Tema activității
- Comunitate
Domeniul de învățare
- Cetățenie activă
Metoda educațională
- Poveste
Descriere
Materiale necesare: copii dupa povestire pentru participanți
Durata activității: între 15-30 minute
Scopul activității: Aceasta este o parabolă biblică adaptată și reinterpretată. Parabola este o poveste folosită pentru a exemplifica un adevăr adânc într-o formă simplă și ușor de înțeles. Această poveste este despre a acorda întâietate nevoilor altora și despre a-i servi, chiar dacă nu este ușor
Pregătire și facilitare:
Citiți povestea cu voce tare, după care inițiați o discuție cu ajutorul întrebărilor de debriefing.
A fost odată un om care era foarte preocupat să facă ceea ce este corect. L-a întrebat pe Iisus ce este cel mai important și cum să facem ceea ce este corect și Iisus i-a răspuns: Să-i iubești pe Dumnezeu și pe aproapele tău. Omul nu era sigur dacă dorea să facă asta și a încercat să-l pună la încercare pe Iisus, întrebându-l cine este aproapele său. În loc să spună nume, Iisus a început să-i spună o poveste…
„A fost odată un om (evreu) care mergea pe drum. Venea din Ierusalim și mergea spre Ierihon, care era la o zi sau două distanță de mers pe jos. Drumul era anevoios și mărginit de mici dealuri. Omul mergea în liniște și se bucura de vremea bună când, brusc, un grup de bărbați a apărut în spatele lui. Au furat tot ce avea la el și i-au rupt și hainele. Nu voiau să fie urmăriți, așa că l-au bătut și l-au lăsat la marginea drumului sângerând. Peste câteva minute, un preot, care cobora pe același drum, l-a observat pe om zăcând pe marginea drumului. Știți ce a făcut? Ați crede că ar fi alergat la om să-l ajute. În schimb, a trecut pe partea cealaltă a drumului și a plecat, prefăcându-se că nu l-a observat pe omul rănit. Cam peste o oră, un alt om, un levit, a trecut tot pe acolo. Leviții îi ajutau pe preoții în munca lor. Poate el îl va ajuta pe om. Dar știți ce a făcut? A încetinit, s-a apropiat de om, dar – într-un final – și-a continuat drumul fără să ofere niciun fel de ajutor.
Poate vă gândiți că omul de pe marginea drumului arăta ca o persoană care se odihnește și, din acest motiv, nu a oprit nici preotul, nici levitul să-l ajute. Dar nu, se vedea clar că era rănit și suferea. Omul sângera, hainele îi erau rupte, el era bătut și de-abia respira. Peste câteva minute, a trecut încă un bărbat. Era un samaritean. Ce trebuie să știți despre samariteni este că nu erau pe placul evreilor. În general, evreii și samaritenii se disprețuiau reciproc. Omul rănit de pe marginea drumului era evreu. Ce credeți că a făcut samariteanul? Ați crede că ar trece nederanjat sau chiar ar râde de evreul rănit de pe marginea drumului. În schimb, din momentul în care l-a zărit, s-a dus repede la el cu compasiune. I-a bandajat rănile, a pus ulei și vin (care erau destul de scumpe) pe ele pentru prevenirea infectării. După aceasta, l-a ridicat pe om, l-a pus pe măgarul său și l-a dus la un adăpost să aibă grijă de el.
În ziua următoare, samariteanul a lăsat destui bani ca omul rănit să poată sta la adăpost până își revine. I-a plătit proprietarului adăpostului și l-a rugat să aibă grijă de evreul rănit.”
După ce Iisus a terminat povestea, a întrebat: „Care dintre aceștia trei, după părerea ta, s-a dovedit a fi aproapele omului care a fost bătut și lăsat pe marginea drumului?” Omul care L-a întrebat la început, a răspuns: „Cel care a avut milă și l-a ajutat.” Iisus i-a spus: „Du-te și fă și tu la fel!”
Întrebări de procesare/debriefing:
- Ce se întâmplă în poveste? Cine sunt personajele?
- Cum te-ai simțit în timp ce ascultai povestea?
- De ce crezi că primele două persoane nu s-au oprit să-l ajute pe omul rănit?
- De ce credeți că s-a oprit samariteanul, chiar dacă omul rănit provenea dintr-un grup de oameni care disprețuia samaritenii?
- Credeți că cineva i-a mulțumit/l-a răsplătit pe samaritean?
- Ce credeți că l-a motivat pe samaritean? (Iubirea ca bunătate)
- Cum ați defini IUBIREA?
- Iubire: aprecierea relațiilor strânse cu ceilalți, în special a relațiilor care au la bază împărtășirea și grija reciprocă; a fi apropiat de oameni.
- Ce tipuri de iubire cunoașteți?
- Iubire ca atașament: părinte pentru copil, copil pentru părinte.
- Iubire ca grijă și compasiune/iubire altruistă: bunătate.
- Iubire ca prietenie: prietenie.
- Iubire romantică: soț/soție, prieten/prietenă.
- Ce tip de iubire a oferit bunul samaritean? (Iubire ca grijă, compasiune/iubire altruistă)
- Ce te motivează pe tine să-i ajuți pe oamenii din jurul tău, chiar dacă fapta ta nu va fi niciodată recunoscută sau apreciată?
- Ce tipuri de „câștiguri” ne oferă iubirea exprimată prin serviciul în folosul comunității (chiar dacă nu este vorba despre bani, despre mulțumiri sau despre recunoaștere directă)?
- Ce poți să obții din oferirea de iubire ca act de bunătate?
- Care sunt câștigurile pe care le obții, totuși, făcând un serviciu celorlalți? (Învățarea! Dezvoltarea personală – a caracterului și a competențelor noastre!)
Mențiunea facilitatorilor: Fiind o procesare complexă, recomandăm să notați ce spun participanții în cadrul discuțiilor despre iubire și despre modalitățile de manifestare a iubirii. Asigurați-vă că, la sfârșit, faceți o trecere în revistă a ideilor principale din procesare.
Obiective de învățare
Valori, abilități, cunoștinte (V.A.C). În urma activității participanții vor putea:
- C – Să descrie conceptul de iubire și diversele ei forme de manifestare
- V – Să înțeleagă modul în care învățarea prin serviciul în folosul comunității aduce beneficii atât pentru comunitatea vizată, cât și pentru ei înșiși. (Iubire)
- V – Să recunoască importanța și beneficiile prioritizării nevoilor și a dorințelor altora. (bunătate)
- A – Să identifice modalitățile prin care implicarea în comunitate aduce beneficii atât pentru comunitate, cât și la nivel individual
Competențe IMPACT
- Management personal și de grup
Competențe Europene
- Civice şi sociale
Valori
- Bunătate
- Spirit cetățenesc
Resurse necesare
- Resurse minime
Număr de participanţi
- mai puțini de 12
- 12 - 20
- mai mulți de 20
Vârsta participanților
- între 10 - 13 ani
- între 14 - 19 ani
- peste 20 ani
Durată
- 15 - 30 minute
Sursa
Tiberiu Culidiuc (coordonator), Maria Butyka, Kelly Organ, Curriculum Cetățenie Activă-module obligatorii, ediția a III-a, 2016, Fundația Noi Orizonturi