Tema activității
- Comunitate
Domeniul de învățare
- Cetățenie activă
Metoda educațională
- Prezentare
Descriere
Materiale necesare: scotch, hârtie, pixuri, spațiu mare
Durata activității: Peste 60 de minute
Scopul acestei activități este de a-i ajuta pe participanți să înțeleagă importanța compasiunii pentru cei aflați în dificultate și modul în care aceasta poate fi exersată.
Pregătire și facilitare:
Folosiți cretă, sfoară sau bandă scotch pentru a desena pe podea o matrice de 5 metri pe 5 metri așa cum este prezentată în Anexa 1. Fiecare pătrat ar trebui să aibă latura de aproximativ 20 de centimetri. Nu include în schema de pe podea și numerele. Acestea sunt doar pentru facilitator.
Condu-i pe membrii grupului până la marginea matricii făcute pe podea și prezintă-le următoarea poveste:
“O parte din voi locuiește pe malul drept al unui râu puternic care este plin de crocodili sau de alte animale periculoase. Nimeni din comunitatea voastră nu a înotat pentru a ajunge pe partea cealaltă a râului fără să fi fost prins de curentul puternic sau fără să fi fost atacat de animalele sălbatice. De aceea, membrii comunității nu se apropie de ani de zile de malul râului pentru a evita evenimente nefericite. De foarte mulți ani, membrii comunității voastre știu că pe partea cealaltă a râului mai trăiesc niște familii, pentru că se văd de la distanță acoperișurile caselor și fumul care iese de la focul făcut, dar nu ați comunicat, pentru că râul este foarte lat și periculos”.
În acest moment, cereți din grup 3-4 voluntari care să reprezinte familiile de pe celălalt mal al râului și rugați-i să se așeze corespunzător.
“Ieri, însă, ați primit un mesaj de la ei printr-o pasăre antrenată să ducă mesaje legate de picior. Mesajul spunea că satul lor este în pericol să fie atacat de niște războinici care se apropie cu repeziciune de localitate. Prin mesaj, ei vă imploră să-i ajutați să treacă de cealaltă partea a râului și să locuiască în siguranță în comunitatea voastră. V-ați adunat cu toții pe malul râului să decideți dacă vreți să faceți ceva și ce este de făcut. Cu mulți ani în urmă, locuitorii din comunitatea voastră au construit 5 pietre magice în râu, care sunt deasupra apei, dar sunt invizibile. Le-au construit în așa fel încât, atunci când calci pe ele, nu se scufundă și nici animalele nu pot să se apropie de ele. Pietrele sunt dispuse la suprafața apei, dar doar cei care știu unde sunt poziționate pot trece. Din păcate, harta cu modul de poziționare a pietrelor a fost pierdută și nimeni din comunitatea voastră nu mai știe cum au fost poziționate. Pentru a putea să-i ajutați pe cei din comunitatea vecină trebuie să descoperiți modul de poziționare a pietrelor. Ce veți face?”
Lăsați-i 2-3 minute să decidă dacă vor să-i ajute, după care prezentați regulile.
“Dacă decideți să treceți râul să-i ajutați, sunt niște reguli care trebuie urmate de cei din dreapta râului:
- Toți membrii comunității voastre trebuie să treacă de cealaltă partea a râului pentru a-i ajuta pe ceilalți locuitori să vină pe această parte a râului;
- Puteți să înaintați doar pe pietrele plutitoare identificate în ordinea lor crescătoare (de la 1 la 5);
- Fiecare piatră plutitoare are un număr de la 1 la 5;
- Nu aveți voie să lăsați obiecte sau alte semne pe pătratele descoperite pentru a le vizualiza;
- Nu știți ce pătrat este bun de folosit; doar liderul știe și vă va confirma atunci când l-ați descoperit;
- Dacă pășiți pe pătratul greșit, facilitatorul vă va informa și trebuie începeți din nou, iar toate persoanele care au trecut pe partea cealaltă trebuie să se întoarcă la mal;
- Dacă pășiți pe pătratul corect, dar nu în ordinea crescătoare (de la 1 la 5), începeți din nou și toate persoanele care au trecut pe partea cealaltă trebuie să se întoarcă la mal;
- Puteți să treceți în orice ordine doriți, dar doar dacă fiecare membru trece se consideră misiunea îndeplinită;
- Aveți 7 minute să vă pregătiți o strategie.
Reguli pentru cei 3-4 din stânga râului:
- Nu aveți voie să depășiți malul râului sau să stați pe lateralele acestuia;
- Puteți comunica, dar numai de la distanță;
- Trebuie să așteptați să fiți ajutați, dar puteți să contribuiți la sosirea celor de pe insula vecină;
- Nu puteți comunica decât în altă limbă străină inventată;
- Când toți de pe insula vecină sosesc, vă porniți cu toții pe insula din dreapta tot pe pietrele plutitoare;
- Nu aveți voie să lăsați obiecte sau alte semne pe pătratele descoperite pentru a le vizualiza”
După ce timpul de pregătire a expirat, invitați-i pe participanți să înceapă jocul. Participanții ar putea deveni frustrați din când în când; așadar, permiteți-le să ia pauze de replanificare. Dacă observați că sunt participanți care domină discuția, puteți să le dați brusc rol de muți pentru a stimula creativitatea și implicarea celorlalți.
După ce au ajuns cu toții pe malul stâng al râului, membrii comunității care au cerut ajutor trebuie să se întoarcă în comunitatea lor. E important să vă asigurați că măcar jumătate din grup se întoarce în comunitate înainte de a opri jocul (în cazul în care a durat prea mult). Provocarea vine din faptul că pietrele plutitoare se văd altfel când trebuie să le folosească în direcția inversă de la 5 la 1. Exersarea întoarcerii este importantă pentru a reține că, atunci când îți pasă de aproapele tău și îți manifești compasiunea, cel față de care îți manifești compasiunea este implicat în procesul de ajutorare – este un schimb reciproc sau un ajutor reciproc.
După ce jocul s-a finalizat, invită-i să se așeze în cerc pentru a începe o discuție și urmează întrebările de procesare. Reține că, dacă, după multiple încercări, membrii comunității vor să abandoneze salvarea, ei pot alege și această variantă. De obicei, nu se prea întâmplă, dar poate apărea și această situație. Întrebările ulterioare sunt potrivite pentru situația în care duc sarcina la bun sfârșit, indiferent cât de greu sau de ușor a fost.
Întrebări de procesare/debriefing:
- Care a fost sarcina voastră? Ați putea să prezentați pe scurt ce trebuia să faceți în acest joc?
- Cum v-ați simțit pe parcursul acestei activități: la început, pe parcurs? Ce tip de emoții ați experimentat?
- Ați fost obligați să faceți ceva sau ați decis de comun acord să vă pese de cei de lângă voi și să vă oferiți ajutorul? (Punctați faptul că puteau și să decidă să rămână în siguranță pe partea lor de râu.)
- De ce ați decis să treceți râul, mai ales că nu aveați nimic de câștigat? (Punctați faptul că, dacă îți pasă de cel de lângă tine, chiar dacă pare că nu câștigi nimic, acesta este un mod de a-ți arăta grija și compasiunea. Ce știți despre compasiune? Ce înseamnă compasiunea? Dacă este nevoie, acum e momentul să le împărtășiți definiția compasiunii – inclusă la concepte-cheie.)
- Chiar dacă a fost o poveste fictivă, cum v-ați simțit la sfârșit, când ați reușit să descoperiți pietrele și să-i treceți pe cei în nevoie de partea cealaltă a râului?
- Ce a adus cu sine, pentru voi și pentru echipă, punerea în acțiune a compasiunii? Ce stări, sentimente, gânduri?( un sentiment de bucurie, de recunoștință, faptul că acum știți care sunt pietrele plutitoare etc.?)
- Vă puteți gândi la exemple reale din viața voastră, când ați ajutat pe altcineva? Ce sentimente ați avut? Puteți să împărtășiți cu noi niște exemple?
- Ce s-ar fi întâmplat dacă, pur și simplu, v-ați fi aruncat în râu să mergeți să-i salvați pe ceilalți?
- Vă amintiți vreun moment din viața voastră, când ați fi vrut să-i ajutați pe ceilalți și nu ați reușit să o faceți sau ați făcut mai rău?
- A meritat să folosiți până la urmă pietrele plutitoare? (Chiar dacă a luat mai mult timp planificarea și lucrul în echipă, până la urmă ați găsit o soluție bună să îi ajutați și pe vecini, dar și pe voi, pentru că acum aveți și voi un sistem pe care să-l folosiți pe râu.)
- Ce lecție am putea lua din acest exercițiu despre grija față de cei de lângă noi?
Întrebări de procesare/debriefing – partea a II-a:
Până acum, am discutat despre importanța deciziei de a-i ajuta pe cei de lângă noi. Dar să discutăm și despre cum am reușit să trecem de la dorința de a-i ajuta pe cei de lângă noi la acțiune, respectiv despre ce am învățat în timpul acțiunii în sine:
- Ce strategie ați folosit? Ce soluții ați găsit?
- Ce a fost cel mai provocator moment? Ce a fost cel mai ușor?
- Ce abilități a trebuit să folosiți pe parcursul activității? (atenția unul la celălalt, ascultarea activă, testarea soluțiilor, memorarea vizuală, comunicarea structurată, planificarea fiecărui pas etc. Puteți nota pe flipchart abilitățile pe care le enumeră).
- Ce s-ar întâmpla dacă am face încă o dată exercițiul? Ne-am descurca mai repede? De ce credeți că ne-am descurca mai repede?
Mențiunea facilitatorului: Menționați faptul că s-ar descurca mai repede și mai bine; aceasta este dovada câștigării unor noi abilități sau competențe. Acest aspect dovedește că, pe lângă faptul că au exersat grija, bunătatea, compasiunea (ca trăsături de caracter), și-au îmbunătățit și abilitățile, iar acest element îi face mai competenți ca echipă pentru a sări cuiva în ajutor.
ESENȚIAL (doar pentru facilitatorii IMPACT)! În IMPACT, ne dorim ca tinerii să devină mai deschiși în a-i sprijini pe cei din jurul lor, dedicându-și timp și energie – în acest caz, pentru a trece râul. Aceasta este în sine compasiunea. În același timp, ne dorim ca voi, tinerii, să vreți să-i ajutați pe cei din jur într-un mod folositor, eficient și durabil – așa cum ați făcut voi, folosind pietrele – un plan, comunicând și nu aruncându-vă în râu fără să reflectați la modul cum să procedați. Acest fapt înseamnă să fii competent. Când grija față de aproape și compentența sunt combinate într-un mod echilibrat, orice tânăr devine agent al schimbării în comunitatea sa și chiar în lume! Schimbarea se produce prin fiecare dintre noi – trebuie doar să pornim cu dorința de a ajuta (compasiunea) și împreună să ne punem abilitățile în practică pentru a avea o contribuție în comunitate. Aceasta înseamnă IMPACT! Aici ne dezvoltăm atât caracterul, cât și competențele – în felul acesta, putem avea o contribuție reală în comunitate! Astfel, devenim agenți ai schimbării.
Obiective de învățare
Valori, abilități, cunoștinte (V.A.C). În urma activității participanții vor putea:
- C- Să descrie conceptele de compasiune și competențe
- C- Să explice ce înseamnă agent al schimbării
- A- Să identifice diferite forme prin care se pot implica în comunitatea lor
- V- Să exploreze compasiunea și bunătatea
Competențe IMPACT
- Management personal și de grup
- Comunicare
- Inovație și creativitate
Competențe Europene
- Antreprenoriale
- Civice şi sociale
Valori
- Viziune și perspectivă
- Bunătate
Resurse necesare
- Resurse minime
Număr de participanţi
- 12 - 20
- mai mulți de 20
Vârsta participanților
- între 10 - 13 ani
- între 14 - 19 ani
- peste 20 ani
Durată
- Peste 60 minute
Sursa
Tiberiu Culidiuc (coordonator), Maria Butyka, Kelly Organ, Curriculum Cetățenie Activă-module obligatorii, ediția a III-a, 2016, Fundația Noi Orizonturi