fbpx

Viitorii tăi ghizi din  Țara Zimbrilor

11 martie 2021

Când s-au deschis înscrierile pentru prima generație #edulab, echipa EcoRec – Valentin,
Costina și Roxana s-au înscris cu un singur gând: să învețe cât mai multe lucruri prin care să-și
pună în valoare și să promoveze zona din care vin, Neamț.

I-am provocat pe doi dintre ei să ne răspundă la câteva întrebări. Și primul care a răspuns la
apel a fost Valentin. Elev în clasa a XI-a, Vali nu știe încă la ce facultate vrea să aplice sau dacă
vrea într-adevăr să dea la vreo facultate, însă știe sigur un lucru: i-ar plăcea să rămână în zona
natală unde să își deschidă și o afacere centrată pe ecoturism.

“Pasiunea mea pentru natură a început cumva cu acest proiect. Când m-am înscris
voiam să merg pe partea de patrimoniu cultural. Însă pe parcurs a început să mă
atragă mai mult partea de natură, cum putem proteja natura. Să o păstrăm cât
mai curată, cât mai originală” ne povestește el.

Și pentru că învățarea în cadrul proiectului se face și prin provocări, iar el fiind provocat să-și
cunoască mai bine zona din care vine, a descoperit că în România zimbrii trăiesc în libertate,
adică în parcuri naturale, în semi-libertate, deci într-o zonă de aclimatizare, și captivi, mai exact
trăiesc în rezervație.

Rezervația de Zimbri și Faună Carpatina Dragoș Vodă

Colegă de echipă cu Valentin, Costina este elevă în clasa a XI-a, la Colegiul Tehnic „Ion
Creangă”, specializarea Turism, și planul ei de viitor este să își deschidă o agenție de turism în
Târgu Neamț și să organizeze trasee pentru turiști.

“La început mi s-a părut interesant. Puțin greu. Dar am o pasiune pentru turism și chiar
vreau să continui în direcția asta. Îmi place să călătoresc. Am participat la mai
multe concursuri în care eram provocați să prezentăm diferite obiective turistice
și am fost mereu lăudată de dicția mea. Așa am prins curaj să fac mai multe
lucruri în direcția asta” spune Costina.

Parcul Natural Vânători-Neamt Valoare turistică – Ținutul Zimbrului

Ei au făcut parte din prima generație a proiectului #edulab pe traseul de învățare Călăuze turistice, și au avut de ales dintre trei nano-specializări Ghid de natură, Ghid de cultură și Organizator vânători de comori. Deși inițial și-au dorit să aleagă partea de cultură, după primele provocări și-au dat seama că și-ar dori să încerce totuși să se specializeze pentru a deveni Ghizi de natură. 

Pe parcursul programului, Valentin și Costina au avut și câte un moment de “AHA”. Valentin și-a dat seama că oamenii ar trebui să aibă mai multă grijă de natură, să fie mai atenți unde aruncă deșeurile. El ne-a povestit despre izvorul Slatina, din zona Neamț, care, deși unic în Europa, pentru că este vechi de 8000 de ani, nu a fost conservat în starea lui naturală și a trebuit să fie curățat de deșeuri de către cei de la Ținutul Zimbrilor.

“Au făcut curățenie, dar oamenii ar trebui să fie mult mai responsabili. Ar trebui protejată natura la maxim. Cred că totul pornește de la educație. Ar fi ușor să convingi un copil să aibă grijă de natură, dar nici la adulți nu ar fi imposibil. Doar mai dificil. La unii oameni pe o ureche le intră, pe alta le iese” spune el.

Dacă Valentin sigur va milita mai mult pentru protejarea naturii, Costina a avut un moment în care a realizat cât de importante sunt detaliile și cum să fii empatic.

„În edulab am învățat despre empatie și modalități de a defini problema în sine. Înainte nu mi se păreau atât de importante, dar acum sunt mai atentă la detalii” spune ea.

Echipa EcoREC

 Când a venit vorba de provocarea preferată, pitch-ul a câștigat detașat pentru toți trei. A fost elementul cel mai memorabil pentru că a fost o combinație de distracție, râsete și de idei. Deși le-a fost greu să aleagă o provocare care li s-a părut mai dificilă, ei ne-au mărturisit că cel mai provocator a fost construirea unui traseu pe Google Earth. Dar pe cât de provocator, pe atât de folositor când au fost nevoiți să-și dezvolte ideea de traseu. 

 Împreună au construit un traseu care promite să te ducă într-o aventură de două zile de neuitat. În prima zi, turiștii vor merge cu bicicleta prin pădure, pe urmele zimbrilor, unde îi pot observa în libertate. Seara se va lăsa cu un festin la ceaun, foc de tabără și ascultat de povești și legende din zonă.

“Așeptăm turiștii la un ceaun fermecat, presărat cu povești, legende, mâncare bună în jurul focului de tabară. Una din legende e legată de Petru I Mușat care avea o cățelușă numită Molda, în cinstea căreia și-a denumit ținutul Moldova atunci când cățelușa a murit” ne povestește Costina.

A doua zi a traseului e dedicată activităților: bird watching (observarea păsărilor) și vizitarea rezervației de zimbri. 

Ei au deja și o pagină de Facebook unde le puteți urmări activitatea și unde promit să posteze detalii despre primele trasee pe care le pregătesc.  

Articol realizat de Alina Radoi și Alexandra Giurgiu

#edulab pentru ecoturism este programul de învățare hibrid (online și offline) în care tinerii (13-18 ani) dezvoltă competențe necesare într-o destinație ecoturistică participând la sesiuni online asincron sau sincron (webinarii), își planifică offline un proiect de antreprenoriat în ecoturism și pot primi finanțare pentru a-l pune în practică, contribuind astfel direct la valorificarea patrimoniului local. #edulab pentru ecoturism este un program dezvoltat și realizat de către Fundația Noi Orizonturi, cu sprijinul Romanian-American Foundation.

Contact

Sediul Central Lupeni

Bv. Păcii, bl. 5, ap. 9 | și în Cluj-Napoca

comunicare@noi-orizonturi.ro

0727 301 245