Maria Pavelescu

Profesor psihologie Liceul cu Program Sportiv Suceava
Consilier școlar la CJRAE- CJAP Suceava

M-am făcut profesor pentru că am avut modele care m-au inspirat și a fost visul meu din copilărie! Cea mai importantă revelație pe care am avut-o de când lucrez ca profesor este că, pentru mine, elevii sunt cea mai bună sursă de inspirație. Rolul profesorului în viața unui elev este de a oferi feedback și de a reflecta împreună cu el la învățare și dezvoltarea de strategii.

Cea mai mare dezamăgire legată de profesia mea?… Învățarea este o călătorie, dar nu toată lumea ajunge la destinația finală, unii se pierd pe drum.

Cel mai important lucru pe care l-am învățat de la cursul de formare al FNO este întrebarea declanșatoare… Încă exersez la ea.

În timpul liber îmi place să mă joc cu nepoții, să scriem povești, iar de câte ori am ocazia călătoresc.

Contact

Sediul Central Lupeni

 

Bv. Păcii, bl. 5, ap. 9 | și în Cluj-Napoca

 

comunicare@noi-orizonturi.ro

 

 

0254 564 471