ÎNVĂȚARE PE TOT PARCURSUL VIEȚII

Învățarea pe parcursul întregii vieți este esențială pentru ca oamenii să poată face față lumii contemporane, care se
află în schimbare rapidă. Este important pentru elevi să vadă că învățarea este o activitate perpetuă și că școala este
un spațiu care favorizează și sprijină această activitate. Este de asemenea important ca adulții să fie modele de rol
pentru copii astfel încât aceștia să înțeleagă că învățarea este pe de o parte necesară pentru muncă, dar și că ea este
o plăcere, o activitate împlinitoare pentru om.

Învățarea ar trebui să promoveze valorile incluziunii, valori
democratice și ale drepturilor omului, să încurajeze dezvoltarea sustenabilă și respectul pentru diversitatea. Atât
adulții, cât și elevii ar trebui să aibă ocazia să contribuie, prin învățarea și munca lor, la soluționarea problemelor
locale.

Promovăm o cultură a învățării pe tot parcursul vieții care se centrează pe cum să învățăm mai degrabă decât pe o abordare îngustă a unor conținuturi și cunoștințe.

Pregătim personalul școlii – profesori, tutori, mentori și personalul de sprijin – pentru a încuraja persoane de toate vârstele din comunitate să învețe. Facem din învățare o activitate plăcută. Implicăm persoane de toate vârstele în analiza învățării și oferim ocazii de feedback despre învățare.

Credem că toate persoanele sunt profesori și toate persoanele învață continuu.

Oferim numeroase oportunități de învățare pentru toate generațiile.

Știm cine participă la învățare și cine nu (și de ce).Promovăm activ învățarea în familie oferind oportunități pentru asta și celebrând succesele în public. Organizăm și sprijinim activități de învățare intergenerațională atât la școală, cât și în afara ei.

Oferim ocazii de învățare care țin cont de diferitele preferințe de învățare și care includ atât învățarea de plăcere, cât și pe cea axată pe profesie.

Monitorizăm felul în care profesorii și personalul de sprijin identifică stilurile de învățare și felul în care răspund la diferitele preferințe. Folosim diverse abordări ale învățării, ajustându-le la vârsta indivizilor care învață.

Folosim comunitatea ca sursă de învățare, invitând persoane cu expertiză în diferite domenii să contribuie la învățarea care are loc în școală.

Inventariem persoane resursă din comunitate care sunt dispuse să colaboreze cu școala și punem la dispoziția personalului această informație. Implicăm în mod regulat persoane resursă din comunitate în procesul de învățare Organizăm zile de învățare tematică în comunitate, cu implicarea persoanelor resursă. Școala recunoaște și apreciază expertiza membrilor comunității.

Implicăm elevii în evenimentele care au loc în comunitate și încurajăm participarea la ele (expoziții, concerte, carnaval etc.).

Contact

Sediul Central Lupeni

 

Bv. Păcii, bl. 5, ap. 9 | și în Cluj-Napoca

 

comunicare@noi-orizonturi.ro

 

 

0254 564 471