Planurile de lecție

Orice profesor îşi doreste ca elevul să înveţe. Acesta este rolul elevului.

Rolul nostru este de a construi drumul cel mai bun pentru ca această experienţă – a lui – să se petreacă. Metodologia învăţării experienţiale este un astfel de drum, un drum care are o serie de avantaje:

  • accelerează procesul de învăţare, pentru că antrenează gândirea critică în rezolvarea de probleme şi în luarea deciziilor;
  • face mai uşor legătura între experienţa de viaţă a elevului şi teorie;
  • permite învăţarea personalizată (diferenţierea), pentru că, în contextele generate, elevul trăieşte o experienţă personală pe care o validează şi valorifică; nu intră în contradicţie cu programa analitică, ci o respectă în alt mod;
  • permite construirea unor relaţii profunde între elevi şi între elevi şi profesor;
  • face din procesul de învăţare un mod natural de a fi, menţinând motivaţia pentru învăţare în şi dincolo de oră;
  • nu necesită o cantitate mare de resurse; face ca întâlnirea profesor-elev să fie plăcută, antrenantă, satisfăcătoare de ambele părţi.

Structura planului de lecție

Toate planurile respectă un format. Pentru a uşura lectura lor, oferim o scurtă descriere a conceptelor noi vehiculate în aceste planuri, dar vă invităm cu drag să participaţi la cursul „Metodologia învăţării experienţiale”, pentru a putea  lucra şi dvs. în acest fel.

1. Introducere

În introducere găsiţi un extras din unitatea de învăţare, competenţele specifice derivate, titlul lecţiei, conceptele cheie, indicatorii de performanţă (pe unitatea de învăţare sau pe lecţie), valorile/atitudinile, resurse, bibliografie şi două elemente de noutate:

2. Scopul lecției

Acesta ajută profesorul să vizualizeze întregul demers, pentru că răspunde clar întrebării: ce vreau cu această lecţie?

3. Întrebările declanșatoare

Acestea ajută elevul să vizualizeze întregul proces şi să se motiveze atât pentru activitatea la oră, cât şi după.

4. Activitățile pe scurt

Trecerea de la introducere la cuprins este făcută de o reprezentare grafică a activităţilor în succesiunea lor şi încadrate în timp.

Fiecare activitate este descrisă astfel:

  • SENSUL. Dacă ceva are sens, vom face acel lucru, dar nu e obligatoriu să îl facem în modul propus. Acesta este motivul pentru care am introdus elementul descriptiv: să înţelegem importanţa activităţii, să nu o eliminăm sau omitem, dar să putem, păstrând sensul, să schimbăm metoda.
  • PREGĂTIREA PREALABILĂ. Unele activităţi necesită pregătire, iar noi vă anunţăm atunci când este cazul.
  • FACILITAREA. Descriem ce trebuie să faceţi dvs. pentru ca învăţarea să se petreacă.
  • PROCESAREA. Acolo unde activitatea propusă este experienţială sunt indicate şi întrebările care conduc reflecţia, pentru ca învăţarea să se producă.
  • NOTIŢELE ELEVULUI. Acolo unde nu se oferă anexe, sunt precizate informaţiile pe care le puteţi dicta sau scrie pe tablă, iar elevii le notează în caiete.
  • COMPETENŢELE atinse şi TIMPUL alocat activităţii

5. Încheiere

În încheiere, acolo unde este cazul, apar anexele (fişe de lucru, PPT).

Caracteristicile planului de lecție:

Respectă programa

Includ activităţi de învăţare experienţială

Sunt realizabile în timpul şi cu resursele indicate

Respectă structura cronologică şi psihopedagogică: captarea atenţiei, introducere/ reactualizarea conţinuturilor, activităţi de învăţare pentru noul conţinut, fixare/evaluare, sugestii pentru teme de casă.

Fiecare activitate este descrisă în aşa fel încât să realizaţi sensul ei, modul de facilitare şi este însoţită (după caz) de anexe.

Contact

Sediul Central Lupeni

Bv. Păcii, bl. 5, ap. 9, județul Hunedoara

Ne găsiți și în Cluj-Napoca. 

comunicare@noi-orizonturi.ro

0254 564 471