Am stat de vorbă cu Liliana Chivulescu, una dintre câștigătoarele premiului pentru vânătorea de comori „Viața la țară”. Liliana este profesor în învățământul primar, încă din anul 1991, însă cu toate acestea, titulatura de „învățătoare”, spune ea, este mai aproape de suflet. Ea a început această profesie în Picior de Munte, județul Dâmbovița, de altfel, satul în care s-a născut și a crescut și de care nu s-a putut dezlipi, până în ziua de azi.

Școala în online, la fel ca pentru ceilalți profesori, a fost o provocare și pentru Liliana, aceasta lucrând cu copii mici, mai exact, cu clasa pregătitoare. „anul trecut aveam a IV-a și a fost ușor, pentru că ei aveau abilități tehnice bine dezvoltate, iar restul, partea de platforme educaționale, le-am învățat din mers, împreună.” După ce a trecut la clasa pregătitoare, lucrurile au fost mai dificile, marea diferență fiind la scrierea literelor. Provocarea a fost la copiii puțin mai neîndemânatici, care trebuiau ajutați constant, iar în online era foarte dificil acest lucru. Ea ne-a mărturisit că un băiețel a și început să plângă, pentru că exersam doar în aer scriere literelor, fiind în online, iar părinții nu știau ce facem noi la școală și cum să îi ajute acasă pe copii. I-a spus mamei lui că „doamna pune mâna pe mâna mea și facem împreună! Așa trebuie!”, iar atunci a avut loc marea realizare, a necesității interacțiunii dintre un învățător și elevii săi.

Activitatea de căutare de comori a fost primită ca o oportunitate de a reîntregi grupul clubului IMPACT, dat fiind faptul că, odată cu instalarea pandemiei, întâlnirile de club au fost aproape imposibile. „Am tot încercat să ne regrupăm în online, însă nu funcționa. Stres, teme, oboseală… S-au adunat prea multe. Nu eram refuzată niciodată, dar când venea ziua întâlnirii, erau prinși cu toate celelalte și nu reușeam să ne adunăm prea mulți.”

Liliana a fost foarte norocoasă să primească întăriri, din partea foștilor ei elevi, care acum sunt la liceu. „Grupa principală a fost formată din elevii mei, de clasa a 5-a, la care s-au mai alăturat și doi foști membri IMPACT. Neavând un alt club, vin mereu la noi și lucrează împreună cu cei mici la proiecte. Sunt mereu un real ajutor!”.

Elevii au fost foarte încântați la primirea acestei vești și lucrurile s-au pus pe picioare repede. Liliana și-a oferit curtea proprie ca punct principal de lucru, pentru a putea crea un mediu sigur, din toate punctele de vedere. „Așa că, la o ciocolată caldă și o poveste, am pus împreună cu elevii mei bazele muzeului virtual al satului”.

Liliana ne-a mai spus că această metodă de învățare interactivă îi este cunoscută, pentru că a mai utilizat-o în diverse contexte, iar impactul pe care l-a avut asupra copiilor a fost unul uriaș. Aceștia au învățat foarte multe despre satul lor, lucruri pe care nu le știau înainte. Răbdarea, comunicarea, perseverența, curajul, sunt doar câteva dintre caracteristicile pe care și le-au însușit copiii, în urma acestei experiențe. Astfel cel mai interesant lucru descoperit de ei a fost povestea lui tanti Florica, care este unul dintre cei mai în vârstă „meșteri” din satul nostru. „Le-a arătat copiilor cum și ce tricotează, le-a povestit cât de important era acest meșteșug în tinerețea ei și cât de apreciat este acum, de prietenii și familia ei, pe care mereu îi cadorisește cu ceva făcut manual”. Cu toată deschiderea cu care i-a primit tanti Florica pe copii, aceasta nu i-a lăsat să o fotografieze. Când a fost întrebată ce-i de făcut, doamna învățătoare le-a spus copiilor să fotografieze ceva interesant. Acum, în dreptul descrierii lui tanti Florica, stă o poză cu picioarele ei, atârnate pe marginea patului, purtând o pereche de șosete lucrate manual, chiar de dânsa.

Cu toate că această vânătoare de comori necesită unele activități de detectiv foarte bine dezvoltate, Liliana ne spune că în cea mai mare parte, munca de teren a fost făcută doar de către elevi. Ea i-a însoțit pe copii pe teren, însă doar acolo unde a simțit că este nevoie. Un exemplu în acest sens este excursia până la lac, care presupune un drum cam de 2 km, de mers pe jos prin pădure. Ajunși acolo, au aflat povestea formării lacului, care a apărut în urma scufundării unei sonde, ce a ars timp de doi ani, lăsând în urma lui acel frumos lac. „Pe vremea adolescenței mele, era un punct important de întâlnire, un loc secret al tinerilor din sat”.

Cel mai provocator moment al acestei experiențe, spune Lili, a fost construirea în sine a galeriei. „Niciunul dintre noi nu am știut cum funcționează partea tehnică, așa că fiecare ne-am pus pe învățat. Am desenat pe hârtie cum ne-am dori să arate varianta finală, iar apoi fiecare membru a pus mâna la treabă. Ce a ieșit la final, a depășit orice imaginație!”

În final, am întrebat-o pe doamna învățătoare dacă ar repeta experiența, iar aceasta ne-a spus că nici nu a fost nevoie să îi întrebe pe copii acest lucru. „Deja lucrăm pentru cea de-a doua competiție. Nici nu s-a dat bine startul, că au și venit copiii la mine cu propunerea. Nu i-am putut refuza!”.

Muzeul virtual Picior de Munte este acum gata iar Liliana și echipa sa vă invită să îl vizitați. Este deschis la orice oră iar intrarea se face de AICI.