fbpx
Vânătoarea de comori Viața la Țară prin ochii lor

19 martie 2021

Astăzi am povestit cu Luiza Boboc, câștigătoare în runda 1 a vânătorii de comori VIAȚA la țară, pentru criteriu ”cea mai reușită galerie virtuală”. Ea lucrează în învățământ de 25 de ani. Și-a început cariera ca învățătoare, iar din anul 2009 este profesor de limba și literatura română, în satul Cozmești, județul Iași. 
Competiția noastră a fost pentru Luiza o provocare pentru a cunoaște mai bine tradițiile și obiceiurile din zonă, dar și oamenii frumoși, pentru că a avut parte de o echipă minunată, spune ea. Aceasta a fost formată din aproximativ 20 de elevi din clasele 5-8, care a fost coordonată în mare măsură de un fost elev de-al Luizei. „El a făcut primul pas pe platformă, ne-a înscris și a coordonat toată activitatea. Eu doar m-am aflat în umbra lui”. Nici nu s-a terminat bine webinar-ul de pregătire pentru vânătoare, că a și fost asaltată doamna profesor, din toate părțile: „doamna, doamna, eu merg în casa; doamna, eu vreau să mă ocup de tradiții; doamna….”.
Ne-am înscris pentru că am știut că suntem bogați și voiam să le arătăm și celorlalți bogăția tradițiilor din satul nostru”, spune Luiza. „La vizionarea filmulețului final, m-am pierdut pe aleile satului și am putut să văd imagini vii, pe care vrem să le transmite mai departe și să le păstrăm vii și pentru celelalte generații”.
Pentru ei, concursul a reprezentat cea mai bună oportunitatea de a perpetua tradițiile și obiceiurile locale, care s-au pierdut în timp, acum multă vreme și care merită transmise din generație, în generație.
Experiența lor în teren s-a dovedit a fi o adevărată surpriză, pentru toată lumea.
În momentul demarării activității, am primit ajutor din toate părțile. Întreg satul a fost antrenat în proiect, de la preot și primar, până la părinți și alți localnici”. Cel mai emoționant moment pentru Luiza, a fost cel al „mamei eroine”. „Mama unora dintre cei mai buni elevi ai mei, a croșetat în direct pentru galeria noastră, iar mai apoi, băiatul ei i-a luat interviu. Am fost foarte emoționată în acest moment, pentru că eu o consider o mamă eroină!”.
Cu toate că a fost o mare deschidere din partea comunității, au existat și persoane reticente, acestea fiind de altfel și cea mai mare provocare întâmpinată de echipa Luizei. Cu toate acestea, surprinderea cea mai mare a fost faptul că, bătrânii satului au fost cei mai înțelegători dintre toți cei cu care au lucrat.
Cele mai interesante lucruri descoperite de elevi au fost regionalismele, care acum nu se mai folosesc în limbajul uzual.
Cine știa că oamenii se acopereau mai demult cu ogheal, ci nu cu plapumă? Copiii au fost de-a dreptul uimiți de câte cuvinte se foloseau în trecut, iar acum oamenii nu au auzit niciodată despre ele”.
Cele mai interesante aspecte descoperite de către Luiza au fost legate chiar de elevii ei. Abilități și aptitudini precum rapiditatea în gândire, conștiinciozitatea, consecvența, sunt doar câteva dintre „comorile” descoperite de către doamna profesor, pe parcursul activității în competiție.
Cu toate că a fost o experiență antrenantă, interesantă, educativă și foarte surprinzătoare, Luiza ne spune că, cel puțin pentru moment, cedează locul și altor echipe.
Ne-a plăcut enorm această activitate, însă acum vrem să ne focusăm pe teze și examenele de final de an. Cu toate că școala online a fost o provocare, reîntoarcerea la normal este una la fel de mare.
Am continuat adresându-i aceleași întrebări și lui Leonard Rotaru, sau Leo, cum îl știe toată lumea, cel care, după spusele doamnei profesor, a fost „capul răutăților” în ceea ce privește participarea la vânătoarea de comori „Viața la Țară”. Leo este acum în clasa a 11-a, la profilul Filologie, urmând astfel meseria profesoarei sale de suflet, Luiza Boboc. Cu toate că a plecat din Cozmești atunci când a intrat la liceu, se implică mereu în toate inițiativele care au loc în satul lui natal.
Luna Decembrie a anului trecut, a început cu un mesaj pentru Leo, de la Luiza, care îi propunea implicarea în acest proiect. Atât a trebuit pentru a-i activa energia și entuziasmul. „Ea mi-a spus că dacă vrem, ne înscriem, iar dacă nu, nu. Este o simplă propunere. Dar dacă nu mă înscriam, ce le spuneam mai târziu nepoților? Eu nu am participat la război, la fel cum au făcut bunicii mei, însă am creat un muzeu virtual”.
După aceste cuvinte, am fost foarte curioși cum a fost toată experiența pentru ei, astfel încât să poată fi comparată cu intensitatea resimțită în vreme de război. „Am început timid, cu o întâlnire online, însă până să apucăm să realizăm ce se întâmplă, toată lumea era deja implicată”. Leo împreună cu doamna profesor, au reușit să angreneze toată școala în acest proiect și astfel, de la profesori, la diriginți și elevi, fiecare a contribuit la demararea și implementarea acestui proiect: „a fost foarte frumos să văd atâta implicare din toate părțile”.
După ce au format echipa de lucru, au și început munca de teren. Prima persoană cu care au vorbit a fost părintele din sat, care a fost și cea mai interesantă experiență dintre toate cele prin care au trecut pe tot parcursul derulării proiectului.
L-am întrebat despre tradiții, despre istorie și despre cum era satul acum mulți ani. Am fost de-a dreptul surprins de tot ceea ce am aflat. Experiența asta nu a fost frumoasă, ci foarte frumoasă. Faptul că am reușit să port o discuție atât de profundă cu părintele a fost divin.”
Cea mai mare provocare pe care echipa a întâmpinat-o a fost reticența inițială a oamenilor, când au aflat că urmează să fie filmați, atât ei, cât și casa sau chiar munca lor.
Din această cauză am ajuns spre final să fim în criză de timp. Am avut noroc să ne mobilizăm foarte repede, iar fiind mulți am reușit să ne descurcăm foarte repede și astfel am dus provocarea la bun sfârșit”.
La final, l-am întrebat pe Leo dacă ar dori să mai repete cândva această experiență, iar răspunsul său ne-a lăsat fără cuvinte.
Vreau să repet această experiență cu viitorii mei elevi, după ce o să devin profesor. Le-aș vorbi despre tradiție, despre cât de important este să o prețuiască și să o ducă mai departe. Vreau să le aduc și altora acel zvâc în suflet, care să îi facă să nu lase vreodată tradițiile să dispară. Să simtă și ei sentimentul de prețuire prelungit, pe care l-am simțit și eu lucrând la proiect.”

Contact

Sediul Central Lupeni

Bv. Păcii, bl. 5, ap. 9, județul Hunedoara

Ne găsiți și în Cluj-Napoca. 

comunicare@noi-orizonturi.ro

0727 301 245