Deschide Noi Orizonturi pentru copiii României
Direcționează 3,5% din impozitul pe venit pentru ca visul unor copii să devină realitate

1.Completează formularul de mai jos şi descarcă Formularul 230 care va fi generat automat.

2. Tipăreşte formularul pe care l-ai descărcat şi (foarte important) semnează-l.

3. Depune formularul până la 30 iunie 2020 la centrul ANAF de care aparții cu domiciliul (lista aici).
Cum vor fi folosiți banii tăi?
Anul acesta numărăm cei mai mulți copii de gimnaziu și liceu care sunt implicați într-un club de voluntariat, IMPACT: peste 4.000 în 30 de județe. Vezi unde sunt copiii AICI. Și ei sunt foarte ambițioși: iau parte la cea mai mare inițiativă de dezvoltare sustenabilă a planetei și doresc să contribuie la schimbarea în bine a comunităților lor.
Ideile lor sunt simple, le pun chiar ei în practică și sunt de impact: fac activități remediale cu colegii care au nevoie de sprijin suplimentar, dotează școli din mediul rural cu echipament pentru laboratoare STEM, cărți, mobilier sau materiale didactice, oferă servicii de îngrijire pentru bătrâni și familii nevoiașe, fac testări pentru verificarea calității apei la care au acces, dezvoltă tururi pentru turiști cu ajutorul aplicațiilor mobile.
Pentru proiectul lor, fiecare grup de elevi primește o finanțare (seed-money) în valoare de 500 lei. Dacă îți convingi rudele, prietenii şi colegii să ți le alăture, 3,5% din impozitul vostru pe venit poate însemna exact un proiect, un vis pus în practică.
Și nu te costă nimic! 3,5% (sau 2%) se deduce din impozitul anual pe venit. Daca nu completezi formularul, suma respectivă rămâne la stat.
Poţi completa formularul 230 dacă eşti salariat persoană fizică. Persoanele fizice cu profesii liberale sau alte venituri extra–salariale pot redirecționa prin completarea Declarației unice prin intermediul Spațiului Privat Virtual (SPV). În acest caz, se completează în secţiunea I.6 următoarele date: I.6.1.B) Susţinerea cu 3,5% Denumire: Fundația Noi Orizonturi Lupeni, cod fiscal nr. 13705208, contul nr. RO82BACX0000001252060000.
Desigur, cu mare plăcere. Te rugăm însă să ne trimiți formularul până pe 26 Iunie 2020 pentru a avea timp să le organizăm și depunem la ANAF.
Adresele noastre sunt:
La Lupeni – Bd. Păcii, bl. 5, ap. 9, județul Hunedoara, CP 335600, tel: 0735 878 418
La Cluj-Napoca – Calea Turzii nr 189B, ap 4, CP 40049, tel: 0731 790 188
Noi Orizonturi
Vreau să mă implic
Contact
Sediul Central Lupeni
Bv. Păcii, bl. 5, ap. 9, județul Hunedoara
Ne găsiți și în Cluj-Napoca.