Păcii, bl. 5, ap. 9, județul Hunedoara

Ne găsiți și în Cluj-Napoca. 

comunicare@noi-orizonturi.ro

0727 301 245