
Fondator & Director Executiv
În 1999, Dana Bates împreună cu soţia sa, Brandi, a pus bazele primei tabere de educaţie prin aventură din România – Tabăra VIAŢA. În 2000, a înfiinţat Fundaţia Noi Orizonturi, lansând un model de educaţie prin experienţă pentru tineri ce avea să devină Programul IMPACT.
În prezent, este Directorul Executiv al Fundaţiei Noi Orizonturi. De asemenea, este profesor la două universităţi americane, Northwestern (Iowa) şi Gordon College (Wenham, Massachusetts) şi Director al Programului Romania Semester. A absolvit în 1995 Facultatea de Filosofie din cadrul Universităţii Gordon din Wenham, Massachusetts, iar în 2005 a absolvit Masters of Divinity în cadrul Gordon Conwell Theological Seminary. În 2013 a devenit doctor în filosofie la University of MIddlesex, Marea Britanie, cu cercetarea intitulată „The Glory of God is Humanity Fully Alive: Eastern Orthodoxy in Conversation with the Capabilities Approach”.

Director Operațional
În 2007, Anca a dat startul curriculumurilor educaţionale pentru programul IMPACT, iar din 2013 s-a alăturat echipei Noi Orizonturi ca fundraiser şi manager de proiect pentru campania de Debit Direct. A preluat funcția de director operațional în anul 2015. Îi plac provocările şi crede în puterea educaţiei complementare școlii de a schimba oameni și comunități.
A lucrat timp de 20 ani în sectorul neguvernamental, în poziţii de dezvoltare de programe şi consultanţă organizațională și antreprenorială, în special dedicate mediului rural. Este recunoscătoare pentru experienţele bogate şi pentru oamenii frumoşi pe care îi întâlneşte în fiecare zi de lucru şi se bucură să pună umărul la dezvoltarea unor programe care schimbă noţiunea de educaţie în România.

Coordonator programe de formare și dezvoltare

Specialist programe educaționale

Coordonator resurse educaționale
Maria este alături de Noi Orizonturi din 2003, fiind parte din echipa care a dezvoltat, manageriat și replicat Programul IMPACT național și internațional. A început ca lider în tabăra VIAȚA, coordonator regional, după care 5 ani ani a fost Director de Program IMPACT. Din 2015 este responsabilă de componenta de continuă dezvoltare a modelului IMPACT și este formator în echipa națională și internațională de traineri, mentor și coordonator al anumitor component de învățare pe proiecte distincte. Maria are încredere în potențialul tinerilor și în capacitatea profesorilor și liderilor IMPACT de a utiliza metode cât mai potrivite pentru a-și dezvolta acest potențial.

Coordonator Program Cooperare Internațională
Mona s-a alăturat echipei Noi Orizonturi la începutul anului 2018, pentru a ține legătura cu partenerii din țările care au adoptat modelul IMPACT/SKYE al fundației și promovează la nivel internațional educația de calitate, care pune în centru tinerii. Mona este activă în sectorul neguvernamental din 1999, trăind experiențe extraordinare în fiecare din organizațiile locale și internaționale în care a lucrat, de la facilitator comunitar în satele izolate din România, până la manager de programe pentru minorități. Timp de 7 ani a locuit în afara României, în Egipt, Tajikistan și Turcia, lucrând pe proiecte care promovează voluntariatul, împuternicesc comunitățile locale și apără drepturile femeilor.

Specialist programe educaționale și mentor
Și-a început parcursul profesional în 2007, odată cu intrarea în sistemul de învățământ ca profesor de geografie. După ce în anul 2009 s-a alăturat eforturilor Fundației Noi Orizonturi de a transforma învățarea în școală într-o învățare relevantă prin implementarea programului educațional IMPACT în scoală, în 2012 s-a decis să se alăture oficial echipei, în calitate de formator și mentor pentru cadrele didactice. De atunci și până în prezent a colaborat cu profesori și directori din 70 de școli, oferindu-le suport în asigurarea unei educații de calitate pentru toți copiii și creându-le contexte pentru o experiență de învățare relevantă, care să contribuie la dezvoltarea lor profesională.

Manager rețea cluburi IMPACT

Manager Proiect Școli conectate la comunitate

Asistent Proiect Școli conectate la comunitate
Cătălina s-a alăturat Fundației Noi Orizonturi în 2013 implicându-se în numeroase activități, cum ar fi coordonarea de cluburi IMPACT, recrutarea profesorilor voluntari, susținerea de traininguri la nivel național și internațional, organizarea de evenimente pentru profesori și elevi etc. Din 2016 face parte din echipa programului Școli conectate la comunitate, care sprijină dezvoltarea primei rețele de școli comunitare din România. Cătălina are mare încredere că Noi Orizonturi poate să aducă o schimbare a modului în care se petrece învățarea în școli, astfel încât elevii să găsească relevanța a ceea ce învață. Cătălina se află momentan în concediu de maternitate.

Asistent proiect GreenIMPACT

Manager Program VIAȚA
Ilie Popescu este membru al echipei FNO încă din 2001. El activează ca director pentru Programul VIAȚA și este specialist în programele de educație prin aventură ale organizației și manager pentru biroul din Lupeni. Ilie s-a specializat pe educație prin aventură, fiind calificat în inspecții și mentenanță pentru cursurile de frânghii. Din 2001 este aplinist utilitar certificat și oferă asistență tehnică pentru cursul de frânghii din cadrul programului VIAȚA.

Coordonator Proiect CredoIMPACT

Manager Proiect CredoIMPACT
Andreea s-a alăturat echipei Noi Orizonturi în 2006, ca lider al unui club IMPACT din Valea Jiului. De-a lungul timpului a coordonat mai multe activități și programe pentru tineri și profesori, iar de anul acesta a acceptat provocarea de a lucra cu reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române pentru a dezvolta proiectul CredoIMPACT. Andreea crede în puterea tinerilor de a face bine și în puterea lui „împreună”. Își dorește o lume unde copiii și tinerii cresc frumos, în armonie cu ei înșiși și cu ceilalți și crede că Noi Orizonturi oferă cadrul pentru ca acest lucru să fie posibil. Andreea se află în acest moment în concediu de maternitate.

Asistent manager Programul VIAȚA

Cătălina Cobîltean
Manager Financiar
Cătălina s-a alăturat Fundației în 2019, cu mult entuziasm și curiozitate. Este economist cu experiență de 10 ani, expert contabil, trainer și implicată în activități de voluntariat dintotdeauna. A condus biroul local pentru o firmă de consultanță germană timp de 8 ani și a făcut schimbarea profesională spre sectorul ONG din dorința de a contribui cu abilitățile sale la un scop comunitar. O definesc echilibrul, calmul și armonia în toate aspectele vieții. La Fundația Noi Orizonturi se ocupă de managementul financiar al organizației, planificare și suport pentru implementarea bugetelor anuale și pe proiecte și monitorizarea situațiilor financiare.

Specialist IT
Ionuț este administrator echipament IT în cadrul Fundației Noi Orizonturi din 2008, fiind atent la toate detaliile legate de web, construire de site, administrator pentru cloud-urile fundației sau administrarea echipamentelor pentru soluții software&cloud. Ionuț este la bază inginer, fiind pasionat de lumea „IT”.

Director, New Horizons Foundation-USA

Manager proiect GreenIMPACT
Noi Orizonturi
Vreau să mă implic
Contact
Sediul Central Lupeni
Bv. Păcii, bl. 5, ap. 9, județul Hunedoara
Ne găsiți și în Cluj-Napoca.